Prima pagină » Gândul Green » GÂNDUL GREEN. Cum contribuie Nestlé la un mediu mai curat și cum se implică în educația copiilor

GÂNDUL GREEN. Cum contribuie Nestlé la un mediu mai curat și cum se implică în educația copiilor

Ambalaje mai prietenoase cu mediul, conlucrare cu autoritățile și asociațiile de mediu, campanii de educare, acestea sunt doar o parte din demersurile pe care le face Nestlé, la nivel mondial și local pentru o societate sustenabilă. Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestlé România, a detaliat acțiunile gigantului alimentar în cadrul emisiunii Gândul Green, susținută de Țiriac Auto.

Pentru una dintre cele mai mari companii de produse alimentare și băuturi din lume, sustenabilitatea înseamnă responsabilitate dar și acces la resurse pe care altfel nu ar putea fi obținute.

„Modul în care aplicăm aceste lucruri sau ne folosim de aceste lucruri, în România, este pentru a ajuta consumatorul nostru, pentru a ajuta comunitatea. Putem să vorbim de modul în care ne dezvoltăm. De exemplu, ambalajele să fie cât mai prietenoase cu mediul, să fie cât mai ușor reciclabile sau poate chiar reutilizabile”, a explicat Irina Siminenco.

„Toate aceste componente sunt acoperite prin activitatea pe care o desfășurăm”

Abordarea companiei se face din trei perspective.

„Odată ce facem noi, ca și producător, atunci când vine vorba de ambalaj, îți dau un exemplu, mă bucur de un KitKat, îmi place, l-am mâncat. Mă asigur căl din punct de vedere al producătorului, acel ambalaj poate să fie reciclat. Apoi, ne uităm la infrastructură: este coșul galben de plastic disponibil la nivel național? Ușor, da sau nu. Aici lucrăm împreună cu autoritățile sau cu partenerii noștri și în al treilea rând, este zona de educație. Ok, ambalajul este reciclabil. Da, avem, să zicem în București, coșul galben, este decizia mea ca și consummator dacă păstrez în buzunar ambalajul respectiv până găsesc coșul respectiv sau îl arunc la colț de stradă, în mediul înconjurător, în ape. Toate aceste componente sunt acoperite prin activitatea pe care o desfășurăm atât la nivel local, cât și la nivel global“, a explicat oficialul Nestlé România.

„Educația, începe de la cea mai mică vârstă și de aceea avem foarte multe programe în școli”

Irina Siminenco a detaliat modul în care evoluează cele trei perspective.

„Avem Institutul de Știința Ambalajelor în Elveția și investim acolo pentru a ne asigura că ambalajul care vine în România este cât mai prietenos cu mediul. Apoi lucrăm împreună cu partenerii noștri, cu autoritățile, în diverse asociații de mediu și încercăm să creștem gradul de conștientizare cu privire la ambalajele noastre. Un exemplu de campania educațională pe care am derulat-o, «Reciclarea e totul». Și, în al treilea rând, educația. Începe de la cea mai mică vârstă și de aceea avem foarte multe programe în școli, în școli primare, de sustenabilitate, focusate pe mediu, dar sustenabilitate și în raport cu nutriția. Și aici le desfășurăm împreună cu partenerii noștri din domeniul social, diverse fundații, ONG-uri, și ajungem la aproximativ 100.000 de copii în fiecare an. Nu cu branding, este strict din punct de vedere educațional ce putem să facem ca să fim și noi mai sustenabili”, a conchis Irina Siminenco.

Emisiunea Gândul Green, susținută de Țiriac Auto, poate fi urmărită AICI.


CITEȘTE ȘI:

GÂNDUL GREEN. Cornel Belciug, Green Revolution: „Livratorii ne fac educație de transport alternativ”

Soluții simple și EFICIENTE pentru încurajarea transportului alternativ în Capitală. „Lucruri mici, cu un impact foarte mare”

Mai avem unde schia în România pe viitor? Soluții pentru susținerea pârtiilor în fața schimbărilor CLIMATICE

Cum ar putea susține mediul de BUSINESS institutele de cercetare, pentru a nu mai importa soluții

O nouă generație de panouri SOLARE, noi beneficii. „O inovație importantă în industria energetică”

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro