Zborurile charter și cargo ale Tarom ar putea fi preluate de companii satelit. Planurile managementului privat
Tarom ia în calcul înființarea unor companii satelit care să preia zborurile charter, cargo, centrul de training și activitatea tehnică a companiei, se arată în planul de management prezentat de noul director general al operatorului aerian.
„Aceste decizii vor fi luate pe baza unor analize defalcate și detaliate în perioada imediat următoare. Toate aceste activități vor rămâne parte a companiei TAROM, activând ca unități de business independente și orientate spre profit”, se arată în document.
Tarom va începe din martie un program de retragere voluntară a personalului, care prevede reducerea numărului de angajați cu 10% până la sfârșitul anului. Christian Heinzmann, noul director general al Tarom, numit în funcție în noiembrie, la o săptămână după ce managerul privat recrutat de Ministerul Transporturilor și-a dat demisia, este de părere că operatorul va avea circa 1.500 de angajați în 2015. La sfârșitul acestui an, compania ar urma să aibă în jur de 2.030 de angajați.
Noul management privat și-a bugetat pentru 2013 pierderi de 143 de milioane de lei, echivalentul a 32 de milioane de euro, în scădere cu 40% față de rezultatele înregistrate în anul precedent. În 2012, compania a avut pierderi de 236 de milioane de lei (52,9 milioane de euro), potrivit datelor preliminare.
Noul plan de management mai prevede creșterea numărului mediu de pasageri cu câte 100.000 anual, de la 2,3 milioane de persoane în 2013 la 2,6 milioane în 2016. Totodată, compania va implementa un sistem automat de gestionare a profitabilității rutelor și un mecanism mai eficient de stabilire a prețurilor.
Executivul s-a angajat, în urma unor discuții avute la în ianuarie cu reprezentanții FMI, să cedeze peste 20% din acțiunile Tarom unui investitor. Heinzmann susține însă că, în prezent, compania nu este foarte atractivă.
„Pentru moment, scuze pentru cuvânt, nu suntem foarte sexy. Compania nu este atractivă din cauza pierderilor. Noi trebuie să facem compania puțin mai sexy pentru ca lumea să ne placă mai mult”, a precizat directorul general.