Justiția climatică – ce înseamnă, ce implică și de ce e relevantă pentru România?

Justiția climatică recunoaște vulnerabilitatea crescută a persoanelor deja dezavantajate (precum femeile sau comunitățile indigene) din punct de vedere economic, politic și/sau social în fața schimbărilor climatice. Aceste grupuri sunt, de obicei, cel mai puțin responsabile pentru acțiuni care duc la schimbări climatice.

Pentru o tranziție justă către neutralitate și dezvoltare durabilă, este nevoie de strategii pe termen lung care reduc dezavantajele grupurilor vulnerabile.

Un exemplu de inegalitate provocată indirect de schimbările climatice este sărăcia energetică. În 2019, în România, 13,7% dintre gospodării au avut dificultăți financiare în a-și plăti la timp facturile de utilități, proporție dublă față de media europeană (6,2%). Valea Jiului este una dintre zonele românești afectate de decarbonizare. Următorii ani ar putea fi definitorii pentru dezvoltarea regiunii prin activități nepoluante care sprijină tranziția echitabilă către neutralitate.

Deși schimbările climatice sunt studiate, în principal, prin perspectiva mediului înconjurător, ele se încadrează și în categoria chestiunilor politice și etice. Justiția climatică – conceptul care reflectă această perspectivă – recunoaște că membrii cei mai vulnerabili ai societății sunt, deseori, cel mai puternic afectați de schimbările climatice. Impactul negativ crescut este nedrept mai ales pentru că aceste grupuri dezavantajate sunt cel mai puțin responsabile pentru acțiunile care duc la criza climatică, notează dr. Lorena Axinte pentru InfoClima.

Cum și pe cine afectează schimbările climatice?

Există multiple feluri de a caracteriza inegalitățile sociale provocate de schimbările climatice. Cercetările în domeniu susțin că nedreptatea socială este o problemă multidimensională ce e determinată de:

• caracteristici demografice, cum ar fi sexul, rasa, etnia, religia și vârsta;
• bunurile deținute și veniturile;
• luarea deciziilor publice (puterea politică) și accesul la resursele publice, cum ar fi sănătatea, educația, locuința, finanțarea și alte servicii.

Astfel, inegalitatea de gen capătă încă o dimensiune, întrucât femeile sunt afectate disproporționat de schimbările climatice. În foarte multe țări, femeile sunt responsabile cu producerea hranei, în mare parte din agricultură, colectarea apei și aprovizionarea cu combustibil pentru încălzire și gătit. Odată cu schimbările climatice, aceste sarcini devin din ce în ce mai dificile.

Evenimentele meteorologice extreme, cum ar fi seceta și inundațiile, au un impact mai mare asupra celor mai săraci și mai vulnerabili, iar 70% dintre cei afectați de sărăcie în lume sunt femei. În plus, femeile continuă să fie subreprezentate în funcții politice și de decizie întrucât împărțirea tradițională a rolurilor de gen în gospodării reduce posibilitățile lor de a se implica activ în procese decizionale care le afectează viața și mediul înconjurător.

Cu toate acestea, există tot mai multe inițiative de a studia și mitiga (n.red. – a modera, a diminua) impacturile negative asupra femeilor, precum și de a crea egalitate de gen în forumuri decizionale pentru acțiune climatică.

Populațiile indigene, un alt grup deosebit de vulnerabil

Populațiile indigene sunt un alt grup deosebit de vulnerabil, dar ca și în cazul femeilor, capacitatea lor de a-și cere drepturile și puterea lor politică este în continuă evoluție. În ultimii 10 ani, reprezentanții comunităților indigene s-au angajat activ în negocierile interguvernamentale privind schimbările climatice.

Această implicare le conferă putere de decizie în cadrul Organizației Națiunilor Unite, atât la nivel local, cât și nivel global. Unele dintre acțiunile populațiilor indigene încearcă să prevină incursiunile pe teritoriul lor pentru extragerea combustibililor fosili sau pentru alte procese de modernizare și dezvoltare. Deseori, popoarele indigene cer să se respecte dreptul lor de a nu se dezvolta și de a putea alege nivelul integrării lor în economia și politica globală. În plus, multe dintre acțiunile comunităților indigene ajută la protejarea pădurilor tropicale și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, având contribuții pozitive la nivel global.

„Populațiile marginalizate nu sunt victime pasive ale schimbării care modelează viața pe Pământ, ci mai degrabă sunt agenți activi de luare a deciziilor care se străduiesc să limiteze consecințele dure ale încălzirii planetare” (Merrill Singer)

Inegalitatea este o problemă persistentă în discuțiile despre schimbările climatice, deoarece este exacerbată de schimbările climatice nu numai în țările sărace, ci și în cele bogate. Organizația Națiunilor Unite prezintă dovezi că „această relație se caracterizează printr-un cerc vicios, prin care inegalitatea inițială face ca grupurile defavorizate să sufere pierderi disproporționate ale veniturilor și bunurilor lor, rezultând o inegalitate ulterioară mai mare”.

