GÂNDUL GREEN | Cum explicăm solastalgia sau sentimentul dezrădăcinării?

Ahmet Engur, un fost localnic al insulei povestea în 2016, când avea 75 de ani, că  „parfumul trandafirilor din grădina casei sale din Ada Kaleh, aroma dulceței de smochine sau a baclavalelor preparate pe insulă îl urmăresc încă”.

Cum s-a manifestat fenomenul de solastalgie în cazul refugiaților ucraineni?

Se mai poate da ca exemplu și acțiunea distructivă a omului. În Ucraina, confruntările armate de  la ora actuală, au dus la distrugerea unor localități în proporții majore, cum ar fi Mariupol, localități care chiar reconstruite nu mai pot reveni la situația anterioară conflictului.

Acest lucru a determinat un exod al populației din acele zone către restul Ucrainei, sau către țările vecine. Majoritatea refugiaților ajunși în Vama Siret din România au declarat voluntarilor care îi primeau sentimentele de spaimă, frig, furie, durere, oboseală, disperare din pricina părăsirii intempestive locurilor natale din cauza războiului. Aceștia au spus că niciodată nu s-au gândit că o să părăsească locurile natale iar tot ce își doresc este ca lucrurile să se liniștească ca ei să se poată întoarce acasă.

„Nu m-am gândit că voi pleca de acolo. Mă încearcă tot felul de sentimente, de la tristețe, atunci când mă gândesc la Kiev până la frică. Iar teama mă face să îmi fie frig, groaznic de frig, deși aici e cald”, a declarat Jullia, 19 ani, pentru voluntarii Universității din București, în cadrul unui eveniment ASC4Help.

Dar senzația de frig generată de teamă nu este singurul efect fizic asupra sănătății ucrainenilor. Șase din 10 persoane originare din Ucraina, care au participatnte la evenimentul ASC4Help, au spus că se trezesc adesea în mijlocul nopții cu un gol în stomac.

„Nu contează cât de mult aș mânca înainte de a merge la culcare, sau cât de mult aș mânca atunci când mă trezesc. Ea (n.r. senzația de gaură în stomac) este acolo mereu”, spune Snežana, 22 ani. „Am mai simțit asta, când eram mică. Aveam o grădină cu mulți pomi, dar tata a vrut să îi taie pentru că țineau umbră la culturi. După ce i-a tăiat, totul era schimbat, iar eu mă simțeam rău”, a mai spus ea. „Poate că acum simt la fel, pentru că totul e schimbat în Ucraina.”

Puși în fața unei schimbări drastice a peisajului, ucrainenii caută moduri de a face față sițuației.

Anna Senik, etno-fotograf și soldat al Apărării Teritoriale Armate din Ucraina, continuă, prin intermediul contului personal de Instagram să arate cele două fețe ale Ucrainei – cea din trecut și cea din prezent.

„Am încercat sa conserv teritoriul așa cum era el. O mare parte dintre fotografiile mele sunt în locuri care acum sunt rase de pe fata pamântului. O parte din mine va vrea mereu să privească acele fotografii pentru a se simți ca acasă. Locurile pe care le-am arătat de atâtea ori prin arta mea sunt distruse chiar acum”, spune Anna.

„Poate că mulți vor găsi ciudată combinația de frumusețe și oroare. Dar acesta este modul meu de a arăta ce încearcă Rusia să distrugă și cum se întâmplă. Ucraina este frumoasă: are o istorie antică uimitoare, o cultură bogată, oameni puternici și amabili, terenuri prospere. Acest lucru este într-adevăr așa cum se arată în fotografiile mele”, adaugă aceasta.

Exemplele dramatice de mai sus arată că activitatea antropică de modificare a mediului înconjurător, chiar dacă este făcută în beneficiul unei populații numeroase, cum a fost cazul inundării insulei Ada Kaleh, sau cauzate de bombardamentele  în evenimentele tragice din Ucraina afectează micile comunități.

• Conservarea mediului ambient și a celui antropic trebuie făcută nu numai pentru păstrarea ecosistemelor naturale, ci și pentru menținerea echilibrului fizic și psihic al comunităților umane.

• Dacă scoatem din analiză evenimentele de tip excepțional așa cum este războiul din Ucraina, un factor care pune populația într-un risc ridicat la solastalgie este impactul unei schimbări de mediu supărătoare având cauze naturale, sau antropice, precum construirea barajului de la Porțile de Fier ce a dus la scufundarea Insulei Ada Kaleh, proiectul de exploatare minieră Roșia Montană, sau exploatările miniere de suprafață din județul Vâlcea.

• Alți factori sunt locuirea în zone cu risc mai mare de dezastre naturale (zone inundabile, zone seismice, zone predispuse la eroziune și incendii de vegetație), locuirea în zone defavorizate din punctul de vedere economic, unde există o susceptibilitate de a suferi daune mai mari în caz de dezastre naturale, experiență indirectă, dar semnificativă din punctul de vedere emoțional a schimbării mediului (fenomenul de încălzire globală).

Cum a apărut solastalgia în vocabularul nostru?

Termenul de „solastalgia” a fost propus de profesorul de geoștiințe australian, Glenn Albrecht, și provine din combinarea cuvintelor „solace”  (consolare, mângâiere), şi „nostalgia” (nostalgie). Acest cuvânt compus a avut menirea de a descrie „o formă psihică sau fizică de disconfort cauzată de schimbările de peisaj”.

Glenn Albrecht s-a ocupat mult timp de domeniul mediului. Unul dintre studiile sale a fost reprezentat de efectele secetei şi a activităţilor miniere în New South Wales (Australia).

Acesta a început să observe că nici măcar un cuvânt nu a putut descrie ce simțeau oamenii ale căror peisaje erau transformate. După ce a primit o mulţime de apeluri şi rugăminţi de la comunitatea de mineri el a propus un nou termen care să descrie un fel de – „dor de casă”. Această comunitate de mineri era afectată conform studiului efectuat de cercetători de o depresie cauzată de modifcările de peisaj date de exploatările miniere ale zonei. Depresia mai era accentuată și de sentimentul de neputință pe care îl simțeau acești oameni întrucât ei nu se puteau opune acestui proces.

Profesorul Glenn Albrecht a notat că, în comparaţie cu nostalgia, solastalgia este descrisă ca fiind dorul de casă sau de lucrurile din familie, ea manifestându-se  în alte circumstanțe. Ea poate fi definită ca un fel de dor de casă care apare în momentul în care cineva este acasă, însă mediul înconjurător este schimbat.

Cercetătorul a accentuat de asemenea, faptul că durerea cauzată de solastalgia tinde să fie ireversibilă, iar factorii care cauzează această stare poate fi atât naturali cât şi antropici: secetă, minerit, inundaţii, incendii, chiar şi război şi terorism.

Extinderea cercetărilor privind solastalgia

Conform cercetărilor lui Glenn Albrecht „conceptul are relevanţă universală în orice context, unde apare o transformare directă a peisajului considerat „acasă”, transformare cauzată de forţele naturale şi/sau antropice”. Cel mai deranjant moment este atunci când un individ sau un grup de indivizi experimentează pierderea unui peisaj îndrăgit (a vedea un incendiu de vegetaţie, o clădire demolată, un sat distrus de inundaţie).

Acest tip de experienţă poate să ducă la un disconfort care poate să ia formele unei dureri fizice sau psihice. Însă, când presa aduce în prim plan evenimentele precum incendiile de vegetaţie din Amazon, sau poluarea apei din SUA, înţelesurile „experienţei directe” şi chiar ale cuvântului „acasă” tind să fie neclare. Pentru anumiți indivizi, cei care empatizează cu ideea conform căreia Pământul este casa lor, durerea cauzată de solastalgie este reală.

