Viața și opera miniștrilor transporturilor din 2014. Cum s-au descurcat Mănescu, Șova și Rus

Viața și opera miniștrilor transporturilor din 2014. Cum s-au descurcat Mănescu, Șova și Rus
Publicat: 31/12/2014, 14:04
Actualizat: 23/08/2015, 05:40
Ministerul Transporturilor a fost condus în perioada august 2013 – februarie 2014 de Ramona Mănescu (PNL), care i-a urmat în această funcție fostului coleg liberal Relu Fenechiu, încarcerat în prezent în Penitenciarul Iași după o condamnare de cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”.
La preluarea mandatului, Mănescu spunea că are ca priorități accesul la finanțare, buna administrare a portofoliului și integritatea reprezentanților instituției.

Cele mai mediatizate evenimente din perioada în care ea a ocupat poziția de ministru al Transporturilor au fost finalizarea, fără succes, a procesului de privatizare a CFR Marfă cu Grup Feroviar Român și accidentul aviatic din munții Apuseni.
După cele șase luni de mandat, Mănescu afirma că „presiunile sunt o realitate” la Ministerul Transporturilor și că s-a confruntat cu amenințări și încercări de intimidare, fără să ofere însă detalii despre persoanele în cauză.

La finele lunii februarie, Mănescu a trecut în revistă principalele proiecte în care s-a implicat ca ministru, nominalizând, printre altele, procesul de privatizare a CFR Marfă, aflat la momentul respectiv în stadiul finalizării noului caiet de sarcini, Master Planul de Transport, implementarea Strategiei Dunării și conectarea Portului Constanța cu cel din Rotterdam.
În plus, ea a evidențiat creșterea absorbției fondurilor europene prin Programul Operațional de Transport.

Într-una din rarele declarații referitoare la autostrăzi, administrate la momentul respectiv de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură condus de Dan Șova, Mănescu afirma, în decembrie 2013, că ar fi fost mai ușor ca acestea să fie gestionate de Ministerul Transporturilor, că respectă decizia politică prin care au fost cedate DPIIS și că măcar drumurile naționale ar trebui să revină la instituția pe care o conduce.

„Cred că toată lumea își amintește că a fost deja o decizie ca drumurile naționale să se întoarcă la Ministerul Transporturilor și nu s-a întâmplat încă acest lucru. Măcar drumurile naționale. Dacă autostrăzile rămân la domnul Șova, ok, rămân la domnul Șova. Să dea Dumnezeu să se facă foarte multe autostrăzi (…). Eu sper să le facă. Chiar îmi doresc să le facă pentru că este bine pentru toată lumea, nu doar pentru mine sau domnul Șova”, spunea Mănescu la jumătatea lunii decembrie 2013.
Dan Șova (PSD), aflat la conducerea DPIIS vreme de peste un an, preia conducerea ministerului Transporturilor în luna martie, după ieșirea PNL de la guvernare.
Audiat de comisiile parlamentare, unde primește avizul pentru portofoliu, Șova a ținut să laude realizările foștilor miniștri liberali care au ocupat postul de la Transporturi, Relu Fenechiu și Ramona Mănescu.

„Am de gând să continui proiectele pe care ei le-au început”, a spus Șova.
Mult mai preocupat de subiectul autostrăzilor, Șova a comunicat constant cu presa în cele patru luni de mandat, utilizând inclusiv site-ul personal pentru transmiterea de informații detaliate privind anumite proiecte.
În perioada mandatului său la Transporturi au fost dispuse schimbări de management pentru mai multe entități din subordinea ministerului, precum CFR Marfă, CFR SA, Aeroporturi București, Tarom, ROMATSA, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Autoritatea Rutieră Română sau Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

La o lună de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, Șova prezenta o serie de cifre, termene, planuri și variante de finanțare privind construcția de autostrăzi, în condițiile în care CNADNR funcționa încă la DPIIS.

Potrivit informațiilor anunțate atunci, România urma să aibă o rețea de 2.440 kilometri de autostradă în anul 2020, respectiv un plus de aproximativ 1.800 kilometri față de nivelul de aproximativ 650 kilometri de la momentul respectiv.
În perioada mai-iunie, CNADNR a lansat licitații pentru studii de fezabilitate necesare construcției a aproximativ 1.700 de kilometri de autostradă.
La 24 iunie, Șova a anunțat într-o conferință de presă că demisionează din funcția de ministru al Transporturilor pentru a se dedica „bătăliei electorale” de la alegerile prezidențiale, subliniind că decizia este una personală.

El a remarcat patru supoziții legate de plecarea sa din Ministerul Transporturilor, respectiv incompetența, cererile baronilor, autostrada Comarnic-Brașov și relația cu FMI, infirmându-le ulterior pe fiecare în parte.

După demisia lui Șova, la conducerea Ministerului Transporturilor a venit Ioan Rus (PSD), care a anunțat ca obiectiv principal aducerea pe profit operațional a companiilor din subordine până la finele anului viitor.

„Pe mine trecutul nu mă interesează, mă interesează prezentul șii viitorul. Chestiunea cu greaua moștenire a predecesorilor este o chestiune fumată, căreia nu îi dau niciun fel de importanță”, a spus Rus la 24 iulie.

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Rus a mai afirmat că autoritățile vor stabili în toamnă dacă sunt întrunite condițiile de semnare a contractului pentru construcția în concesiune a autostrăzii Comarnic – Brașov, iar autostrada Transilvania, cu „un viitor luminos”, ar putea fi finalizată în anul 2017. Contractul pentru autostrada Comarnic – Brașov nu a fost încă semnat, iar ultimele informații anunțate de autorități dau ca termen probabil pentru încheierea acordului anul 2015.

Targetul lui Șova cu privire la construcția de autostrăzi a fost revizuit drastic în mandatul lui Rus. Dacă promisiunile din aprilie prevedeau 1.800 kilometri noi de autostradă până în anul 2020, informațiile din Master Planul de Transport furnizate la finele lunii septembrie de Ministerul Transporturilor indică doar 650 km noi de autostradă până în 2030 plus aproximativ 2.200 de km de drumuri expres.
Autostrăzile Sibiu – Pitești și Târgu Mureș-Iași-Ungheni, cerute insistent de transportatori, au apărut în Master Plan ca viitoare drumuri expres. Despre primul proiect, Rus a anunțat că ar putea fi realizat în două etape, respectiv mai întâi ca drum expres, transformat ulterior în autostradă.

Drumurile expres, mai ieftine decât autostrăzile, vor avea minim două benzi pe sens, însă banda de urgență și parapeții laterali sunt opționali. Viteza maximă admisă pentru automobile va fi de 120 km/oră, față de 130 km/oră în cazul autostrăzilor, în cazul camioanelor limitele fiind egale, respectiv 100 km/h.

Rus declara la începutul lunii octombrie că este adeptul construirii de autostrăzi, afirmând că îi place să șofeze cu viteză, motiv pentru care i-a fost suspendat permisul, dar a menționat însă că dorințele trebuie corelate cu posibilitățile.
Master Planului General de Transport este un document strategic pentru planificarea investițiilor în transporturi până în 2030 și necesar pentru atragerea fondurilor europene în intervalul 2014-2020. Finalizarea documentului a fost amânată de mai multe ori, ultimul termen avansat pentru prezentarea spre aprobare în Guvern fiind luna decembrie.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, declara la finalul ședinței de guvern de marți, răspunzând unei întrebări legate de discuțiile privind Master Planul, că Executivul a analizat un material în ceea ce privește numărul de kilometri de autostradă construiți în ultimii 25 de ani.

Sfârșitul de an a adus și două modificări importante în ceea ce privește activitatea Ministerului Transporturilor, prima fiind transferul Autorității de Management (AM) a Programului Operațional Sectorial de Transport, implicată în realizarea Master Planului, la Ministerul Fondurilor Europene, alături de cea pentru POS Mediu, cu argumentul că absorbția fondurilor UE de către aceste structuri este redusă și România riscă să piardă bani fără intervenția ministerului.

Ministerul Transporturilor a comunicat la începutul săptămânii trecute că, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Transport, încheie acest an cu un grad de absorbție a fondurilor europene de 58,55%, suma atrasă în 2014 ridicându-se la 1,128 miliarde euro, cu peste 100 milioane euro peste ținta asumată de 1,022 miliarde euro.

Pe de altă parte, Guvernul a avizat revenirea CNADNR la Ministerul Transporturilor, unde a funcționat până în ianuarie 2013, când a fost trecută în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine (DPIIS), condus atunci de Dan Șova.

Rețeaua de autostrăzi din România numără în prezent aproape 700 de kilometri. CNADNR a inaugurat 50 de kilometri de autostradă în acest an (22 de kilometri între Orăștie și Sibiu, respectiv 28 de kilometri între Nădlac și Arad), mai puțin de jumătate față de nivelul din 2013.

Pentru 2015, șeful CNADNR, Narcis Neaga, declara recent că estimează finalizarea a încă 50 de kilometri de autostradă. În noiembrie, CNADNR comunica într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX că a planificat anul viitor deschiderea traficului rutier pentru 17 kilometri noi.

În primele nouă luni ale acestui an, CNADNR a plătit companiilor implicate în construcția de autostrăzi suma de 767,1 milioane lei. Comparativ, în perioada ianuarie – septembrie 2013 suma achitatã constructorilor de autostrăzi a fost de 2,6 ori mai mare, ridicându-se la 2,03 miliarde lei. În 2013, constructorii de autostrăzi au primit în total 3,08 miliarde lei de la CNADNR, sumele fiind fără TVA.
Schimbările la conducerea Ministerului Transporturilor și mandatele scurte, de câteva luni, desele modificări aduse managementului principalelor companii din subordinea instituției, alături de reducerea drastică a investițiilor în acest an și lipsa unei strategii unitare în domeniul infrastructurii pe termen lung, generază un climat de instabilitate și frustrare în rândul reprezentanților industriei de transport și construcții.

„Miniștrii și partea de conducere vin și pleacă cu o viteză fantastică. Cred că nici nu știu de unde se ia liftul. Când învață și ei de unde să ia liftul ca să urce în birou acolo, la etajul 1 probabil, sau merg pe scări, deja sunt schimbați”, spunea, în vara acestui an, Radu Dinescu, secretarul general al UNTRR.
Între anii 2012-2014, Ministerul Transporturilor a fost condus de șapte miniștri – Anca Boagiu, Alexandru Nazare, Ovidiu Silaghi, Relu Fenechiu, Ramona Mănescu, Dan Șova și Ioan Rus.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Universitățile din Anglia cresc taxele pentru studenți pentru prima oară în aproape un deceniu