Statele din zona euro au convenit să acorde Greciei o nouă tranșă, de 3 miliarde euro, din programul de finanțare externă, căutând să cumpere astfel suficientă liniște pe piețele financiare pentru a preveni o nouă repriză a crizei datoriilor de stat în perioada rămasă până la alegerile din Germania, informează Mediafax.
Guvernul elen va primi 2,5 miliarde euro în luna iulie, iar restul sumei în octombrie, dacă premierul Antonis Samaras va reuși să-și respecte promisiunile în ceea ce privește reducerea cheltuielilor statului și reformele economice în pofida tensiunilor din coaliția de guvernare, transmite Bloomberg.
Grecia va recupera de asemenea 2 miliarde euro din profiturile obținute de băncile centrale pe obligațiunile guvernamentale elene și va primi alte 1,8 miliarde euro de la Fondul Monetar Internațional.
Statele din zona euro, în frunte cu Germania, continuă să mențină Grecia pe linie de plutire. UE nu este dispusă să accepte falimentul Greciei și ieșirea țării din zona euro, însă finanțarea externă este distribuită în tranșe minime, pentru a evita deranjarea electoratului din statele-creditor.
„Grecia este pe drumul cel bun din multe puncte de vedere, însă au existat întârzieri în unele zone. Este corect să continuăm într-un sistem de tip plata la primire și să distribuim fonduri pe măsură ce apare necesarul de finanțare”, a declarat ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schaeuble, după întâlnirea de luni seară cu miniștrii Finanțelor din zona euro.
Pe fondul recesiunii, riscurilor presupuse de creșterea dobânzilor la nivel mondial și tensiunilor politice din Portugalia, statele din zona euro doresc să evite un incident în Grecia, pacientul zero al crizei datoriilor de stat.
Economia zonei euro s-a contractat continuu din al patrulea trimestru al anului 2011, iar șomajul a atins cota record de 12,2%, medie care ascunde divergențe uriașe, de la 4,7% în Austria la 26,9% în Spania.
Subliniind vulnerabilitățile din zona euro și riscul persistent de destrămare a blocului, directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, a declarat la Bruxelles că „forțele de centrifugă din zona euro continuă să fie serioase și trag în jos creșterea economică” în întreaga lume.
Germania, cea mai mare economie europeană, încearcă să evite o nouă repriză a crizei datoriilor de stat în perioada rămasă până la alegerile din luna septembrie, când cancelarul Angela Merkel va încerca să obțină un nou mandat.