Karoly Borbely, după listarea Hidroelectrica: “Încrederea în companie este foarte mare. Dezvoltăm și diversificăm producția în zona de regenerabile”
Hidroelectrica, cea mai mare companie energetică a României și, în același timp, cea mai valoroasă a statului român, își menține focusul pe producția de energie electrică din surse hidro. Însă, în același timp, dezvoltarea și diversificarea producției în zona de regenerabile sunt vizate de echipa de conducere, așa cum a declarat, la Gândul Green, Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.
Potrivit lui Karoly Borbely, cel care din luna noiembrie a anului 2023 este CEO-ul companiei, cu un mandat de 4 ani, dezvoltarea proiectelor va fi făcută atât de companie, prin propria putere, cât și în parteneriat.
Cu gigantul Masdar, companie din Emiratele Arabe Unite, a fost semnat un contract de colaborare privind proiectele solare plutitoare, onshore, și, bineînțeles, în zona de stocare. Vizată este și zona de producție a energiei eoliene, onshore și offshore.
Parteneriatul cu Masdar a fost anunțat încă dinainte ca Hidroelectrica să fie listată la bursă.
“Masdar este o companie de prestigiu și cu o putere financiară foarte mare. În momentul de față au undeva la 25 de gigawați instalați în regenerabile și planul lor este de a ajunge, undeva în 2030, la 100 de gigawați, ceea ce arată un lucru de o determinare și de o capacitate de dezvoltare foarte mare”, a precizat Borbely.
CEO-ul Hidroelectrica a anunțat că negocierile de extindere a joint venture-ului cu firma din Emirate au fost încheiate, iar până în iunie se vor obține aprobările corporatiste de ambele părți.
“La fel, analizăm proiectele pe care să le dezvoltăm și în zona internațională”, a completat Borbely.
Hidroelectrica are o putere instalată de 6.400 MW
În prezent, Hidroelectrica are o putere instalată de 6.400 MW, iar în portofoliu său și integrat în sistem se află și parcul fotovoltaic din localitatea constănțeană Crucea, cu o putere de 108 MW. Conform lui Karoly Borbely vor apărea primele panouri solare flotante.
Panourile flotante, conform agreement-ului inițial cu Masdar, le vom vedea probabil pe râul Olt, în partea inferioară. Trebuie să găsim soluții foarte simple și de racordare, pentru că cele mai multe transformatoare pe care noi le avem pe firul apei, unde avem centrale, acolo avem rezervă de putere.
Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica
Cât privește producția offshore, legislația abia a fost finalizată.
“Este o perioadă mai specială, din cauza acestui război care este la graniță cu noi, dar sunt convins că în perioada următoare se va găsi un studiu de fezabilitate care să arate niște indicatori extrem de buni, pentru a putea lua decizia de investiție. Deci ținem și asta sub observație, și aici, și la flotante, și la investițiile în offshore”, a completat CEO-ul Hidroelectrica.
Conform acestuia, sunt analizate și proiecte de achiziționare ori de construcție a unor noi parcuri eoliene, onshore și offshore, dar “partea eoliană este practic ultima pe lista de priorități”.
Ne vom focusa pe solar, în primul rând, flotant și onshore, și plus stocare, pentru că este o necesitate foarte mare de a stoca energia.
Principala problemă a sistemului este de a găsi soluții pentru stocarea energiei, deoarece rețeaua de transport va fi supusă unei presiuni tot mai mari, urmare a proiectelor ce se vor finaliza. În plus, în zilele cu soare, au existat chiar prețuri negative în orele de vârf.
“Hidroelectrica este singura companie care astăzi poate stoca cantități mari de energie electrică, prin lacurile de acumulare pe care le avem. Pentru viitor, sistemul energetic poate funcționa în siguranță doar dacă ne asigurăm că aceste surse regenerabile au și back-up, au și capacități de stocare, altfel va fi complicat”, a completat Borbely.
30% – randamentul acțiunilor Hidroelectrica
Hidroelectrica produce aproximativ 26-30% din energia electrică a României, iar proiectele sunt în continuare atât în zona hidro, cât și în producție de energie electrică din surse regenerabile.
“Noi suntem o companie listată (n.red. – la bursă), principalul obiectiv al nostru – în afară de faptul că producem energie electrică și asigurăm stabilitatea sistemul energetic national – este să investim fiecare leu pentru a maximiza acțiunile investitorilor. Anul trecut, cea mai de succes listare din Europa și a treia la nivel mondial, Hidroelectrica a ridicat ștacheta foarte sus. Bursa de Valori de la București, astăzi, este una din cele mai urmărite din Europa, pentru că această listare a adus un beneficiu de imagine foarte mare. S-au înființat undeva la 100.000 de noi conturi de participanți la piața de capital”, a precizat Karoly Borbely.
CEO-ul Hidroelectrica a mai spus și că randamentul acțiunilor a fost unul pozitiv, de aproximativ 30%.
Pe lângă asta, a ține steagul sus, a ține așteptările acționarilor la un nivel ridicat, poți s-o faci doar dacă livrezi rezultate. Poți să le faci prin investițiile în activitățile core ale companiei, prin diversificarea activității de producție, prin parteneriat cu companii care pot face, pot crește valoarea și pot face dezvoltare. Și, bineînțeles, nu în ultimul rând, o companie listată și o țară ca România, sigură din punct de vedere politic, membră a Uniunii Europene, membră a NATO, cu un sistem, să spunem, de taxare foarte performant în Europa, atrage, investitori și oferă siguranță.
Șeful Hidroelectrica a mai afirmat că la întâlnirea anuală cu investitorii de la New York, dar și cu analiștii financiari, au fost foarte multe întrebări în zona de dezvoltare, de investiții, de maximizare a valorii companiei.
“Anul trecut, după ce Fondul Proprietatea și-a vândut acțiunile, participațiile, 70% din cei care au participat la procesul de listare sau cei care au cumpărat acțiuni, 70% dintre ei au fost români, adică persoane fizice pe tranșa de retail și persoanele juridice, adică fondurile de pensii, în cea mai mare parte. Asta înseamnă că încrederea cetățenilor români în această companie este foarte mare”, a completat Borbely.
- Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România.
- Furnizează circa 30% din productia totală de energie a țării.
- Hidroelectrica a avut în 2023 venituri de 12,5 miliarde de lei și un profit net de 6 miliarde de lei.
În baza celei mai recente capitalizări bursiere, valoarea companiei este de 57,6 miliarde de lei.
CITEȘTE ȘI:
Panourile solare și sistemele de irigație – Revoluție în SUA și India, VIS în România
Poluarea apelor, o problemă globală. Cât PLASTIC poartă Dunărea noastră?
Mineritul asteroizilor, o opțiune VIABILĂ pentru viitorul planetei?