EROZIUNEA Carpaților noștri, una dintre cele mai presante probleme de mediu

Pentru ultimii 100 de ani am observat – în cadrul bazinelor montane – că eroziunea se accelerează odată cu intensificarea activităților umane și anume tăierea arborilor și pășunatul excesiv. În Carpați, conversia ecosistemelor naturale în pășuni înseamnă mai puține plante, deci un sol instabil și susceptibil la eroziune, ceea ce duce la degradarea peisajului.

În contextul actual al schimbărilor climatice – unde contribuie și fluctuațiile de temperatură, dar și secetele și inundațiile – eroziunea solului se întâmplă accelerat: proiecțiile arată că procesul se va accentua cu 13-22.5% în UE până în 2050. Totodată,  cercetătorii preconizează că această pierdere a solului va fi mai mare în Europa centrală și de nord, unde în unele zone pot fi pierderi de până la 100%.

Astfel, aceasta devine o problemă de mediu urgentă în Carpați, care compromite deja biodiversitatea și habitatele naturale și pe care o analizăm pe larg în acest articol.

VIDEO S-a dat STARTUL la distracția pe zăpadă. Pârtiile pentru începători sunt pline de copii și adulți care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa

00:26

ULTIMA ORĂ Călin Georgescu face apel la Procurorul General după campania PNL pe TikTok: „Nu au existat ingerințe, decât de tipul celor dâmbovițene”

00:03

La fiecare 5 secunde, o suprafață de teren echivalentă cu un teren de fotbal se erodează

La fiecare 5 secunde, o suprafață de teren echivalentă cu un teren de fotbal se erodează. Formele de relief (munți, dealuri, câmpii, văi) pe care le observăm astăzi sunt rezultatul proceselor de eroziune ce au șlefuit terenul de-a lungul timpului, notează Aritina Haliuc pentru Infoclima.

Eroziunea reprezintă procesul geologic prin care scoarța terestră/solul este descompus, desprins și transportat de forțele naturii precum apa, gheața sau vântul. Există două tipuri principale de eroziune și anume: cea chimică și cea fizică.

Eroziunea chimică are loc atunci când compoziția chimică a unei roci se modifică în timp ce eroziunea fizică este cea care descompune rocile, dar compoziția lor chimică rămâne aceeași. Spre exemplu, alunecările de teren sau curgerile noroioase sunt determinate de eroziunea fizică.

• Prin eroziune, rocile devin mai mici, mai netede și mai ușor de transportat. Atât apa cât și gheața contribuie la eroziunea fizică, deoarece mișcarea lor forțează rocile să se desprindă sau să se ciocnească. De asemena, vântul este un puternic agent de eroziune, transportând praf, nisip, cenușă și alte rămășițe la distanță mare.
• Eroziunea depinde de climă, relief, vegetație, activitatea tectonică și de activitatea oamenilor. Clima prin precipitații, vânt și procesul de îngheț-dezgheț determină eroziunea peisajului. Vegetația poate încetini impactul eroziunii. Rădăcinile copacilor, arbuștilor și a altor plante stabilizează solul și împiedică transportul sedimentelor și pot limita impactul alunecărilor de teren.

Eroziunea a influențat semnificativ dezvoltarea civilizațiilor

De-a lungul timpului, eroziunea a influențat semnificativ dezvoltarea civilizațiilor. De fapt, dezvoltarea agriculturii a depins de procesul de eroziune, care a contribuit la formarea solurilor bogate în nutrienți în regiunile râurilor Tigru, Eufrat și Nil. Aceste solurile fertile au rezultat în urma erodării bazinelor hidrografice cu soluri bogate în nutrienți.

De departe, cea mai importantă formă de eroziune este eroziunea solului – procesul prin care stratul superior de pământ (solul vegetal) este îndepărtat treptat sub forțele apei, vântului și a activităților umane.

Omul, prin activitățile sale, în special prin agricultura intensivă, pășunat, dar și prin defrișări, construcții, pot face solul vulnerabil la eroziune. Spre exemplu, atunci când agricultorii ară solul pentru a-l pregăti de cultivare, solul rămâne neacoperit, adică fără vegetație, pentru câteva săptămâni sau chiar luni fiind expus la impactul direct al ploii și vântului.

• De asemenea, pășunatul cu oi, capre sau bovine în zonele înalte muntoase lasă terenul fără plantele care-l fixează.
• La fel se întâmplă și în cazul defrișărilor: îndepărtarea arborilor expune solul la vânt și ploaie, solul rămâne fără protecția rădăcinilor ce-l protejează de eroziune. În contextul actual al schimbărilor climatice, eroziunea solului se accelerează – iar aici contribuie atât fluctuațiile de temperatură cât și secetele și inundațiile.

Impactul eroziunii solurilor în zonele montane (cazul de față Munții Rodnei) și situația actuală

Regiunile înalte ale Carpaților sunt predispuse la eroziunea solurilor atât din cauza reliefului accidentat, cât și a precipitațiilor abundente. Defrișările, pășunatul excesiv și incendiile de vegetație duc la degradarea solurilor, pierderea biodiversității, fertilității și creșterea riscului de alunecări de teren și inundații în aval, în zonele mai joase.

