Punctul Nemo, un CIMITIR spațial care poluează Pacificul?

Punctul Nemo este o zona izolată din Pacificul de Sud, deosebit de vastă, cel mai apropiat țărm aflându-se la peste 2.688 km distanță. Este în afara rutelor maritime, fiind considerat ”cimitirul deșeurilor spațiale”, o zonă în care se află resturile a sute de sateliți, trepte de rachetă și nave spațiale decomisionate de-a lungul a peste șase decenii de explorare a spațiului.

Aici aici sunt planificate să ajungă și resturile Stației Spațiale Internaționale (ISS) care va fi decomisionată în anul 2030 și apoi deorbitată în anul 2031.

Orbitele din jurul Pământului devin din ce în ce mai aglomerate cu sateliți, cu posibile implicații asupra poluării oceanelor planetare.

VIDEO S-a dat STARTUL la distracția pe zăpadă. Pârtiile pentru începători sunt pline de copii și adulți care vor să învețe să schieze sau să se dea cu placa

00:26

ULTIMA ORĂ Călin Georgescu face apel la Procurorul General după campania PNL pe TikTok: „Nu au existat ingerințe, decât de tipul celor dâmbovițene”

00:03

Un raport recent al Agenției Spațiale Europene (ESA) concluziona că pe orbitele din jurul Pământului se află mai mult de un milion de deșeuri provenite de la diverse misiuni spațiale, mai mari de 1 cm. Trendul acestor resturi este crescător față de raportul anterior, iar ele reprezintă un pericol atât pentru misiunile de explorare a spațiului, cât și pentru sateliții plasați pe orbitele din jurul planetei noastre.

Dacă cele mai mici fragmente se dezintegrează prin ardere la reintrarea în atmosfera terestră, cele mai mari ajung în general pe fundul oceanului, în cea mai izolată zonă de pe planetă.

Suntem prima generație conștientă de efectele acțiunilor noastre necontrolate

Noi suntem prima generație conștientă de efectele acțiunilor noastre necontrolate care pot slăbi capacitatea planetei de a mai susține umanitatea pe termen lung. Asta deoarece știința ne-a ajutat enorm să determinăm care sunt limitele planetei pentru a menține stabilitatea, să identificăm cauzele și soluțiile, ca mai apoi să putem acționa pentru a evita un colaps, notează Cristian Omat pentru Infoclima.

Odată cu încălzirea globală, care a devenit o certitudine în ultimii ani, crește riscul de depășire a pragurilor critice ale anumitor componente ale sistemul climatic, iar efectul va fi în lanț, incontrolabil, ca într-un joc de domino.

Chiar dacă până în prezent nu a fost determinată o limită critică pentru agenții poluanți creați de om, de la deșeurile nucleare la metale grele sau microplastice, acestea interacționează cu mediul și evident au un impact asupra schimbărilor climatice, dacă nu sunt ținute sub control.

Și chiar dacă nu avem o predictibilitate pe termen lung a impactului deșeurilor asupra planetei, o masură care ne-ar aduce înapoi în zona de siguranță din punct de vedere climatic ar fi gestionarea responsabilă a acestora la nivel mondial.

Cimitirul spațial de deasupra

În jumătate de secol am “reușit” să încălzim planeta cu 1,1 °C, datorită acțiunilor noastre necontrolate, iar în continuare panta este ascendentă. Mai mult decât atât, am mai aglomerat și orbitele din jurul Pământului cu resturi de la diverse misiuni spațiale, masa totală a acestor deșeuri depășind 10.900 tone, conform estimarilor ESA.

Cum în ultimii ani numărul deșeurilor orbitale se află într-o continuă creștere, la nivel mondial au fost elaborate o serie de măsuri pentru monitorizarea acestor resturi. Scopul este de a limita congestionarea orbitelor din jurul Pământului, în special a orbitelor joase LEO, acolo unde până la finele acestui deceniu vor fi desfasurati aproximativ 100.000 sateliți, organizați în adevărate mega-constelații.

O metodă de eliminare a deșeurilor spațiale, mai ales în cazul satelitilor aflați la finalul perioadei de exploatare, ar fi reintrarea acestora în atmosfera terestră prin manevre orbitale controlate, în vederea dezintegrării pe cale naturală, prin ardere.

Intrarea controlată în atmosfera terestră este o soluție care nu genereaza riscuri la nivelul populației, însă implică costuri destul de ridicate. Motivul este pentru că momentul reintrarii este calculat cu mare precizie pentru ca amprenta la sol a eventualelor fragmente care supraviețuiesc arderii să fie cât mai mică, iar locul de impact să fie într-o zonă nelocuită.

