Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a prezentat date prin care demolează mitul exporturilor României în comunism

Publicat: 25 11. 2014, 18:26

Olteanu a exemplificat cu date ale unui studiu realizat de experți ai Universității Harvard privind exporturile țărilor lunii în perioada 1962- 2012, din care reiese că în cel mai de vârf an al exporturilor României din perioada comunistă valoarea exporturilor era de 10 miliarde de dolari, în timp ce acum exporturile se ridică la 70 de miliarde de dolari.

Viceguvernatorul BNR a spus că la împlinirea a 25 de ani de la căderea comunismului consideră că ar trebui pus în balanță și domeniul economic, trecutul și prezentul și că acest studiu demolează mitul economiei funcționale din România comunistă, a fabricilor și uzinelor care produceau mărfuri de calitate, pe care țara noastră le exporta în cantități uriașe în toată lumea.

Astfel, el arată că în anul 1962 România exporta porumb, brazi și petrol, iar în anul 1985 baza exporturilor era constituită din produse petroliere, mobilă, țevi de oțel, pantofi și îngrășămintele chimice.

„Îngrășăminte chimice care costă un sac cu costul a cinci saci”, a precizat Olteanu.

El a menționat că în 1985 exporturile de mașini ale României se ridicau la 162 de milioane de dolari.

Bogdan Olteanu a arătat că, în schimb, în 2012 România a exportat mașini și componente de 15 miliarde de dolari, cabluri electrice de 14 miliarde de dolari, electronice de 7 miliarde, circuite integrate de 500 de milioane de dolari, mașini de aer condiționat de 500 de milioane și medicamente de 4,6 miliarde de dolari.

Mai mult, România a vândut pe piața externă în anul 2012 motoare cu reacție de 400 de milioane de dolari, de 300 de milioane componente pentru avioane, nave de două miliarde de dolari și nave de război de un miliard de dolari.

Viceguvernatorul a mai declarat că România este și exportatoare de servicii, în principal de soft de 1,5 miliarde de euro și servicii de transport de 2,5 miliarde de euro.

„E o bună ocazie să vedem de unde am plecat și unde am ajuns”, a precizat Olteanu, care a adăugat că există o industrie care produce, exportă și nu vorbește.

„Vorbește cel care cere ajutoare”, a spus Olteanu.

El a mai declarat că exporturile se bazează tot mai puțin pe importuri de completare, acestea fiind estimate la 30 la sută.