Volkswagen alege SERBIA, în locul ROMÂNIEI, pentru a construi o nouă fabrică
Chiar dacă România și Bulgaria au fost cândva favorite pentru această investiție de proporții, compania germană Volkswagen a ales Serbia, scrie bizlife.rs. Potrivit presei sârbe, primele mașini VW fabricate în Serbia vor fi lansate în 2023.
Faptul că germanii vor să deschidă o nouă fabrică în Europa nu a reprezentat un secret. Aceștia și-au manifestat dorința în nenumărate rânduri, dar nu luaseră o decizie în privința unei țări.
Noua fabrică Volkswagen va avea o capacitate de producție de 300.000 de mașini pe an și va contribui cu 4,5 MILIARDE EURO la exporturile Serbiei. Cinci modele de la Volkswagen, Skoda și Seat vor fi produse în Serbia.
Investiția se situează în jurul a 1,4 miliarde de euro. Fabrica va avea 5.000 de angajați, dintre care 650 vor fi ingineri.
Marți, Volkswagen a anunțat că va acorda un bonus de 4.750 euro pentru 100.000 angajați, cea mai mare plată de acest fel din 2015, când a fost de 5.900 euro, a anunțat compania germană.
Mărimea plății nu ar trebui văzută ca un indicator al profitului operațional al companiei, în condițiile în care vehiculele comerciale au fost de asemenea incluse în schemă, și trebuie luat în calcul și numărul lucrătorilor cu contracte parțiale.
Grupul Volkswagen, care include și Audi, Porsche, Seat și alte mărci, și-a prezentat recent reazultatele anul 2018, care arată că profitul operațional a crescut cu 0,7%, ajungând la 13,92 miliarde de euro.
VW propune un dividend de 4,80 euro pe acțiune pentru acțiunile obișnuite, cu 90 de cenți mai mult decât pentru 2017.
Lucrătorii care au dreptul la o cotă de profit, în conformitate cu normele companiei, au primit, în 2017, 2.905 euro, după scandalul privind emisiilor.
Pe de altă parte, România a depășit Ungaria și Polonia la producția de automobile în 2018: cu peste 470.000 de mașini asamblate de Dacia și Ford în 2018, România a urcat cu 30% punctând cea mai mare creștere din Uniunea Europeană la producția de mașini, potrivit ZF.