Unde depozităm deșeurile din spațiu? – Cimitirul marin de sub noi

Un astfel de exemplu este Punctul Nemo (”The Oceanic Point Of Inaccessibility”), numit astfel după celebrul roman ”20.000 leghe sub mari” al lui Jules Verne.

Este vorba despre o zonă izolată din Pacificul de Sud, deosebit de vastă, cel mai apropiat țărm aflandu-se la peste 2.688 km distanță: în nord Ducie Island, parte a Pitcairn Islands; Motu Nui, una dintre Insulele Paștelui, la nord-est; Maher Island, parte din Antarctica, la sud.

Locația punctului Nemo (punctul roșu)

Zona este realmente izolată aflându-se în afara rutelor maritime, iar printre puținii oameni care s-au apropiat cel mai mult de Punctul Nemo se numără astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS), care uneori survolează zona la o altitudine cuprinsă între 380 și 420 km. Punctul Nemo a fost descoperit prin calcule de către inginerul croat Hrvoje Lukatela în anul 1992. Anul trecut, la trei decenii distanță aceasta a recalculat coordonatele Punctului Nemo folosind OpenStreetMap și Google Maps.

Punctul Nemo este considerat ”cimitirul deșeurilor spațiale”, acesta fiind zona în care se află resturile a sute de sateliți, trepte de rachetă și nave spațiale decomisionate de-a lungul a peste șase decenii de explorare a spațiului. Primul vehicul spațial direcționat către Punctul Nemo dupa decomisionare a fost prima stație spațială din istorie Salyut-1 (URSS) care a ajuns pe fundul oceanului în anul 1971. Tot în această cea mai izolată zona de pe planetă a ajuns pe 11 iulie 1979 și prima stație spațială americană Skylab.

Însă cel mai titrat defunct al acestui cimitir spațial este stația spațială rusă MIR (imagine dreapta) care s-a dezintegrat in atmosfera terestra printr-o acțiune de reintrare controlată, în data de 23 martie 2001. Tot aici sunt planificate să ajungă și resturile Stației Spațiale Internaționale (ISS) care va fi decomisionată în anul 2030 și apoi deorbitată în anul 2031.

O altă caracteristică a Punctului Nemo este slaba populare din punct de vedere al florei și faunei marine. Fundul oceanului cuprinde lanțuri muntoase afectate de întuneric, iar temperaturile scăzute o fac nelocuibila pentru majoritatea formelor de viață. Nu există pești sau alte vietăți marine în această zona, iar lipsa luminii solare și a nutrienților face dificilă supraviețuirea, chiar și pentru cele mai rezistente specii. În zona Punctului Nemo, cercetătorii au descoperit doar bacterii și crabi mici în găurile vulcanice de pe fundul oceanului.

Pașii dezintegrării la reintrarea în atmosfera

Conform studiilor NASA, sateliții decomisionați și care reintră în atmosfera terestră se fragmentează la altitudini cuprinse între 84 – 72 km, din cauza forțelor aerodinamice care determină depășirea sarcinilor structurale permise. Panourile solare se desprind la aproximativ 90 – 95 km altitudine, iar după dezintegrarea corpului satelitului rezultă resturi care pot avea mase cuprinse între 10% și 40% din masa satelitului inițial.

După fragmentarea corpului satelitului, resturile rezultate continuă să piardă altitudine și să ardă în straturile mai dense din atmosferă și să ardă. În funcție de dimensiuni și materiale, unele fragmente vor fi distruse integral, iar altele doar parțial și vor atinge suprafața apei sau a solului.

Prin urmare, în ultimii ani componentele sateliților au trecut prin schimbări majore, optându-se pentru materiale cu un punct de topire cât mai scazut precum aluminiul, pentru dezintegrarea în proporții cât mai mari la frecarea cu straturile atmosferice. Însă nu au fost înlocuite toate componentele interne ale sateliților, actualele generații de sateliți mai având în proporții mici și subansamble fabricate din titan ori aliaje din oțel care nu se dezintegrează în totalitate la reintrarea în atmosfera terestră.

Ținta este ca în situația în care un astfel de fragment ajunge la sol, energia cinetică de impact să fie sub 15 J, un prag sub care probabilitatea de generare de victime umane este foarte scăzută. (articolul integral pe Infoclima).

Citește și:

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, va face curățenie în Pădurea Șerbănești, alături de voluntarii „Let’s do it, Romania!”

Radiografia POLUĂRII râurilor din România

Relațiile dintre economii și sistemele Pământului: ”O perioadă fără precedent de depășire a RESURSELOR globale”

Plajele litoralului românesc, de la evoluție naturală la lărgire artificială

INCENDIILE de vegetație și zonele prioritare de conservare a naturii în Europa

Furtunile cu grindină din Europa și schimbările climatice – coincidență sau cauzalitate?

Autor

Cristian Lisandru

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele