WSJ: A fost depășit momentul critic al crizei din zona euro?

Piețele financiare au fost cuprinse de euforie în ultima perioadă, ca urmare a veștilor bune din zona euro: promisiunea Băncii Centrale Europene (BCE) pentru eventuale achiziții nelimitate de obligațiuni, anunțul unei uniuni bancare, aprobarea de către Germania a Mecanismului European de Stabilitate, rezultatul proeuropean din alegerile din Olanda și poziția mai puțin rigidă a UE în privința Greciei, se arată într-un articol scris pentru Wall Street Journal (WSJ) de Charles Goodhart, profesor emerit pentru finanțe-bănci la London School of Economics, și Sony Kapoor, director operațional al organizației Re-Define.

Încrederea din piețe este în contrast puternic cu temerile, nematerializate, privind o prăbușire în această vară.

„Ar putea fi acesta începutul sfârșitului pentru criza din zona euro?”, întreabă cei doi.

Din păcate, răspunsul este „probabil nu”. Criza s-a dezvoltat atât de mult, încât problema economică ar putea fi acum prea mare pentru a putea fi rezolvată în marja de manevră politică tot mai redusă.

Pentru a ieși pentru totdeauna din criza euro, trei lucruri sunt esențiale: o intervenție mai puternică a BCE pentru a limita impactul pe termen scurt, strategii credibile de creștere economică pentru țările lovite de criză și un plan pe termen mai lung care să asigure ajustări macroeconomice și reforme pentru funcționarea zonei euro.

„Europa a îndeplinit cel mult una și jumătate din aceste condiții”, se arată în articol.

BCE a ieșit la luptă, dar cu o mână legată la spate, după ce a condiționat intervențiile. De asemenea, acțiunea ar putea fi prea târzie. Evoluțiile politice din ultimele luni au făcut imposibil, chiar iresponsabil, pentru investitori, persoane cu economii, consumatori, companii, bănci și autorități de reglementare să nu ia în considerare posibilitatea unei destrămări a zonei euro. În această direcție au avut loc transferuri de capital și depozite, amânarea de invesiții și reorinetarea activelor și pasivelor pe linii naționale. Toate aceste acțiuni au sens la nivel individual, dar colectiv sunt dezastruoase pentru zona euro, notează cei doi economiști.

Orice decizie asupra unei ieșiri a Greciei din zona euro sau asupra unei dezmembrări mai ample a uniunii monetare ar fi politică și în afara controlului BCE. Banca centrală nu poate, de asemenea, să limiteze retragerile de capital și depozite dacă situația continuă. Dacă sentimentul piețelor se deteriorează din nou, „tranzacțiile monetare directe” ale BCE ar putea finanța doar retragerea capitalului, la fel cum s-a întâmplat cu „programul de achiziții de obligațiuni”, în urma căruia banca a rămas cu obligațiunile investitorilor care căutau o ieșire, se arată în articolul postat pe site-ul WSJ.

„În aceeași direcție, să presupunem că băncile germane ar promova agresiv spaniolilor siguranța programului de garantare a depozitelor din Germania folosind o subsidiară din Spania. BCE ar putea face foarte puțin pentru a limita ieșirea de depozite care ar urma”, afirmă Goodhart și Kapoor.

În timp ce condițiile băncii centrale pentru susținerea Spaniei și Italiei sunt de înțeles în contextul politic, un suport condiționat nu este foarte credibil, scriu economiștii.

Poate cea mai mare problemă a zonei euro va rezulta din condițiile fiscale stricte impuse în schimbul ajutorului prin Mecanismul European de Stabilitate (MES) și BCE. Beneficiile unor costuri de împrumut mai reduse sunt destul de limitate atunci când statul respectiv nu se mai poate împrumuta. Situația creșterii economice în zona euro, mai ales în țările puternic lovite de criză, a arătat rareori mai rău.

„Eficiența programului de creștere, adoptat de liderii europeni cu mare tam-tam, s-a dovedit neînsemnată. Iar, în măsura în care condiționalitățile MES și BCE impun noi măsuri de austeritate fiscală, nu vor face altceva decât să întunece perspectivele economice pe termen scurt, să crească șomajul deja record, să majoreze îndatorarea ca procentaj din PIB și să alimenteze frământări sociale”, potrivit articolului.

Cu precădere îngrijorătoare este viteza și amploarea potențialului impact pe care reducerea PIB nominal și creșterea șomajului le pot avea asupra pieței imobiliare din Spania. Fiecare diminuare a cheltuielilor publice cu un punct procentual din PIB poate conduce la pierderi suplimentare semnificative la nivelul întregii economii, având în vedere sensibilitatea prețurilor activelor la creștere economică și perspective, notează cei doi.

În ceea ce privește acordul de a injecta direct fonduri MES în sistemul bancar al Spaniei, impactul este mai redus decât pare la prima vedere, scriu Goodhart și Kapoor. Povara pierderilor sistemului bancar spaniol urmează să cadă, în cea mai mare parte, tot pe umerii guvernului de la Madrid. Nu există planuri pentru alocarea de fonduri băncii de active toxice a Spaniei, unde s-ar putea materializa viitoare pierderi ale asistemului bancar. Unele state cer chiar Spaniei să compenseze MES pentru orice pierderi înrgistrate.

Un element al uniunii bancare a zonei euro care ar fi putut ajuta în contextul crizei, planul de garantare a depozitelor în zona euro, a fost respins în totalitate. Dacă deponenții din Spania intră în panică, resursele pentru despăgubirea acestora vor fi inficiente, arată articolul.

Incapacitatea politicienilor și autorităților de reglementare de a scoate din sfera posibilităților destrămarea uniunii monetare, precum și absența oricărui plan credibil de creștere economică înseamnă că actorii economici vor fi în continuare motivați mai mult de teamă decât de lăcomie sau speranță.

În orice caz, situația va continua să se înrăutățească înainte de a deveni mai bună, dacă acest lucru se va întâmpla, încheie cei doi economiști.