Un material întocmit de Connor, Higginbotham, Smith şi Albrecht confirmă de asemenea impactul pe care poluarea îl are în diagnosticarea solastalgiei. Majoritatea indivizilor intervievați pentru materialul întocmit de colectivul de cercetători au suferit atât psihic cât şi fizic: „Problemele mediului în mod cert mi-au afectat sănătatea.” (Brenda); „Am pierdut mai multe kilograme şi încă obişnuiesc să mă trezesc noaptea cu un stomac plin” (notă: încleştarea pumnului) (Dora).

Albrecht a analizat limbajul trupului şi a notat într-un studiu că acea încleştare de pumn era folosită pentru a arăta frustrarea „de a nu fi capabil să oprești schimbările de mediu ce afectează peisajul, lucru care duce la un mare disconfort”.

În același timp, rectorul universităţii din Melbourne, Justin Lawson a explicat „solastalgia” folosind termeni mai puțin academici: „Este ca şi cum am simţi un răspuns după ce peisajul drag s-a schimbat”. El a concluzionat că acest tip de „dor de casă” poate fi simţit de oricine, iar cauzele sunt naturale sau antropice. Lawson, de asemenea, a încercat să explice acest termen folosind un cântec cunoscut numit „No More Walks in the Wood” (Nu mai mergeţi în pădure”), The Eagles. În viziunea lui, cântecul descrie perfect boala, deoarece arată sentimentele care îi încearcă pe oameni după dispariţia unei păduri.

Adiţional, un cercetător din universitatea James Cook, din Australia, Sri Warsini a studiat efectele „solastalgiei” în Indonezia. Warsini a demonstrat că „solastalgia” poate fi aplicată supravieţuitorilor dezastrelor naturale precum erupţiile vulcanice. Cercetătoarea a notat că separarea forţată faţă de ceea ce un individ numeşte „acasă” poate aduce stres și disconfort, iar oamenii ce rămân în casele afectate suferă de acelaşi tip de durere.

Warsini spune că indivizii care experimentează un tip de „dor de casă” deoarece peisajul nu mai seamănă deloc cu ceea ce a reprezentat „acasă” pentru ei, sunt indivizi afectaţi de „solastalgia”. Warsini concluzionează că „solastalgia este un termen creat să descrie sentimentele care se nasc în oameni atunci când peisajul se schimbă atât de mult încât le afectează calitatea vieţii”.

 Cum combatem solastalgia? 

Combaterea solastalgiei necesită ca eforturile noastre să fie direcționate către acoperirea faliei apărută între mediu înconjurător și sănătatea umană, ambele definite în linii mari. Aceasta presupune o redirecționare a eforturilor umane pentru combaterea forțelor ce distrug integritatea mediului și biodiversitatea.

Necesitatea dezvoltării unei „psihologii ecologice” care restabilește sănătatea umană (spiritual și fizică) în cadrul sănătății totale a mediului a fost propusă de unii cercetători. Aceștia propun o abordare transdisciplinară a vindecării solastalgiei prin răspunsuri culturale la degradarea mediului sub formă de activități culturale la toate nivelurile societății, care să se adauge la activitățile practice de protejare și conservare a mediului.

Din păcate, pentru România această consiliere a comunităților afectate de schimbările antropice sau naturale nu are, la ora actuală, capacitatea necesară pentru diminuarea efectelor cauzate de modificările de peisaj provenite din cauza factorilor antropici. Punctual, au existat acțiuni, așa cum a fost oprirea proiectului Roșia Montană, proiect care a suscitat o întreagă dezbatere în societate din cauza consecințelor asupra unei zone istorice a României. Rămâne la nivelul societății să existe și o preocupare asupra zonelor mai puțin cunoscute și aducerea lor în prim planul preocupărilor sale.

Potențialul de a restabili unitatea dintre viață și creșterea durabilă a societății este un aspect științific, etic, cultural și practic la această boală umană străveche, dar definită în condițiile dezvoltării societății actuale.