Astfel, inegalitatea exercită efecte disproporționate prin trei canale:

• creșterea expunerii la efectele negative ale schimbărilor climatice – spre exemplu, o familie defavorizată care trăiește în mijlocul Bucureștiului nu își poate permite o instalație de aer condiționat, fiind expusă caniculei și efectului de insulă de căldură urbană;
• creșterea sensibilității lor la daunele cauzate de schimbările climatice – aceeași familie poate suferi din cauza stresului termic, o problemă care duce la deshidratare și/sau pierderea puterii de concentrare;
• scăderea capacității lor de a face față și de a-și reveni după daunele suferite – continuând exemplul anterior, stresul termic poate duce la extenuare sau chiar deces.

Justiția climatică în contextul României

România traversează un amplu proces de reformă a sistemului energetic

Un studiu realizat de ICCV sugerează că România traversează un amplu proces de reformă a sistemului energetic şi de creare a unei pieţe funcţionale a energiei. Este posibil însă ca această reformă să contribuie la creșterea sărăciei energetice în România, contrar aşteptării UE. Prin alinierea preţurilor energiei la nivel european, în România, ca şi în alte ţări, preţurile energiei sunt într-un proces de creştere continuă. Astfel, sărăcia energetică în contextul României actuale reprezintă combinaţia a patru factori:

• nivelul scăzut al veniturilor populaţiei;
• creşterea preţului energiei;
• accesul problematic la resursele energetice;
• caracteristicile energetice neeficient ale locuinţei şi ale sistemului de furnizare a energiei.

În aceste condiții, politica de reducere a sărăciei energetice trebuie să includă un complex de acţiuni pentru a sprijini o tranziție justă în acest domeniu:

• oferirea suportului pentru persoanele care nu dispun de veniturile minime necesare obţinerii unor servicii energetice;
• stabilirea unor măsuri de eficientizare a consumului de energie la consumatori;
• reducerea preţului energiei la consumatorii finali;
• îmbunătăţirea locuinţelor pentru a reduce consumul de energie;
• permiterea accesului general la toate resursele energetice.

Tranziția justă în regiunea minieră Valea Jiului

În 2019, Uniunea Europeană s-a angajat să atingă neutralitatea din punct de vedere climatic până în anul 2050, într-o manieră eficace și echitabilă. Pentru a atinge acest scop, UE a creat un „Fond pentru o tranziție justă” menit să ajute regiunile cele mai afectate de tranziție precum cele dependente de combustibili fosili, așa cum este cărbunele.

În România, Valea Jiului este una dintre cele mai afectate regiuni, suferind din cauza dezindustrializării rapide. Întrucât acest fenomen nu a fost însoțit de strategii și politici de dezvoltare, prăbușirea mono-industriei bazate pe minerit a avut efecte socio-economice negative deosebit de puternice. Valea Jiului este momentan afectată de depopulare, reducerea masivă a numărului de instituții de învățământ, precum și o rată a șomajului de peste 25%. Având în vedere că exploatarea cărbunelui nu va mai fi rentabilă începând cu anul 2030, Valea Jiului nu poate conta pe industria mineritului pentru a-și susține populația și economia, având nevoie de scenarii realistice diferite.

Centrul Român de Politici Economice, împreună cu Greenpeace, a realizat un studiu prin care identifică alternative viabile de dezvoltare a regiunii, încercând să extindă profilul monoindustrial către activități compatibile cu decarbonizarea. Printre acestea, studiul propune dezvoltarea:

• sectorului primar prin crearea microfermelor de familie, precum și prin cultivarea arbuștilor fructiferi;
• sectorului secundar prin valorificarea potențialului economic al surselor regenerabile de energie, creșterea eficienței energetice a clădirilor, și dezvoltarea altor sectoare industriale (alimentația, industria textilă, prelucrarea sustenabilă a lemnului);
• sectorului terțiar prin dezvoltarea agroturismului și ecoturismului, și prin stimularea antreprenoriatului și a inovării.

De asemenea, în octombrie 2020, Ministerul Fondurilor Europene a lansat Strategia pentru tranziția de la cărbune în Valea Jiului, document încearcă să ofere noi direcții regiunii. Strategia identifică proiecte de dezvoltare și surse de finanțare, asigurate în principal de fonduri europene și naționale dedicate tranziției spre o economie neutră din punct de vedere climatic. Este mult prea devreme pentru a analiza succesul acestor măsuri, însă acesta este un prim pas către redefinirea unei zone românești cu potențial cultural și natural semnificativ, și către o tranziție justă pentru locuitorii ei.