Schimbările climatice, conservarea trecutului și conservarea naturii în România

Schimbările climatice au impact major asupra peisajelor culturale locale, dar și asupra celor naturale. De la pădurile seculare la dealurile și pajiștile din Transilvania, toate sunt afectate de schimbările climatice, iar acest impact asupra mediului înconjurător amenință, constant, continuitatea culturală a comunităților locale din toate zonele României.

Pe parcursul istoriei, comunitățile noastre au modelat peisajele naturale din jurul lor și le-au transformat în peisaje culturale prin îmbogățirea acestor zone cu obiceiuri și tradiții moștenite de la predecesorii noștri. Bogăția acestora este vizibilă în zone precum Ținutul Secuiesc, Ținutul Săsesc din Transilvania, Țara Maramureșului, a Bucovinei, dar și în alte zone ale țării unde istoria, identitatea culturală și cea ecologică sunt în strânsă legătură.

Pajiștile de fân din Transilvania și cele cu arbori seculari se numără printre cele mai bogate în specii de pășuni din lume.  În Ținutul Secuiesc, dar și în alte zone ale țării tradiția cositului, a adunatului de fân și uscarea acesteia sub diferite forme, reprezenta un soi de tradiție locală, deseori încununată de o sărbătoare câmpenească cu o mare valoarea spirituală și socială. Însă odată cu intensificarea agriculturii și concomitent a creșterii temperaturii medii, structura geografică, ecologică, precum și managementul acestor zone cu pajiști și fânețe s-a transformat profund.

POLITICĂ Ilie Bolojan şi-a dat DEMISIA de la şefia Consiliului Județean Bihor. Ședință pentru un preşedinte interimar la început de 2025

18:20

EXTERNE Noul regim de la Damasc dorește parteneriate STRATEGICE între Siria și Ucraina

18:12

Sursă: Loos, J. et al. (2016)

Această serie de fotografii reprezintă diferite peisaje aflate în transformare în zona Transilvaniei. Fotografiile ilustrează schimbările de la o utilizare a terenurilor cu intensitate scăzută la o utilizare mai profundă (în cazul terenurilor arabile a. și b. și al pășunilor c. și d.).

Se observă cum intensificarea reduce diversitatea structurală a peisajului prin reducerea acoperii cu vegetație lemnoasă și eterogenitatea acoperirii arealului. Practicile tradiționale de utilizare a terenurilor, cum ar fi cositul manual sunt foarte benefice pentru bogăția de specii, însă cu toate acestea, aceste tehnici sunt înlocuite din ce în ce mai mult de recoltarea mecanizată (e și f).

Aceste schimbări au dus transformarea dinamicilor comunităților rurale și a activităților culturale

Schimbările climatice rapide precum și periodicitatea crescută a fenomenelor meteo extreme (ex. secete îndelungate și precipitații intense) cuplate cu imperativul creșterii economice a motivat mulți fermieri să își schimbe modul de activitate. Astfel, mulți fermieri au renunțat la practicile agricole tradiționale pe mici parcele și au adoptat practici moderne care implică intensificarea mecanizării și sporirea forțată a unor specii de vegetație. Aceste schimbări au dus la rândul lor la transformarea dinamicilor comunităților rurale și a activităților culturale pe care acestea le desfășoară în natură, notează Ioana Alexandra Dușe – cercetător doctorand în cadrul Facultății de Sustenabilitate la Universitatea Leuphana din Germania – pentru Infoclima.

Pădurile reprezintă la rândul lor alte elemente naturale cu o valoarea deosebită în peisajul cultural românesc. În continuare, în pădurile din România trăiesc cele mai importante populații de mamifere mari din Europa (urși, râși, cerbi carpatini și lupi). Aceste peisaje împădurite influențează climatul local, uneori prin protejarea împotriva inundațiilor. Din păcate, aceste zone  sunt de asemenea expuse  fenomenelor naturale extreme, cum ar fi incendiile de vegetație și alunecările masive de teren.

Conform unui raport realizat de către cei de la WWF România, în 2019, aproximativ 1,7mn mc de păduri au fost doborâți de fenomene naturale extreme, echivalentul suprafeței a 7.000 de terenuri de fotbal. Acest lucru la rândul lui contribuie la distrugerea unor peisaje culturale și perturbă relația oamenilor cu natura, precum și conviețuirea acestora cu animalele din împrejurimi.

Lipsa zăpezii din ultimii ani influențează tradițiile culturale asociate cu sărbătorile de iarnă din mediul rural, precum și turismul montan la altitudini mai mici. Suntem martori la cele mai uscate ierni din ultimii ani. Albul este tot mai frecvent înlocuit de nuanţe maronii şi cenuşii, iar climatologii avertizează că iernile albe vor fi pe viitor mai puţine, chiar şi la altitudini mai înalte. Linia climatică a zăpezii tot urcă, iar gheţarii se topesc.

Aceste lucruri, schimbă peisajul cultural și îi îndeamnă pe oameni să își adapteze obiceiurile vechi la vremuri și condiții mai puțin obișnuite. Datele Copernicus arată că în cazul în care nu vom acționa în vederea reducerii ritmului încălzirii globale, putem “pierde” în medie între 25 și 75 de zile înzăpezite pe an.

Schimbările prognozate în numărul de zile înzăpezite (cel puțin 30 cm de zăpadă) anual la altitudini mai mari de 800 m către finalul secolului 21 în conformitate cu scenariul pesimist (RCP8.5), în baza datelor oferite de Copernicus.

Mecanismele din spatele relației dintre climă și peisaje culturale

În prezent, peisajele culturale sunt în curs de degradare profundă, iar acest lucru se datorează în mare măsură impactului pe care schimbările climatice îl au asupra acestor ecosisteme și a biodiversității, inclusiv a diversității soiurilor de culturi și asupra securității alimentare.

O altă amenințare la adresa acestor peisaje culturale în strânsă legătură cu încălzirea globală o reprezintă și activitățile antropice – intervenția omului în natură prin diferite moduri, iar aici menționăm câteva exemple cum ar fi fragmentarea habitatelor prin intensificarea agriculturii, exploatările forestiere și defrișările ilegale, arderea combustibililor fosili, supraexploatarea resurselor naturale prin activități miniere și a celor biologice prin pescuit și vânat excesiv.

Atunci când vorbim despre peisaje culturale ne referim mai degrabă la acele peisaje sau zone care îmbină într-un mod echilibrat practicile de utilizare a terenurilor agricole (garantând și susținând diversitatea ecologică/biologică) împreună cu credințele și valorilor tradiționale ale acestor comunități care le-au format și păstrat vii și unde relația oamenilor cu natura este parte a identității lor colective.

De ce sunt relevante peisajele culturale – nu mai bine ne modernizăm rapid?

Peisajele culturale ne oferă un simț al locului, al apartenenței și al identității, ele fac parte din patrimoniul nostru național și din viața fiecăruia dintre noi. Aceste peisaje culturale cartografiază relația noastră cu pământul, cu natura și cu obiceiurile formate de-a lungul timpului.

Menținerea identității noastre culturale depinde într-o mare măsură de practicile pe care le folosim în gestionarea resurselor naturale, de cunoștințele, abilitățile, precum și valorile asociate cu obiectele, artefactele și spațiile culturale care fac parte din patrimoniului cultural imaterial. Ele sunt esențiale pentru că se transmit din generație în generație, fiind recreate și adaptate în mod constant de către comunități și grupuri ca răspuns la interacțiunea cu mediul, cu istoria lor, oferindu-le în continuare un sentiment de apartenență și continuitate.

Deoarece peisajele culturale sunt inerent dinamice, schimbarea lor este inevitabilă și, adesea, chiar de dorit. În acest context, este important să ne regândim practicile de administrare/gestionare și îngrijire a acestor peisaje culturale fie prin tehnici de adaptare la schimbările climatice fie prin implementarea activităților de monitorizare (observarea degradării mediului, a speciilor de vegetație), întreținere și conservare (permițând astfel să se producă mai multe schimbări pentru a crește reziliența peisajului în contextul unui climat în schimbare).

