VESTE MARE pentru toți românii cu rate la bănci. Joi se va da OUG pentru amânarea lor. ”Mai aproape de șase luni”, a explicat Florin Cîțu
Ministrul Finanțelor Florin Cîțu, a anunțat, marți seară, la un post TV, că Guvernul pregătește o ordonanță de urgență prin care cei care nu își pot plăti ratele vor putea depune o cerere la bancă pentru a cere amânarea plății ratelor.
Ministrul Finanțelor a spus că va prezenta măsura joi, printr-o ordonanță, și că măsura va fi aplicată pe un termen mai lung, ”mai aproape de șase luni, decât de trei luni”.
„Este o decizie a Asociației Europene a Băncilor. Este un prim pas, dar care era important pentru a veni cu o soluție pentru tot sistemul bancar, pentru toți clienții”, a spus Cîțu.
El a precizat că joi va fi adoptată o ordonanță de urgență, în ședința de Guvern, iar aceasta va permite amânarea ratelor pe o perioadă mai mare decât cea a stării de urgență, având în vedere că efectele crizei economice generate de pandemia de coronavirus se vor prelungi.
„Ne gândim că și după această perioadă va fi nevoie de un timp pentru a reveni la normal”, a spus el. Întrebat dacă este vorba despre o amânare pentru o perioadă „mai aproape de 3 luni sau mai aproape de 6 luni”, Cîțu a răspuns: „Mai aproape de 6 luni”.
„Aici va fi implicat și statul, dar nu vom discrimina, cei care vor cere vor avea acces la această facilitate”, a mai spus ministrul.
El a spus că este vorba atât despre persoane fizice, cât și despre persoane juridice și că nu există condiționalități sau de documente justificative pentru a obține amânarea plății ratelor.
„Cei care au nevoie de păsuire vor putea accesa această facilitate”, a adăugat el.