WSJ: Arma economică secretă a Germaniei

Publicat: 19 11. 2013, 18:53
Actualizat: 03 02. 2019, 05:19

În spatele succesului exporturilor Germaniei, cea mai mare economie a zonei euro, se află o rețea vastă și eficientă de promovare la nivel global a companiilor, care ajută la creșterea excedentului comercial al țării, o sursă de tensiune cu SUA și aliații europeni, potrivit Wall Street Journal (WSJ)

Excedentul deja ridicat al Germaniei în privința schimburilor comerciale și investițiilor a avansat cu aproape 18% în septembrie, față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce alte state mari din zona euro au consemnat o înrăutățire ușoară a indicatorului.

Potrivit datelor Băncii Centrale Europene, surplusul de cont curent al zonei euro, a crescut cu mai puțin de 4% în septembrie, la 13,7 miliarde de euro, și este mai mic decât surplusul înregistrat individual de Germania, de 20 de miliarde de euro.

Astfel de date au pus în lumină strategia Germaniei de a-și dezvolta economia prin exporturi în locul consumului intern. Trezoreria SUA a acuzat, în octombie, modelul economic bazat pe export al Germaniei că împiedică recuperarea Europei din criza financiară. UE a anunțat, săptămâna trecută, că va evalua dacă excedentul comericial al economiei germane a încălcat normele stabilite la nivel comunitar.

Unul dintre motivele succesului exporturilor Germaniei, în multe cazuri subestimat, este însă rețeaua globală de reprezentanțe economice, discretă dar foarte sofisiticată, construită pe parcursul mai multor decenii pentru a susține exporturile companiilor, chiar și a celor mici, scrie WSJ.

Organizația Camerelor Germane de Comerț Exterior are 120 de birorui în 80 de țări, cu peste 1.700 de angajați, care promovează interesele comerciale ale Germaniei.

„Nu cred că este vina Germaniei că țara are excedent comercial. Diferența apare din sistemul pe care îl folosesc”, a declarat Emma Marcegaglia, antreprenor italian și președinte al Business Europe, grup de lobby activ în 35 de țări.

Sistemul german leagă camerele de comerț din afara Germaniei cu 80 de camere regionale din Germania și este susținut financiar atât de companii, cât și de stat. Antreprenorii afirmă că această anvergură și integrare reprezintă o diferență majoră pentru sutele de mii de întrteprinderi mici și mijlocii, multe dinte acestea afaceri de familie, cunoscute în Germania sub termenul general de Mittelstand.

Astfel de companii beneficiază de sprijinul camerelor de comerț pentru a exporta pe piețe îndepărtate, altfel foarte greu accesibile.

Un astfel de caz este cel al Flösser GmbH, un producător de sisteme de iluminat și claxoane pentru autovehicule. Compania a decis anul trecut să exporte în Vietnam, după ce până la momentul respectiv livrase în circa 100 de alte țări. Șeful companiei, Hans Otto Flösser, a contactat biroul local al Camerei de Comerț Germano-Vietnameze. Pentru un onorariu modest, specialiștii camerei de comerț au realizat studii de piață, au identificat posibili distribuitori și chiar au contactat câțiva dintre aceștia.

Când Flösser a călătorit în Vietnam pentru a se întâlni cu posibilii parteneri de afaceri, camera de comerț a programat vizite, a angajat translatori și a pregătit chiar și o mașină cu șofer. În câteva zile, compania lui Flösser avea un distribuitor în Vietnam, iar câștigurile din prima livrare pe noua piață au depășit costul serviciilor asigurate de camera de comerț.

„Cred că ar fi fost foarte dificil pentru noi, ca străini, să mergem în Vietnam”, a spus el.

Experiența acestuia este ceva obișnuit, afimă șefii de companii germane. Oficialii camerelor de comerț exterior ale Germaniei afirmă că ajută circa 50.000 de oameni de afaceri anual. Nicio țară occidentală nu are performanțe similare în sprijinirea exporturilor companiilor mici, notează Wall Street Journal. Unele țări asiatice, precum Taiwan și Coreea de Sud, asigură sprijin asemănător, afirmă specialiștii.

„Este incredibil cât de puternici sunt germanii pe plan extern”, a declarat Arnaldo Abruzzini, antreprenor și secretar general al Eurochambres, grup de lobby la Bruxelles pentru companiile mici.

Impactul rețelei de export a Germaniei este amplificat și de competitivitatea ridicată a industriei, precum și de cultura de economisire. Combinația acestora conduce la surplusuri comerciale masive, care au atras criticile partenerilor. Germania nu urmărește, însă, o abordare de sărăcire a vecinilor, afirmă Andreas Rees, economist la UniCredit.

Excedentul comercial al țării cu zona euro a scăzut de la 5% din PIB înaintea crizei din 2008 la 2% în prezent. În mare parte, surplusul este generat în afara Europei, unde devine esențial sprijinul camerelor de comerț. Astfel, Germania a reușit în ultimii ani să elimine aproape complet un deficit comercial de 1,5% din PIB în relația cu China.

Între primul trimestru din 2008 și mijlocul acestui an, exporturile Germaniei către restul zonei euro au scăzut cu 7%, dar au crescut de peste două ori către Indonezia și China. S-au majorat, de asemenea, semnificativ livrările către țări precum Coreea de Sud, Brazilia și statele din Orientul Mijlociu.