Deși reducerea emisiilor operaționale a primit multă atenție în spațiul public, despre carbonul încorporat se vorbește mult mai rar. Carbonul încorporat este mai dificil de măsurat și de urmărit decât carbonul operațional – relativ simplu de dedus din facturile de energie. Carbonul încorporat nu poate fi calculat din produsul finit, necesitând autoevaluare și transparență a procesului din partea producătorului.
Cu toate acestea, ponderea carbonului înglobat în ciclul de viață al clădirilor va crește considerabil, potrivit publicației The Embodied Carbon Review 2018. Scăderea ponderii emisiilor operaționale se datorează decarbonizării rețelelor energetice, dar și numărului tot mai mare de clădiri eficiente energetic și a clădirilor cu consum de energie aproape zero (NZEB).
În schimb, ponderea carbonului încorporat continuă să crească (1) deoarece emisiile din primele și ultimele etape ale ciclului de viață sunt mai dificil de redus, și (2) deoarece clădirile includ tot mai multe sisteme care au propriile emisii provenite din producție, instalare și utilizare. Astfel de sisteme includ aparate de încălzire, ventilație, aer condiționat, alarmă de incendiu, etc. Unele dintre acestea ar putea fi utile în reducerea emisiilor operaționale, dar propriile emisii încorporate nu ar trebui omise. Astfel, pentru a maximiza reducerea emisiilor de GES în întreaga industrie a construcțiilor, ar trebui să abordăm direct și problema carbonului încorporat, precizează Lorena Axinte (doctor în Planificare Urbană și Regională) și arhitectul Bálint Halász.
Diferite părți ale unei clădiri contribuie la carbonul încorporat într-o varietate de moduri. În plus, circumstanțe diferite (de exemplu, locația, cadrul de reglementare) și anumite alegeri făcute într-un proiect (de exemplu, tipul materialelor) pot duce la profiluri foarte diferite. Un studiu de caz bine documentat, clădirea Leadenhall din Londra, oferă un exemplu al principalelor surse de carbon încorporat și al ponderii acestora în totalul acumulat de clădire.
Astfel, cea mai mare proporție de carbon încorporat este asociată cu materialele. În cadrul materialelor, elementele structurale au cea mai mare pondere (fundații, pereți exteriori).
Alte părți ale clădirii, cum ar fi fațadele, finisajele exterioare și interioare, corpurile de iluminat, pereții despărțitori interni și serviciile de construcții au, de asemenea, un impact considerabil. Acest lucru se datorează, parțial, din cauza ciclului de viață mai scurt și a renovărilor mai frecvente.
Defalcarea carbonului încorporat în clădirea Leadenhall
Cu toate acestea, pe lângă emisiile încorporate și cele operaționale, industria mai are o problemă: deșeurile materiale. În Europa, 36% din totalul deșeurilor generate în 2018 au provenit din construcții și demolări, iar 26% din minerit și cariere.
Aceste cifre evidențiază nevoia de a trece de la un model liniar de producție și consum, la unul circular, care transformă deșeurile în resurse valoroase.
Ponderea deșeurilor provenite din construcții și activități de minerit în Uniunea Europeană, 2018 (Eurostat)
Ce putem face la nivel european? Cum trebuie să fie noile clădiri publice
Timpul pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris se scurge rapid, încurajând idei și inițiative de reducere a emisiilor de carbon în sectorul construcțiilor. Până de curând, reglementările s-au concentrat în principal pe performanța energetică (de exemplu, Directiva UE privind Performanța Energetică a Clădirilor – EPBD), lăsând reducerea carbonului încorporat mecanismelor voluntare (de exemplu, sistemele de rating ecologic – LEED, BREEAM, Green Start; calculul european de evaluare a ciclului de viață standardizat , etc.).
EPBD a fost schimbată, iar următoarele modificări afectează acum toate țările UE:
- toate clădirile publice noi trebuie să fie clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero (NZEB) începând cu 31 decembrie 2018;
- toate clădirile noi trebuie să fie NZEB începând cu 31 decembrie 2020.
Deoarece directiva europeană nu reglementează în mod explicit emisiile încorporate, unele țări au luat măsuri directe pentru a le limita. The Architects! Climate Action Network (ACAN) a evidențiat câteva exemple pozitive:
- Olanda și Finlanda cer efectuarea unei evaluări complete a ciclului de viață a carbonului înainte de a elibera autorizații de construcție. Finlanda a setat limite privind emisiile de carbon încorporate, acestea fiind revizuite și mărite progresiv în următorii ani.
- Franța impune evaluarea și raportarea emisiilor de carbon încorporate pentru toate clădirile noi din țară, recompensând utilizarea lemnului și a materialelor ecologice.
Carbonul încorporat nu a fost în centrul politicilor de construcții ecologice
Mediul construit are o pondere considerabilă în producția și consumul de materiale, și în carbonul emis la nivel mondial. Fundația Ellen Macarthur prezice că, până în 2050, emisiile de CO2 încorporate ”vor fi responsabile pentru aproape jumătate din totalul emisiilor de clădiri noi, comparativ cu 28% în prezent”.
Reducerea carbonului încorporat în clădiri este indispensabilă pentru a atinge obiectivele climatice de la Paris, consideră Lorena Axinte (doctor în Planificare Urbană și Regională) și arhitectul Bálint Halász.
Cu toate acestea, până astăzi, carbonul încorporat nu a fost în centrul politicilor de construcții ecologice, iar dezbaterile publice privind impactul clădirilor asupra mediului s-au concentrat în principal pe eficiența energetică. Pe lângă îmbunătățirea eficienței energetice, persoanele angajate în construirea unui viitor durabil – indiferent că sunt clienți, designeri, politicieni sau activiști de mediu – ar trebui să înceapă să-și direcționeze atenția și spre carbonul încorporat.