VENITURI. Ce se va întâmpla cu șomajul tehnic după data de 15 mai? Ministrul Muncii a prezentat scenariile
Un număr de 1.027.824 de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la instituirea stării de urgenţă (16 martie), potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi transmise luni de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS). După 15 mai, șomajul tehnic ar putea fi înlocuit cu suportarea de către Stat a unei părţi din costul salariilor pentru angajatorii care au fost afectaţi de pandemie, a anunțat Ministrul Muncii.
Violeta Alexandru a declarat că se ia în calcul și varinata de prelungire a șomajului tehnic după 15 mai, dar pe o perioadă scurtă, având în vedere faptul că intenția autorităților este aceea de a oferi un sprijin activ și să ajute cpmpaniile și angajații să-și reia activitatea.
„Provocarea în acest moment este să facem o analiză cu privire la sectoarele care au suferit”
„Intenţia noastră este să înlocuim măsura şomajului tehnic cu o măsură activă, care înseamnă suportarea de către stat a unei părţi din costul cu salariile (pentru, n.r.) angajatorii care au fost afectaţi de pandemie, dacă se va impune, pentru anumite sectoare de activitate. Provocarea în acest moment este să facem o analiză cu privire la sectoarele care au suferit şi în ce măsură au suferit, unele radical, altele parţial. Dacă se va impune, pentru cele unde activitatea se reia mai greu, sau unde perspectivele de reluare a activităţii sunt mai îndepărtate, atunci nu excludem posibilitatea prelungirii pentru acestea a şomajului tehnic, dar pe o durată foarte scurtă, pentru că intenţia noastră este să transformăm acest mecanism, care reprezintă o măsură pasivă, într-o măsură de sprijin activ, adică să ajutăm companiile şi angajaţii să-şi reia activitatea, etapă cu etapă, într-un calendar care să permită un sprijin mai consistent la început şi care să se diminueze pe măsură ce companiile reuşesc să se replieze şi să reintre în activitate. A se replia înseamnă să primească comenzi – companiile îşi doresc, semnalul pe care eu îl am este de dorinţă reală de a-şi relua activitatea, provocarea va fi să primească comenzi şi deci să aibă venituri cu care să-şi plătească salariaţii. Deci dorinţa este să înlocuim măsura şomajului tehnic cu o măsură activă care să sprijine reluarea activităţii în diferitele domenii afectate, aşa cum natural vor evolua lucrurile: cei care vor relua dintr-o dată probabil că vor avea un anumit tip de sprijin, cei care vor relua treptat vor avea un sprijin adaptat acestui ritm puţin mai lent”, a explicat Violeta Alexandru, pentru Adevărul.
Ministrul Muncii a adăugat că Guvernul ia în considerare posibilitatea creşterii cuantumului şomajului clasic.
„Raţiunea acestui şomaj tehnic şi continuarea acestei măsuri de şomaj tehnic cu alte măsuri, dar care au legătură cu şomajul tehnic, este menţinerea legăturii şi continuităţii relaţiei dintre angajaţi şi angajatori. De aceea nu am făcut o investiţie în măsurile clasice de şomaj, pentru că am avut şi această opţiune – eu nu zic ca nu există şi această variantă, ba chiar reflectăm asupra posibilităţii creşterii cuantumului şomajului clasic, dar noi ne-am orientat şi ne-am asumat faptul că ne dedicăm măsurii şomajului tehnic, pentru că acesta înseamnă o suspendare temporară o contractului de muncă şi de unde premiza că se reunesc cele două părţi şi îşi reiau activitatea. De aceea, nu înseamnă că nu sunt atentă la contractele încetate, ele sunt în acest moment puţin peste 260.000, nu înseamnă că mi se pare un nimic sau că nu ne interesează soarta acestor persoane, dar intenţia pe care o avem este aceea de a căuta soluţii pentru revenirea în activitate”, a afirmat Violeta Alexandru.