Laurențiu Păștinaru, președinte ANPM, analizează principalele probleme de MEDIU cu care se confruntă România
Condamnarea primită de România în cazul închiderii depozitelor istorice de deșeuri, poluarea aerului și despăguburile plătite pentru pagubele produse de animalele sălbatice sunt principalele probleme de mediu ale țării noastre, identificate de președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Păștinaru. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Gândul Green, susținută de Țiriac Auto.
Condamnarea dictată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene împotriva României pentru gropile de gunoi neconforme pe care nu le-a închis reprezintă principala problemă de mediu cu care se confruntă țara noastră, în opinia președintelui ANPM.
„Când am fost condamnați, la începutul anului, am avut un număr de 31 de depozite istorice. Am primit o condamnare de 1,5 milioane de euro și o plată zilnică a 600 euro cu fiecare depozit. Între timp s-au închis două depozite, Liberty la Galați, Elnav, și Sometra Copșa Mică, Sibiu. Dar este o problemă imensă”, a precizat președintele Ageniei Naționale pentru Protecția Mediului.
„Plătim 600 euro pe depozit pe zi, deci undeva la 18.000 euro, și este – părerea mea – cea mai mare problemă. Se lucrează la nivel de AFM, un program de due diligence în care să putem să facem studii de fezabilitate, să găsim proprietarii unde putem și unde nu să fie închise cu banii statului, după aceea acțiune în regres asupra proprietarilor. Asta este, părerea mea, cea mai mare problemă din zona de mediu”, spune președintele Ageniei Naționale pentru Protecția Mediului.
„Traficul ne dă peste cap în fiecare oraș mare”
A doua problemă majoră de mediu identificată de președintele ANFM este calitatea aerului.
„Traficul ne dă peste cap în fiecare oraș mare, deoarece știm foarte bine că există particulele în suspensie, oxizii de azot, dioxidul de azot rezultat în urma arderii combustibilului fosil. Aceasta este o problemă și avem o calitate a aerului foarte scăzută. O monitorizare mult mai bună, prin schimbarea anumitor aparate din stațiile actuale care sunt în administrarea noastră, ar da niște rezultate mult mai bune”, a explicat Păștinaru.
„Avem o problemă aici și cu primăriile, deoarece ele, în urma calculării acestor poluanți pe care îi găsim la nivel de oraș, trebuie să facă anumite planuri integrate de calitate a aerului sau planuri de calitate și aici avem o problemă”, mai spune Laurențiu Păștinaru.
„Ne convine să plătim așa, să avem un sac fără fund?”
Iar cea de-a treia problemă este dată de despăgubirile în urma atacurilor animalelor sălbatice asupra culturilor sau animalelor sau gospodăriilor.
“În HG 3/2023 avem reglementate despăgubirile în urma atacurilor animale sălbatice. La început ni s-au dat 8 milioane de lei, ca să acoperim aceste despăgubiri, dar am ajuns undeva la 12 (n.red. 12 milioane lei), deci un pic mai mult de jumate, chiar 12 și ceva, iar noi aici trebuie să venim cu prevenție. Eu înțeleg, avem bani, dar ne convine să plătim așa, să avem un sac fără fund? Trebuie să venim cu o legislație mult mai riguroasă și să blocăm aceste pagube, să încercăm să nu mai ajungem la sume exorbitante”, a conchis Laurențiu Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
Emisiunea Gândul Green este susținută de Țiriac Auto.
Citește și: