România și impactul social al taxării dioxidului de carbon. Cine plătește pentru decarbonizare?
Studiile arată că taxarea dioxidului de carbon afectează, cel mai mult, comunitățile vulnerabile, dependente de un sistem energetic învechit, cu mari emisii de carbon. În ceea ce privește România, acest lucru va conduce, probabil, la o creștere a sărăciei energetice în rândurile gospodăriilor sărace. Pentru a preveni astfel de situații este necesar ca statul să investească fondurile obținute în urma taxării emisiilor într-un mod sistematic, tocmai pentru a evita crize sociale.
Pe data de 14 iulie 2021, Comisia Europeană a lansat spre dezbatere Fit for 55, un pachet legislativ ce include 13 reforme în domeniul politicilor energetice și de protecție a mediului.
Acest efort este parte a Pactului verde european, un demers amplu al Comisiei Europene de a decupla creșterea economica de consumul nesustenabil de resurse. Prin urmare, scopul principal al reformelor Fit for 55 este facilitarea atingerii obiectivului asumat, de reducere a emisiilor de dioxid de carbon (CO2) cu 55% în 2030, față de anul 1990.
Laitmotivul Fit for 55 rămâne taxarea carbonului, fie prin extinderea actualului sistem aflat în vigoare la nivelul Uniunii Europene (de exemplu includerea sectorului de transport maritim în actualul EU ETS), fie prin dezvoltarea unei noi piețe de carbon ce urmează sa includă sectoare neacoperite până în prezent (de exemplu taxarea emisiilor provenite din energia termică folosită pentru încălzirea clădirilor).
Încă de la lansarea Fit for 55, criticile venite din spațiul public s-au concentrat pe impactul social pe care extinderea taxării carbonului l-ar putea avea în domenii cu un grad sporit de vulnerabilitate al consumatorului, precum încălzirea locuințelor.
Deși legitime, astfel de critici omit detalii importante, precum introducerea de noi măsuri sociale prin Fit for 55, tocmai pentru a se asigura că tranziția spre o economie sustenabila este în primul rând o tranziție justă.
De ce e necesar să taxăm emisiile de carbon?
Oamenii de știință au ajuns la un consens în ceea ce privește efectul emisiilor de carbon asupra sistemul climatic al Pământului. Astfel, aceste emisii contribuie direct la încălzirea globală, fiind una din principalele cauze ale crizei climatice cu care ne confruntăm.
Nivelul ridicat al emisiilor de carbon se datorează faptului ca producătorii nu sunt afectați direct de costurile poluării, aceste costuri sociale fiind resimțite de întreaga societate.
- În termeni economici, asta înseamnă că emisiile de carbon sunt o externalitate negativă.
- Soluția principală propusă de cercetători este taxarea carbonului.
Astfel, se urmărește principiul conform căreia producătorul care generează emisiile trebuie să fie responsabil pentru costurile asociate acestui proces, notează doctorandul Vlad Surdea-Hernea pentru Infoclima.
Taxarea carbonului în UE
Dincolo de posibilitatea fiecărui stat de a crea propriul sistem de taxare a emisiilor de carbon, EU ETS (European Union Emissions Trading System) funcționează ca o piața centralizată, pan-Europeană.
EU ETS acoperă emisiile de carbon provenite de la peste 10 000 de instalații poluante aflate în toate cele 27 state membre ale UE, cât și în state terțe precum Islanda, Norvegia si Liechtenstein. Momentan, aceasta piață de carbon funcționează în sectoare precum producerea de energie electrică, activități industriale (producere de ciment, oțel, aluminiu sau rafinarea petrolului), și transportul aviatic din spațiul aerian intra european.
În cadrul acestui sistem, UE impune o cotă maximă de emisii de carbon (si alte gaze cu efecte de sera, precum oxizii de azot sau perfluorocarburi) care pot fi generate pe o perioada de un an în cadrul tuturor instalațiilor acoperite de ETS. Fiecare producător responsabil de aceste instalații are obligația, la final de an, să prezinte certificate de emisii (EUA) care atestă dreptul de a emite gaze cu efect de seră.
Pentru fiecare tonă de gaze emise este necesar un certificat separat. Deși o parte din aceste certificate este oferită gratuit instalațiilor de către UE, în cazul în care producătorii emit mai multe gaze cu efect de sera decât cota gratuita de certificate EUA, aceștia sunt obligația sa achiziționeze noi certificate de pe piața liberă. În momentul de față, prețul unui certificat, deci și al unei tone de dioxid de carbon, este de peste 55 EUR.
ETS și cine plătește, în ultimă instanță
Chiar dacă teoretic aceste certificate sunt achiziționate de către proprietarii instalațiilor aflate sub incidența EU ETS, realitatea este ca o bună parte din aceste costuri sunt transferate către consumatorii finali.
Deși capacitatea diverșilor actori economici de a transfera costurile către consumatori diferă (in unele cazuri, cum ar fi sectorul aviatic, consumatorii au mai multe alternative de transport, și deci o posibilitate mai mare de a refuză prețurile noi impuse de companiile aeriene), studiile arată ca cel puțin un sfert din prețul carbonului (si al celorlalte gaze cu efect de sera este plătit de noi, și nu de către producători.
Efectele sociale ale taxării carbonului
Odată acceptată premisa conform căreia prețul carbonului afectează întreaga societate, e important de înțeles ca modul în care acesta ne afectează nu este uniform. Astfel, taxarea emisiilor de carbon poate avea o serie de efecte indirecte asupra bunăstării socio-economice prin:
- Creșterea prețului la energiei, și prin urmare costurilor pe care gospodăriile le au lunar pentru electricitate și încălzire.
- Creșterea costurilor de producție ale bunurilor și serviciilor cu un nivel mare de emisii. Acest lucru scade rata de profitabilitate a companiilor din aceste sectoare economice și, în consecință, valoarea muncii prestate de angajați.
În consecință, putem spune ca taxarea emisiilor de carbon este resimțită mai puternic de persoanele care lucrează în industrii poluante, folosesc energie electrică provenită din surse „murdare” (precum lignit sau huila) sau dețin active financiare la companii cu rate mari de emisii de gaze cu efect de sera.
Mai mult decât atât, însă, studiile arată că persoanele cu venituri scăzute sunt cele mai afectate de taxarea emisiilor de carbon. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru că gospodăriile sărace tind să cheltuiască o mai mare parte a veniturilor pentru costuri asociate cu energia (de exemplu, o factura de 100 RON pentru energie electrică la un salariu minim se resimte mult mai puternică decât o factura de 250 RON la un salariu de 6000 de RON).
Tocmai pentru ca aceste gospodării, ce au un venit fix și nu au capacitatea de a pune deoparte sume semnificative, nu dețin alternative pentru a se îndepărta de produsele cu o „amprentă de carbon” mare, taxarea carbonului îi afectează direct și pe termen lung.
România, un caz ”special”
România este un caz special, tocmai pentru ca este unul dintre cele mai puțin bogate, dar totodată cele mai polarizate socio-economic, state membre ale Uniunii Europene.
Astfel, impactul taxării carbonului este probabil să fie resimțit în mod disproporționat de către cele mai sărace comunități. Aceasta stare de fapt e augmentată de câteva elemente specifice României:
- Flota de vehicule foarte veche, ce se bazează pe un consum masiv de carburanți ineficienți.
- Starea deplorabila a locuințelor in zona rurala a tarii, unde consumul de energie termica si electrica pentru încălzire este în continua creștere.
- Practicarea agriculturii de subzistență, o ramura a economiei care implica activități extrem de intense din punct de vedere al emisiilor și care, indirect, este afectata de taxarea carbonului.
Măsurile prin care pot fi prevenite efectele negative
Dezbaterile despre impactul social al taxării emisiilor de gaze cu efect de sera, in particula al emisiilor de carbon, sunt prezente în spațiul public european și global. Multiple soluții la aceasta problema au fost evidențiate, fiecare având o serie de avantaje și dezavantaje:
- O primă propunere ar fi constituirea unui fond național (sau european) care să colecteze toți banii obținuți în urma vânzării de certificate de emisii (EUA). Acest fond ar urma să plătească înapoi fiecărui cetățean o suma de bani, în funcție de venitul lor. Astfel, persoanele vulnerabile ar putea fi ajutate să treacă mai ușor prin acest proces de „tranziție verde”, evitându-se riscul sărăciei energetice.
- O altă propunere este ca – odată cu introducerea unei taxa pe carbon – alte taxe sa fie reduse. De exemplu, o reducere a taxelor pe muncă ar putea sa fie benefică tocmai celor cu venituri reduse, ușurându-le accesul la alternative energetice mai puțin intensive din punct de vedere energetic.
- În ultimul rând, se vorbește despre investirea tuturor banilor obținuți în urma taxării carbonului pentru finanțarea unor proiecte de cercetare în domenii verzi. Astfel s-ar reduce semnificativ costurile pentru noile tehnologii, făcându-le mai accesibile și crescând posibilitatea oamenilor de a alege opțiuni cu un nivel mai mic de emisii de carbon.