COP 29 – sau cum arată lumea în ZODIA schimbărilor climatice. Va fi soare sau furtuni în cel de-a doilea mandat al lui Donald Trump?
Conferința ONU privind schimbările climatice – COP 29 – organizată în acest an la Baku – a adus, în contextul actual, mai multe întrebări întrebări decât răspunsuri, în ceea ce privește clima și transformările ei în anul de grație 2024, sub sloganul „În solidaritate pentru o lume verde.”
Contextul este unul cât se poate de relevant și de critic datorită faptului că cel mai probabil 2024 va fi cel mai cald an din istoria măsurătorilor temperaturilor la nivel global.
Schimbările climatice nu doar că sunt aici, ne afectează din ce în ce mai mult iar timpul rămas pentru acțiuni decisive globale, unde COP-urile ar trebui să fie precum un vârf de lance, devine din ce în ce mai limitat.
Angajamentele concrete în cadrul COP29
- COP29 s-a încheiat cu un acord de finanțare în valoare de 300 de miliarde USD, un compromis de ultim moment pentru a evita prabusirea negocierilor repetate. Tarile vulnerabile cu economii emergente au descris aceasta suma ca una insuficienta si ca o “insultă”, sustinand că nu le-a oferit resursele vitale (estimate la 1 trilion USD) de care aveau nevoie pentru a aborda cu adevărat complexitatea crizei climatice.
- Țările participante au ajuns la un acord cu privire la normele unei piețe globale pentru cumpărarea și vânzarea de credite de carbon, despre care susținătorii susțin că va mobiliza miliarde de dolari în noi proiecte pentru a contribui la combaterea încălzirii globale.
- La COP 29 grupul G20 și-a reafirmat angajamentul ferm față de multilateralism subliniind “rolul dezvoltării durabile în cele trei dimensiuni ale sale – economică, socială și de mediu – ca principiu director al cooperării pentru oameni, planetă și prosperitate, cu obiectivul final de a depăși provocările noastre colective.”
Ce va aduce o a doua administrație Trump plan intern și internațional
Donald Trump s-ar putea concentra, în cel de-al doilea mandat al său, pe reducerea și demontarea reglementărilor și politicilor deja în vigoare. Din informațiile existente, oficiali și consilieri ai campaniei par să sugereze că Trump ar reduce într-adevăr o mare parte din reglementările existente și ar facilita creșterea producției de combustibili fosili.
În plus, potrivit articolului publicat de infoclima.ro, subvențiile pentru vehicule electrice, centralele electrice și limitele pentru poluarea cu metan sunt considerate a fi deosebit de vulnerabile sub o președinție Trump. Aceeași abordare ar fi probabil adoptată și în politica climatică internațională, făcând cooperarea constructivă cu China și alți mari poluatori mai dificilă.
Ca cea mai mare economie a planetei, SUA reprezintă un actor esențial pe scena internațională și diplomatică mai ales în contextul efectelor globale ale schimbărilor climatice. Rămâne de văzut ce angajamente vor fi luate de către noul președinte american iar dacă acesta va decide din nou să retragă SUA din Tratatul Climatic de la Paris.
Dincolo de Petrol și Gaze – Alianța ce prinde contur cu greu după Dubai
Anul trecut la COP 28, Spania, Kenya și Samoa s-au alăturat “Alianței Dincolo de petrol și gaze” (Beyond Oil and Gas Alliance — BOGA), în timp ce Australia și Norvegia se angajează să pună capăt finanțării internaționale a combustibililor fosili.
Fondat de Costa Rica și Danemarca, grupul include, de asemenea, Portugalia, Franța, Suedia, Insulele Marshall și Vanuatu.
Este important de precizat că BOGA este o recentă alianță internațională a guvernelor si stakeholder-ilor care lucrează împreună pentru a facilita tranziția către renunțarea la producția de petrol și gaze. Alianța își propune să atragă atenția cu privire la problema eliminării treptate a producției de petrol și gaze naturale în cadrul dialogurilor internaționale privind clima (precum COP), să mobilizeze acțiuni și angajamente și să creeze o comunitate internațională de practici în acest domeniu.
Tensiuni semnificative există în momentul de față între marile economiii și blocuri comunitare – SUA, acolo unde va începe curând un al doilea mandat Trump – și UE pe de o parte iar China, Federația Rusă, grupul țărilor arabe pe cealaltă.
În mod îngrijorător, în ultimii 10 ani la nivel global, numărul conflictelor militare majore este în continuă creștere – războiul din Ucraina, Gaza, multiple state africane etc. COP29 a demonstrat progrese în domenii precum finanțarea și piețele de carbon, subliniind în același timp provocările persistente în ceea ce privește obținerea unor angajamente globale unificate și realizabile. COP30 va trebui să abordeze aceste lacune pentru a menține ritmul.