ZF Digital ’12. Ce telefoane au șefii din telecomul românesc. De ce niciunul dintre ei nu are iPhone 5

Publicat: 16 10. 2012, 17:12
Actualizat: 21 03. 2019, 06:33

Jean François Fallacher – CEO al Orange România, Iñaki Berroeta – CEO al Vodafone România și Stefanos Theocharopoulos – CEO al Cosmote România&Romtelecom sunt prezenți pentru prima dată pe aceeași scenă la cel mai important eveniment marca Ziarul Financiar dedicat industriei IT, ZF Digital ’12.

Potriviti declarațiile din cadrul evenimentului, CEO al Orange România folosește un iPhone 4S, șeful Vodafone un iPhone 4, iar CEO al Cosmote România&Romtelecom deține un iPhone 4S și un Samsung Galaxy S3.

Niciunul dintre șefii telecom din România nu au însă iPhone 5, cel mai probabil pentru că nu au vrut să se afișeze cu acest model cât timp acesta nu a fost lansat de companiile pe care le conduc.

Cosmote România, numărul trei pe piața locală de telefonie mobilă, va lansa smartphone-ul Apple iPhone 5 pe data de 19 octombrie, au declarat pentru ZF surse de pe piața locală de comunicații. Având în vedere că anul trecut toți marii operatori de pe piața din România au lansat simultan iPhone 4s, este de așteptat ca și în acest an situația să se repete, iar data lansării să fie aceeași pentru toate companiile.

Citiți articolul integral în Ziarul Financiar