Prima pagină » Gândul Green » G. Șerban, Asociația OIREP Ambalaje: „Tot mai mulți cetățeni redistribuie voluntar postările din campania noastră”

G. Șerban, Asociația OIREP Ambalaje: „Tot mai mulți cetățeni redistribuie voluntar postările din campania noastră”

Campania de educare și informare “Un’ Doi Trei”, inițiată de Asociația OIREP Ambalaje, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a avut mesaje pe care “cetățenii le-au considerat necesare și importante, motiv pentru care le-au distribuit voluntar”, după cum a precizat Geanin Șerban, președinte Asociația OIREP Ambalaje, la “Gândul Green”.

“Noi spunem că rezultatele din această primă fază sunt exact cele pe care ni le-am propus. Așa cum spuneați, campania “Un’ Doi Trei” este o inițiativă a membrilor asociației noastre, Asociația OIREP  Ambalaje. O desfășurăm la nivel național și suntem parteneri în acest demers cu Ministerul Mediului. Din punctul nostru de vedere, campania vine ca un pas firesc și, spunem noi, necesar, care să completeze toate acțiunile pe care noi, organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorilor, le facem de foarte mulți ani. Și anume, noi finanțăm și vom continua să finanțăm tot ce înseamnă campanie de informare la nivel local promovată de autoritățile publice locale, de primăriile cu care noi avem contracte. Este firesc să se întâmple așa. În România, județele sunt în diferite stadii de implememtare a sistemelor de gestionare a deșeurilor de ambalaje și este normal ca pentru fiecare localitate mesajul să fie cel potrivit.

Un mesaj la Sibiu și la Covasna, de pildă, care sunt, din punctul nostru de vedere, județele avansate și cu rezutate în gestionarea deșeurilor de ambalaje, trebuie să fie nuanțat – poate în alte zone, unde acest sistem este la început, mesajul trebuie să fie mult mai direct, campania de informare să fie mult mai activă. Această campanie “Un’ Doi Trei”, cum spuneam, este rezultatul demersului nostru comun cu reprezentanții Ministerului Mediului. Am încercat să susținem campaniile locale, încercând să găsim acea parte comună care să fie valabilă pentru întreg teritoriul României. Am identificat colectarea separată și ne-am gândit la ce am putea să transmitem astfel încât mesajul să fie eficient și unitar și împreună cu reprezentanții ministerului ne-am propus ca în această campanie să convingem cât mai mulți oameni că procesul de colectare separată, cum spunem noi – la sursă, este un proces simplu. Spunem că este un proces de bun simț și, nu în ultimul rînd, este un proces normal și civilizat. Avem această campanie pe care ne-am propus s-o derulăm pe parcursul a trei luni –  mai, iunie și iulie – iar din punct de vedere al comunicării suntem prezenți online, outdoor și am fost susținuți cu articole inclusiv în print. Din punct de vedere al comunicării, am identificat mai multe categorii și ne-am propus ca în această comunicare să urmărim toate aspectele procesului de colectare separată și, până la urmă, cu procesul firesc de reciclare ca și obiectiv final al fiecăruia dintre noi, de a face acest gest simplu de a colecta separat”, a precizat Geanin Șerban.

Conform președintelui Asociația OIREP Ambalaje, mesajele au fost un ghid al colectării separate.

“Am avut mesaje pe care noi le-am cumulat și am zis că sunt un ghid al colectării separate, în care am repetat – și credem că este important să amintim acest lucru tuturor – faptul că sticla, de pildă, trebuie colectată în pubela verde, hârtia-cartonul în containerul de culoare albastră și plasticul și metalul în pubela de culoare galbenă. În mod firesc, am venit prin articole și am explicat care sunt beneficiile pentru fiecare dintre noi, ca individ, dar mai ales pentru societate, dacă facem colectare separată și, în oglindă, a venit cu cifre îngrijorătoare, din nefericire, care arată impactul asupra protecției mediului, asupra sănătății fiecăruia dintre noi, dar și asupra consumului de resurse naturale, în momentul în care la nivel de societate nu se realizează colectarea separată. Apoi am venit să demonstrăm că se poate, cu exemple.

Am dat exemplu de țări, am dat exemplu de comunități, care prin implicarea fiecărui cetățean au reușit să aibă în mod eficient, cu impact pozitiv, rezultate în urma colectării separate. Împreună cu colegii mei nu am evitat nici acele mituri urbane, cum le-am spus noi, gen, “dom’ne, degeaba pun separat pentru că vine operatorul de salubritate și le colectează la comun”. Am venit în ultima parte cu exemple, cu studii și cu noutăți tehnologice în partea de reciclare – cum spuneam, reciclarea fiind practic punctul final al acestui proces care începe cu colectarea separată –  astfel încât, la final, materialele din care sunt produse ambalajele să fie reintroduse de cât mai multe ori în circuitul economic. În prima fază, care s-a desfășurat între 3 și 31 mai, peste 3 milioane de cetățeni au intrat în medie de 10 ori în contact cu mesajele noastre și anume că „trebuie să desfaci, trebuie să folosești și, atunci când arunci, să arunci unde trebuie”. Practic, aceasta este ceea ce noi transmitem tuturor, acel proces pe care-l facem zilnic, fără să ne dăm seama, după ce cumpărăm și folosim produsele de care avem nevoie. În momentul în care aruncăm ambalajul, singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să punem ambalajul în pubelele corespunzătoare fiecărui material”, a afirmat Șerban.

În ceea ce privește mesajele transmise publicului, acestea au avut un impact semnificativ.

“Practic, în prima lună a campaniei, în peste 110 localități din toate județele României, oamenii au primit, după cum spuneam, de minim 10 ori acest mesaj. Materialele video au fost vizualizate de peste 720.000  de vizitatori, de oameni care au fost interesați. Inclusiv pagina asociației noastre dedicată special acestei campanii “Un’ Doi Trei” a fost accesată de peste 64.000 de oameni. Dar noi credem că dincolo de aceste cifre cel mai îmbucurător a fost faptul că am observat un număr din ce în ce mai mare de cetățeni care în mod voluntar redistribuie postările din campania noastră. În accepțiunea noastră, este o dovadă că aceste mesaje pe care noi le transmitem în cadrul campaniei “Un’ Doi Trei” sunt mesaje considerate de cetățeni ca fiind necesare și importante pentru fiecare dintre noi. Credem că marele câștig este acesta: în mod voluntar cetățenii distribuie mai departe mesajele din campania propusă de noi”, a conchis Șerban

Asociația OIREP Ambalaje, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a demarat campania Un’ Doi Trei, care își propune să informeze corect românii în legătură cu problema deșeurilor de ambalaje, să atragă atenția, dar și să diminueze impactul pe care deșeurile de ambalaje colectate necorespunzător îl au asupra mediului înconjurător, asupra calității vieților noastre și ale copiilor noștri. Mai mult, campania urmărește să creeze un nou obicei sănătos, care să intre în rutina românilor, acela de a colecta separat deșeurile de ambalaje generate în fiecare zi.

Un’ Doi Trei este o campanie inițiată de Asociația OIREP Ambalaje – prin Clean Recycle, Eco-Rom Ambalaje, Ecologic 3R Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Citește și