Conceptul de Peak Oil. Ce înseamnă și ce impact va avea pe viitor?
Shell – companie petrolieră în top 3 la nivel global – a anunțat, pe 11 febuarie, că va începe reducerea extragerii și producției cu 2% anul următor. Totodată, reprezentanții companiei au menționat că au atins stadiul de Peak Oil în 2019. Acest concept de Peak Oil există de decenii și reprezeintă apogeul extragerii de petrol la nivel global, apogeu urmat de un declin ireversibil.
Marion King Hubbert în anii ’50 a venit cu conceptul de Hubbert Curve și Hubbert Peak Theory în timp ce lucra pentru Shell în Houston, Texas. Inițial, conceptul era corelat cu natura finită a resurselor naturale. Totuși, schimbările climatice tot mai accentuate ale ultimelor două decenii – combinate cu o rentabilitate din ce în ce mai scăzută a extragerii de hidrocarburi – au făcut că procesul de Peak Oil să fie accelerat semnificativ.
Un rol important a jucat și criza din 2015-2017, prețul barilului prăbușindu-se până la prețul de sub 44 USD, iar mai recent Pandemia globală ce a redus drastic consumul și cererea de combustibili în industrii majore precum cea aeriană. Anul trecut, spre exemplu, Shell a înregistrat pierderi de 21.7 miliarde USD.
În cazul SUA putem observa că predicția lui Hubbert nu s-a adeverit, astfel după o descreștere inițială a producției de petrol începând cu anii 70, acesta a cunoscut un nouă creștere din 2014.
Necesitatea unui plan de tranziție în perioada post-Peak Oil
Spre sfârșitul anilor 2000, Lord Ron Oxborough, fost președinte al celor de la Shell, atrăgea atenția cu privire la necesitatea marilor țări și blocuri economice de a avea ”un plan de tranziție în perioada post-Peak Oil”.
Paradoxal însă, în ciuda declarației lor referitoare la Peak Oil, Shell își propune să mărească capacitatea de stocare a gazului petrolier lichefiat cu încă 7 milioane de tone, în timp ce miliarde de dolari în continuare vor fi cheltuite pe explorări ce vizează noi resurse de petrol și gaze, notează Vlad-Radu Zamfira pentru InfoClima.
Planul companiei – care dorește respectarea normelor tratatului climatic de la Paris – își propune:
Reducerea emisiilor de carbon cu 2-3% în 2021, 3-4% în 2022 și 6-8% pentru 2023.
Pe termen mediu-lung se urmărește o reducere de 20% până în 2030, 45% în 2035 și 100% în 2050.
Mărirea capacității de captare și stocare a carbonului (CCS) cu încă 25 milioane tone anual.
Reorientarea de la extragerea de petrolul către gaz natural (creștere graduală până la 55% în 2030). Decizie este justificată de Shell prin faptul că este cea mai “curată” hidrocarbură.
Mărirea numărului de stații de reîncărcare (charging points) pentru mașini electrice la 500,000 până în 2025 (momentan sunt 185,000 de astfel de facilități în 35 de țări).
Investiții majorate în domeniul bio-combustibililor.
Investiții în reducerea emisiilor de Carbon (10%) prin intermediul marilor centrale precum cea din Moerdijk din Olanda.
Susținerea pentru creșterea producției de energie regenerabilă (NoordzeeWind, companie subsidiară Shell are 36 Turbine Eoliene offshore).
Creșterea producției de hidrogen.
Reacția celor de la Greenpeace UK a fost promptă, atrăgând atenția că acestea nu sunt angajamente concrete, că reducerile de extracție și procesare a hidrocarburilor sunt nesemnificative iar per total planul se bazează pe o reacție a consumatorilor și a societății.
Reacția competitorilor și o creștere a producției de energie electrică provenită din resurse regenerabile
Unul din principalii competitori ai lui Shell – BP – declara, în 2020, că se apropie rapid de Peak Oil. Într-un raport publicat recent, reprezentanți ai celor de la British Petroleum precizau faptul că, ”deși ne apropiem de momentul în care la nivel global companiile petroliere vor atinge Peak Oil, în perioada imediat următoare nivelul de consum al hidrocarburilor va fi în continuare substanțial iar scăderile for fi mici.”
Principalul consilier economic al celor de la BP – Spencer Dale – declara că este posibil ca cererea de petrol și gaz să revină la nivelul pre-COVID în 2025, asta deși conform prognozei celor de la BP până în 2030 cererea ar putea scade cu minim 10% până în 2030 și cu până la 50% în 2040.
Acest fapt poate fi observat în planul ce dorește sa crească substanțial investițiile în sectorul energetic regenerabil pentru a se ajunge la producția de 50 GW (eolian si solar) până în 2030, momentan fiind doar la 2.5 GW în UK.
Compania franceză Total SE de asemenea a început demersurile necesare ca în conformitate cu planul lor să ajungă la 0 emisii în 2050 și să crească producția de energie electrică provenită din resurse regenerabile (mărirea capacității la 25 GW în 2025)
Ce se întâmplă cu cei mai mari producători?
O analiză (cu date din 2019) a celor mai mari companii petroliere arată că mare parte din eforturile pentru reducerea emisiilor va trebui să vină din următoarele state:
Arabia Saudită, ARAMCO fiind una din cele mai profitabile companii din lume ce extrăgea peste 10 milioane de barili zilnic.
Rosneft – Cea mai mare companie petrolieră din Rusia (4,2 mil. Barili zilnic).
KWC (Kuwait Petroleum company) (3.4 mil. Barili zilnic).
Compania Națională Iraniană de Petrol (NIOC) (3,25 mil).
Compania Națională de Petrol a Chinei (CNPC) (2,98 mil).
Este de notat că, în primele 4 cazuri (Arabia Saudită, Rusia, Kuwait, Iran), exportul de petrol reprezintă o parte substanțială a PIB-ului lor, în timp ce China, a doua economie a lumii, are nevoie de cantități uriașe de energie și resurse naturale.
Decenii la rând monarhia saudită a ignorat speculațiile cu privire la momentul sau oportunitatea ca Arabia Saudită și ARAMCO să ajungă la Peak Oil. Prințul Saudit Mohammed bin Salman recent declara că “pentru a detașa economia Saudită de petrol complet va fi nevoie de cel puțin 50 de ani. Așadar, câtă vreme avem petrolul la îndemână, trebuie să facem mai mulți bani din el dacă se poate.” Iar reprezentanții ARAMCO declarau pentru Reuters:
“Ne așteptăm că cererea de petrol să continue pe termen lung, susținută de creșterea populațiilor și a economiilor la nivel global. Combustibili și petrochimicale vor susține creșterea cererii… speculații despre iminența stadiului de Peak Oil nu este consistentă cu realitățile consumului de petrol actual.”
Este un mesaj tranșant, în condițiile în care Arabia Saudită are capacitate să inunde piața cu petrol ieftin. Compania, de altfel, declarând în octombrie 2020 că ar dori să mărească producția zilnică la 13 milioane de barili. Pe de altă parte, sunt semnale ce ar indică faptul că Arabia Saudită dorește să investească puternic și în sectorul regenerabil (mai ales cel solar).
La International Renewable Energy Agency (IRENA), într-un discurs dat de Khalid Al-Sultan, președinte King Abdullah City for Atomic and Renewable Energy, acesta preciza că Arabia Saudită dorește că 50% din energia electrică necesară să provină din surse regenerabile.
Sectorul petrolier în România
România este producător de gaze și petrol, în 2020 extrăgând 150,000 barili de petrol zilnic. Deși nu este extrem de mult, România este unul din puținele state membre ale UE care au resurse de petrol și gaze naturale.
În ultimii ani explorarea și extragerea de petrol și gaze din Marea Neagră a devenit un subiect din ce în ce mai discutat la nivel politic. OMV Petrom a amânat repetat decizii cu privința la Neptun Deep Off-shore project. Recent, conform celor de la Reuters, Black Sea Oil & Gas (BSOG) va începe extragerea de gaze naturale într-un proiect în valoare de 600 milioane USD.
Țînând cont de prețul actual al petrolului și de contextul global pe termen scurt, mediu și lung este foarte posibil ca extragerea hidrocarburilor în România să devină nerentabilă. Rămâne de văzut ce se va întâmplă în următorul deceniu în Marea Neagră și ce acțiunile vor întreprinde companiile implicate precum OMV Petrom, Exxon Mobil, BSOG, Lukoil (împreună cu Romgaz) și Petromar Resources.
Am trecut complet de vârful extracției? Și dacă da, cât de rapidă va fi descreșterea?
Prima concluzie este că există discrepanțe foarte mari de strategii (cel puțin la nivel declarativ) între companii private precum Shell, BP, Total și companii deținute de stat precum ARAMCO și Rosneft. Actorii privați în această conversație sunt conștienți de nerentabilitatea graduală a extragerii petrolului în următoarele decenii, de popularitatea politicilor verzi mai ales în SUA și UE și de reacția consumatorilor din țările respective.
Faptul că Shell dar și BP declara că stadiul de Peak Oil ar fi fost deja ajuns în 2019, an ce a precedat criza cauzată de Pandemia globală, sugerează că există tendințe clare spre o tranziție către resurse regenerabile și abandonarea treptată a hidrocarburilor în următoarele decenii cu scopul de a stopa orice extragere și producție după 2050.
Este neclar însă ce acțiuni vor lua Saudiții, cei din Kuwait, Iran, Rusia dar și ce măsuri vor fi adoptate de statul chinez, al cărei economii necesită și va necesita din ce în ce mai multe resurse energetice. Prognoza pe termen scurt prevede că vor fi pași mici până în 2030. Însă din acel punct vor fi doar două decenii până în 2050, an crucial pentru Tratatul Climatic de la Paris și o bornă importantă pentru lupta împotriva schimbărilor climatice la nivel global.