În Carpați, conversia ecosistemelor naturale în pășuni înseamnă mai puține plante, ceea ce înseamnă un sol instabil și susceptibil la eroziune. În zonele înalte, unde covorul vegetal este subțire și discontinu, chiar și o rată de eroziune scăzută (

În două studii publicate recent, am analizat eroziunea solului în două bazine montane din Carpați, lacul Roșu și lacul Ighiel. Cu alte cuvinte, ne-am uitat la cât sediment ajunge pe fundul acestor lacuri pe o perioadă de un secol și care este legătura cu clima și activitățile oamenilor.

• Ce am observat pentru ultimii 100 de ani este faptul că eroziunea se accelerează odată cu intensificarea activităților umane și anume, tăierea arborilor și pășunatul excesiv.
• Pe lângă efectele la nivel de ecosistem am observat, mai ales pentru lacul Roșu, că aportul crescut de sedimente a dus la colmatarea accelerată a lacului, un proces ce afectează durata de viață a lacului.

Ce rol joacă incendiile de vegetație în acest proces – exacerbează, schimbă peisajul local iremediabil? Care este impactul asupra ecosistemelor montane?

Carpații Românești (și nu numai) sunt susceptibili la incendii de vegetație, în special în perioadele secetoase sau în urma intensificării activităților umane. La nivel global, 4 din 5 incendii sunt declanșate de om. Aceste incendii pot avea efecte devastatoare asupra ecosistemelor montane, în special asupra celor fragile, și pot duce la pierderea habitatelor naturale, distrugerea biodiversității și chiar la amenințarea siguranței comunităților din apropierea zonele afectate. Mai mult, incendiile, în special în zonele înalte, cresc riscul hazardelor naturale cum sunt alunecările de teren, inundațiile, curgerile noroioase.

Incendiile sunt inițiate sau „aprinse” de evenimente naturale, cum sunt fulgerele, erupțiile vulcanice, razele solare sau de scânteile produse de activitatea oamenilor. Pentru a se propaga, focul are nevoie de condiții meteorologice prielnice și de vegetație uscată (iarbă, frunze, arbori) adică combustibil.

Vântul, temperaturile ridicate și precipitațiile scăzute ajută la uscarea copacilor, arbuștilor, frunzelor alimentând incendiul. În special în zonele montane unde pantele sunt mai abrupte, propagarea incendiiloreste mai accelerată. Durata, temperatura și suprafața afectată sunt caracteristicile cele mai importante ale unui incendiu de vegetație, cu cât temperatura de ardere este mai mare, iar focul durează mai mult cu atât va arde mai multă vegetație iar efectele vor fi mai devastatoare.

Un studiu publicat de cercetătorii de la European Joint Research Centre ce și-a propus analiza răspunsului solurilor și a vegetației la incendiile de vegetație pe o durată de 5 ani ne arată efectele negative și de lungă durată ale unui incendiu. Astfel, rata de eroziune a crescut de 12 ori imediat după incendiu, solul nu și-a revenit la stadiu inițial în următorii 5 ani ce au urmat incendiului, refacerea vegetației s-a realizat într-un procent destul de mic.

Ce facem pentru a găsi soluții la eroziunea solului?

Atât la nivel național cât și internațional, există o serie de inițiative și strategii ce au ca scop limitarea și prevenirea eroziunii solului. Mare parte din legislație face referire la practicile agricole și mai puțin la eroziunea solului din zonele montane înalte dar chiar și așa parte din reglementări pot fi aplicate și pe solurile de la altitudine.

• Legislația românească cuprinde o serie de regulamente și acte normative ce își propun atât conservarea și gestionarea solului dar și prevenirea eroziunii. Dintre acestea, menționăm Legea nr 115/2015 privind conservarea solului – ce impune o serie de măsuri pentru conservarea, utilizarea adecvată a terenurilor, reducerea eroziunii și prevenirea degradării.
• Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) este un program de finanțare nerambursabilă de la UE ce susține implementarea practicilor agricole sustenabile care să reducă din impactul negativ al agriculturii, inclusiv eroziunea solului.
• La nivel european, strategia UE privind solurile (EU Soil Strategy for 2030) își propune să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Strategiei EU pentru Biodiversitate și Pactului Verde European, stabilește cadrul și măsurile concrete pentru protejarea și restaurarea solurilor, asigurând utilizarea lor în mod durabil. Mai mult, există și propuneri pentru un nou act legislativ european care să își propune monitorizarea și promovarea gestionării durabile a solurilor.

La nivel regional, Carpathian Convention, un tratat internațional adoptat în 2003 de Polonia, Slovacia, Ucraina, Ungaria, România și Cehia își propune promovarea dezvoltării durabile și protecția mediului în munții Carpați. De asemenea, în Carpați există și fundații/organizații locale care își propun protejarea fondului natural prin limitarea defrișărilor, înființarea de parcuri naturale, monitorizarea și evaluarea zonelor afectate și educarea populației locale. (articolul integral pe Infoclima)

Citește și:

Resursele de pe fundul oceanelor | Un pas prea departe pentru TRANZIȚIA verde?

Punctul Nemo, un CIMITIR spațial care poluează Pacificul?

Radiografia POLUĂRII râurilor din România

Relațiile dintre economii și sistemele Pământului: ”O perioadă fără precedent de depășire a RESURSELOR globale”

Plajele litoralului românesc, de la evoluție naturală la lărgire artificială

Autor

Cristian Lisandru

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele