Veste proastă pentru cei care și-au plătit deja impozitele: o parte dintre români sunt „invitați” din nou la ghișeu
Contribuabilii care s-au înghesuit încă din primele zile ale anului la ghișeele de taxe și impozite locale să își plătească dările la stat vor trebui să revină pentru a achita și diferența de 16%, după ce autoritățile au decis indexarea taxelor locale în raport cu inflația.
Și asta pentru că, după ce într-o primă fază, decizia menținerii cuantumului pentru impozite era lăsată la latitudinea primăriilor, Guvernul Ponta a decis ca administrațiile cu datorii să majoreze taxele obligatoriu.
În plus, administrațiile financiare așteaptă hotărârile consiliilor locale care să le indice până când vor putea aplica reducerea de 5-10% pentru restul de plată.
Reprezentanții autorităților locale susțin că nu vor mai trimite acasă noi înștiințări de plată, măsură care ar presupune costuri suplimentare.
„Dacă ați plătit deja impozitul (pe casă și teren n.n.), trebuie să veniți de săptămâna viitoare să achitați și diferența de 16%. Dacă achitați diferența până pe 31 martie, beneficiați de reducerea de 10%. Deocamdată nu am primit o hotărâre de la Consiliul local, dacă acea reducere se acordă până în septembrie sau până la 31 martie”, ne-au declarat reprezentanți ai Direcției de taxe și impozite din sectorul 4.
„Prin excepție, contribuabilii care au achitat până la data de 31 ianuarie 2013, inclusiv, impozitul pe clădire și teren vor beneficia de bonificația de 10% pentru diferența de impozit majorat, dacă vor achita până la data 30 septembrie a.c., conform OUG.NR 8/23.01.2013”, se arată într-un comunicat de la Direcția de Taxe și Impozite sector 4.
În București, pentru un apartament cu două camere, de 50 de metri pătrați, impozitul a crescut de la circa 100 de lei anul trecut, la 116 lei în acest an. La trei camere, proprietarii plătesc cu 21 de lei în plus, iar la patru camere, cu 27 de lei mai mult.
Pentru o curte de 200 de metri pătrați, de la marginea Bucureștiului, impozitul a crescut de la 110 lei la 127 de lei.
Radu Mazăre: „Nu am crescut taxele. Nu avem din astea, cum dracu’ le zice… arierate”
Primarul orașului Constanța, Radu Mazăre, a declarat pentru gândul că locuitorii orașului nu vor plăti taxe majorate în acest an.
„Nu avem din astea, cum dracu’ le zice… arierate. Nu avem datorii, așa că nu am fost nevoiți să creștem taxele”, a declarat pentru gândul Radu Mazăre.
Reprezentanții Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) din Constanța ne-au precizat că, pentru a evita aglomerația la ghișee, contribuabilii sunt sfătuiți să plătească impozitele cu cardul, pe site-ul instituției, o altă modalitate fiind internet banking-ul sau prin mandat poștal.
La Constanța, de exemplu, pentru un apartament de 60 mp impozitul este de 103 de lei, potrivit calculatorului de pe site-ul instituției.
Constănțenii plătesc și taxa pe garaj. Astfel, pentru un garaj de 17 mp pe Bd-ul Tomis, taxa pe garaj depășește 660 de lei.
Primăria Iași: „Noi nu am mărit, am corelat cu 16%”
Și ieșenii care și-au plătit deja taxele trebuie să se prezinte din nou la ghișeele administrației financiare și să achite și diferența de impozit majorat de 16%.
„Impozitul nu s-a majorat. S-a indexat cu 16%, cu inflația pe trei ani”, ne-au declarat reprezentanții Primăriei Iași.
„Noi nu am mărit, am corelat cu 16%, cu indicele de inflație, taxele și impozitele locale, chiar înainte ca Guvernul să dea ordonanța ce dădea posibilitatea autorităților locale să indexeze taxele cu 16%”, a declarat joi pentru gândul purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Iași, Sebastian Buraga.
Pe 4 ianuarie, Buraga declara pentru Mediafax că taxele și impozitele locale percepute de Primăria Iași în anul 2013 vor rămâne la același nivel cu cele de anul trecut și că „nu s-a luat în discuție o posibilă majorare”.
„Asta era înainte de ședința în care s-a decis indexarea cu 16%”, s-a scuzat joi purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.
Persoanele fizice care locuiesc în Iași și care își vor plăti taxa pe clădiri și pe teren până la 31 martie vor beneficia de o reducere de 5%.
15.000 de locuitori ai Timișoarei, puși pe drumuri
Și timișorenii vor plăti, de la 1 februarie, taxe și impozite locale mai mari cu 16%. În prima lună a acestui an aproximativ 15.000 de timișoreni și-au plătit deja taxele și impozitele locale, potrivit știrileprotv.ro.
Ei vor fi nevoiți fie să stea din nou la cozi la ghișee să achite diferența de impozit majorat, fie pot alege varianta plății online.
Cum explică primarul Emil Boc majorarea taxelor la Cluj-Napoca
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, joi, majorarea cu 16 la sută a taxelor și impozitelor pe clădiri și terenuri, pentru persoane fizice și juridice, dar se va adresa Avocatului Poporului, pentru a sesiza CC în privința ordonanței Guvernului privind majorarea taxelor unde sunt datorii, potrivit Mediafax.
Primarul Emil Boc a spus, în ședința Consiliului Local, că Primăria a înregistrat anul trecut un excedent bugetar, dar este nevoită să majoreze taxele locale din cauza datoriilor înregistrate de asociațiile de proprietari la firmele care execută lucrări de reabilitare a blocurilor.
„Consiliul Local Cluj-Napoca a decis la începutul lunii ianuarie a.c. menținerea taxelor și impozitelor locale pe anul în curs la nivelul celor de anul trecut. La 31 decembrie 2012 Primăria Cluj-Napoca înregistra un excedent bugetar de 8,9 milioane de lei, deci nu aveam datorii, dar în 23 ianuarie, Guvernul a emis o ordonanță care obligă autoritățile locale cu datorii să majoreze taxele locale. Am întrebat la Direcția de Finanțe Cluj dacă și datoriile asociațiilor de proprietari la firmele care execută lucrări de reabilitare termică a blocurilor pot fi considerate datorii ale primăriilor și ni s-a răspuns că da”, a spus Emil Boc.
Boc a explicat că primăria este doar un intermediar care trebuia să primească sume pentru lucrări de la asociații și să le vireze firmelor, și din cauza acestor datorii ale asociațiilor primăria este obligată să majoreze taxele locale. „Sunt 38 de asociații care au datorii de 875.000 de lei la firme”, a afirmat Boc.