Opțiunile de adaptare la schimbările climatice reprezintă o serie de abordări alternative de gestionare menite să atenueze impactul asupra resurselor culturale, dar în același timp încurajează și comunitățile să își regândească activitățile și să apeleze la diferite forme de colaborare și asociere. Așa s-au format și diferitele inițiative locale în multe dintre aceste zone ale României rurale. Acestea încep adesea de la lucruri mărunte, dar pe măsură ce cresc, ele devin parte din viața oamenilor. Într-un anumit sat, spre exemplu, ceea ce începe ca o mică inițiativă de sustenabilitate, cu timpul, poate deveni o instituție importantă de sine stătătoare care poate contribui la valorificarea peisajului cultural (Fischer et al. 2019).

De exemplu, să ne gândim la apariția turismului rural din zona Transilvaniei.

• Acum zece ani, pensiunile și turismul rural erau foarte rare. Dar acum, în multe dintre aceste sate, viața fără turism și evenimente culturale a devenit de neimaginat – cu alte cuvinte, ceea ce a început ca o viziune a câtorva săteni, a devenit parte din viața de zi cu zi și mijloc de existență a unor sate întregi.
• Au apărut multe oportunități noi pentru afaceri durabile.
• Dacă cu mulți ani în urmă, turiștii erau puțini, acum există mai multe tipuri de activități de care turiștii se pot bucura și care oferă sprijin economic pentru un management ecologic durabil al peisajului.

Totuși, doar o mică parte din venitul generat de acest turism este reinvestit în dezvoltarea peisajelor culturale și în astfel de proiecte noi.

Peisajele tradiționale, cu o moștenire culturală aparte pot influența într-un mod pozitiv economia locală, chiar dacă uneori activitățile sezoniere trebuie regândite. Comunitățile rurale pot beneficia de pe urma turismului ecologic și cultural, oferind turiștilor produse de artizanat, dar și alimente specifice acestor zone. Pentru asta însă este nevoie de comunități puternice și unite, care încurajează spiritul civic al localnicilor și care urmăresc să pună în practică o viziune în care se valorifică și se îngrijesc toate resursele naturale și culturale.

Ce putem face la nivel de politici publice?

Este important să dezbatem acest subiect al degradării peisajelor culturale în contextul schimbărilor climatice pentru că administrațiile locale sunt primele care răspund la posibilele riscuri legate de climă, cum ar fi inundațiile sau seceta.

Experiența ne-a demonstrat în nenumărate cazuri că municipalitățile și autoritățile locale nu sunt suficient de echipate pentru a face față acestor situații. Acest lucru înseamnă că instituțiile au nevoie de informații concrete de la specialiștii din domeniu, de sprijin și educație pentru a face față complexității deciziilor privind schimbările climatice și a impactului acestora asupra peisajelor culturale. În cele mai multe situații acolo unde practicile tradiționale s-au menținut, cumva impactul schimbărilor climatice a fost mai puțin resimțit. Acest lucru denotă faptul că aceste comunități rurale știu cel mai bine ce trebuie făcut pentru menținerea peisajelor culturale și a biodiversității.

Și ca să concluzionăm într-o oarecare notă optimistă, spre deosebire de multe alte țări europene, România încă are privilegiul de a-și fi conservat o bună parte din patrimoniul natural și cultural, dar asta nu înseamnă că trebuie să lăsăm lucrurile să își urmeze cursul firesc, mai ales dacă acest parcurs se dovedește a fi unul cu consecințe devastatoare pentru peisajele naturale și culturale ale generațiilor următoare din România.

Citește și: 

• Cum poate fi redus CO2 din atmosferă. Pădurile, turbăriile, mangrovele și inventivitatea umană
• Politica climatică globală. ”Noua normalitate”, speranță și dezamăgire
• Sectorul energetic, de la prețuri la necesitatea de a susține tranziția energetică
• “Super-Plantele”. Efectele schimbărilor climatice în agricultură, combătute prin cercetare
• Efectul fluturelui. Schimbările climei au impact global, chiar dacă sunt locale

Autor

Cristian Lisandru

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele