Păcatul originar și sistemul de management al deșeurilor în România

România ar fi trebuit să construiască 30 de unități destinate a gestiona managementul deșeurilor, în paralel cu închiderea a 150 de gropi de gunoi municipal și 1500 de gropi de gunoi ilegale până în anul 2015. Din păcate, infrastructura necesară pentru atingerea acestor obiective nu a putut fi construită în România nici măcar până în 2020 și astfel am ratat toate țelurile asumate prin acordul de aderarea la capitolul managementul deșeurilor.

Deși tentant să considerăm lipsa fondurilor ca principala cauză a acestui progres lent, se pare că adevăratul motiv este eficiența redusă a structurii administrative ce ar putea transpune cu succes strategia națională de management a deșeurilor.

Deși până în 2020 a realizat o serie de progrese, România a ratat toate țintele asumate prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană atunci când vine vorba de sistemul de management a deșeurilor.

Mai mult decât atât, cele 43 procedure de infringement, declanșate de Comisia Europeană, indică faptul că managementul deșeurilor în România, este din păcate unul din domeniile cele mai problematice și cu cele mai limitate progrese din momentul aderării la UE.

La momentul aderării la Uniunea Europeană, în România erau 2686 de gropi comunale de gunoi în varii zone rurale care ar fi trebuit să fie închise cel târziu în anul 2009.

Pentru a reuși să atingă standardele acquis UE, România ar fi trebuit să construiască 30 de facilități de management a deșeurilor concomitent închizând 150 spații de depozitare a deșeurilor municipale și circa 1500 de spații de depozitare ilegale până în 2015.

Nu s-a putut observa nicio îmbunătățire între 2010 și 2017

Cu toate că România a reușit să închidă 101 spații neconforme până în 2017, progresul e unul foarte lent și nesatisfăcător.
Chiar dacă generarea de deșeuri per capita era la jumătatea mediei UE, când vine vorba de reciclarea la nivel municipal aceasta încă e foarte scăzută (14% inclusiv 7% reciclare materială și 7% compostare) în vreme ce rata umplerii gropilor convenționale de gunoi este încă foarte ridicată, notează dr. Todor Arpad.

Per total, raportul menționează un progres parțial în închiderea unor gropi de gunoi non-conforme cu standardele UE, dar atrage atenția la faptul că nu s-a putut observa nicio îmbunătățire între 2010 și 2017, perioadă în care procentajul reciclatului a rămas la nivelul de 12-14%.

Deși Datele Eurostat arătau că a existat un oarecare progres al ratei procesului de reciclare în România față de momentul aderării la UE (0,4%) la un maxim de 14,8% atins în 2012, această rată a înregistrat un declin scăzând la 11% în 2018 în vreme ce media UE a crescut la 47% (Eurostat 2020). În 2016 România încă avea o rată mult prea mare de 69% a deșeurilor municipale aruncate în gropi convenționale (cu mult peste media de 24% la nivelul Uniunii Europene). Situația în 2018 se înrăutățea iar acel procent creștea la 70%.

Lipsa banilor, o posibila cauză?

O primă posibilă explicație pentru incapacitatea României de a implementa un sistem eficient de management a deșeurilor este lipsa banilor/resurselor. Pentru a atinge țintele ambițioase România avea nevoie de aproximativ 4.8 miliarde euro pentru perioada 2007-2013. Comisia Europeană alocase aproximativ 1.168 miliarde euro pentru România prin Programul Operațional de Mediu 2007-2013, o sumă ce reprezenta sub un sfert din total necesar.

Totuși din totalul de 32 de proiecte cu o valoare de aproape 1.3 miliarde euro, doar 4 cu o valoare de 90 milioane euro (mai puțin de 7% din total) au fost finalizate. Alte 20 de proiecte au fost incluse în lista proiectelor nefuncționale, dat fiind faptul că niciun operator nu a putut fi contractat până în anul 2020. Ținând cont de obiectivele ambițioase ale României în acest domeniu, dacă acele proiecte ar fi fost realizate în întregime acestea ar fi echipat România cu jumătate din infrastructură necesară pentru ca țara noastră să respecte obligațiile Europene.

Mai mult decât atât, pentru perioada de programare 2014-2020, alte 18 proiecte au fost finanțate cu un total de aproximativ 850 mil. Euro, cu încă o lista ambițioasă în privința infrastructurii. Însă până în anul 2019 niciun proiect nu a fost demarat, cu doar 2 proiecte ce erau în stadiul de preparare: Galați (95 mil. Euro) și București (208 mil. Euro).

Evaluarea Comisiei Europene din 2019 concluziona faptul că principalii factori care au blocat progresul în acest domeniu au fost:

• Instabilitatea legislativă,
• Absența unui sistem integrat de management a deșeurilor (SMID) eficient și funcțional la nivel  județean,
• Lipsa a stimulării pentru evitarea folosirii gropilor de gunoi prin monitorizare și taxare,
• Tolerarea depozitării deșeurilor într-un mod non-conform,
• Monitorizare incomplete a EPR-ului (Extended Producer Responsibility/ Responsabilitatea extinsă a producătorului) în ceea ce privește schemele de ambalare, și
• Lipsa a operatorilor în domeniul colectării bio-deșeurilor.

Adițional, evaluarea pune focus pe utilizarea limitată fondurilor europene pentru îmbunătățirea unui management al deșeurilor și subliniază importanța implementării unei taxe a gropilor de gunoi pentru finanțarea programelor de reciclare.

Cu toate că lista de mai sus e relevantă, aceasta nu capturează esența problemei care a dus la ineficiența politicilor publice în acest domeniu.

Păcatul originar

Succesul implementării sistemelor de management a deșeurilor la nivel județean a fost, și este condiționată de crearea și funcționarea eficientă a Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitare (ADI).

Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară au fost proiectate să adune împreună autoritățile locale din fiecare UAT de pe raza județului sub coordonarea Consiliului Județean. Se dorea crearea unei structuri la nivel de județ care să încurajeze cooperarea locală, implementarea practică a SMID-urilor, organizarea licitațiilor, selectarea operatorilor și urmărirea implementării contractelor.

În alte cuvinte, aceste ADI-uri ar fi trebuit să devină un coordonator local al strategiei naționale de management a deșeurilor. Cunoscând contextul logistic și social de la nivelul local (prin intermediul reprezentanților din fiecare UAT), Asociațiile ar fi trebuit să găsească cele mai eficiente modalități de implementare a SMID-ului și să încurajeze cooperarea la nivel județean.

Cu toate acestea, datorită faptului că pentru a deveni un membru ADI era necesară aprobarea consiliului local, majoritatea autorităților locale din România au amânat cu câțiva ani acest proces. De regulă situația era înrăutățită când șeful unui consiliu județean aparținea de un alt partid față de cel al primăriilor. Faptul că toate consiliile județene trebuiau să aprobe decizii precum actualizarea tarifelor de colectare, că nu există o tradiție mai strânsă a colaborării între municipalități și că sistemul nostru politic încă nu e descentralizat au împiedicat luarea de măsuri și angajamente la nivel local și de județ.

În vreme ce fonduri cu o valoare între 30 și 100 milioane de Euro erau disponibile tuturor județelor, multe ADI-uri nu aveau capacitatea administrativă de a organiza planuri complexe, studii de fezabilitate, de a contracta în vederea construirii a diverse facilități și de a contracta operatori ai SMID-urilor.

Datorită faptului că la nivel municipal colectarea deșeurilor era organizată la nivel local, majoritatea operatorilor, locali și/sau privați, nu aveau un interes în a accelera operaționalizarea SMID-urilor , dat fiind faptul că ar fi avut de pierdut de pe urma acestora. În unele cazuri, contracte semnate după 2007 aveau o perioade de 10 sau până la 20 de ani și erau oarecum incompatibile cu viitoare SMID-uri. De asemenea, multe din aceste contracte erau vagi în privința țintelor de reciclare, ținte ce nu erau calculate la nivel local.

În mod adițional, în vreme ce România ca stat este răspunzător să plătească penalități semnificative pentru nerespectarea angajamentelor luate ca nou stat membru UE în 2007, consiliile locale și județene nu sunt sancționate. Așadar acestea nu simt presiune politică pentru a atinge țintele naționale.

Capacitatea parlamentului de a forța o operaționalizare a SMID-urilor mai alertă este și ea limitată, datorită lipsei de metode de pedepsire a organizațiilor județene și locale.

Ce s-ar putea face pentru rezolvarea problemei

În raportul său din 2019 Comisia Europeană a identificat clar incapacitatea autorităților locale să coordoneze proiecte investiționale complexe, lipsa asumării instituționale și procedurile de licitație ineficiente ca principali factori ce explică progresul limitat în operaționalizarea și implementarea SMID-urilor. În acest sens, Comisia recomandă:

• dezvoltarea unui set coerent de standarde,
• introducerea mecanismelor de penalizare pentru autoritățile locale,
• implementarea unei taxe pentru gropile de gunoi,
• dezvoltarea programelor națională de creștere a capacității instituționale, și
• îmbunătățirea activității programelor de Responsabilitatea extinsă a producătorului.

Cu toate că aceste măsuri sunt necesare și utile, e foarte posibil că acestea omit principala cauză a problemei, și anume lipsa asumării responsabilităților și nealinierii stimulentelor. Practic structura actuală nu e destul de reziliență și nu poate oferi un grad sporit de eficiență ADI-urilor.

• În același timp, decidenții de la nivel central, au relativ puține instrumente la îndemână pentru a grăbi implementarea SMID-urilor. O posibilă implicare a comunității civile, precum și a altor actori relevanți la nivel județean în activitatea ADI-urilor ar putea contribui la eficientizarea acestora și la un progres mai dinamic în acest sector.
• De asemenea ar trebui să avem în vedere ca și contractele noi sau modificările contractelor existente să conțină obligatoriu ținte în acord cu obligațiile Europene ale României, în acest mod responsabilizând și actorii locali cu privire la țintele asumate la nivel național.

Citește și: 

• Ziua Pământului | Războiul din Ucraina, criza energiei și impactul asupra protecției mediului
• Ce transmit inelele copacilor: ”La fel ca un cronicar, ei înregistrează și depozitează orice eveniment climatic”
• Cum poate fi redusă dependența UE de gazul rusesc. Raportul IEA și un plan în 10 pași
• Micii fermieri din România și schimbările climatice. De la percepție la strategii de adaptare
• Energia solară în România și potențialul imens aflat sub ochii noștri