Schimbările climatice și asediul speciilor invazive: ”Apariția lor în România ridică semne de întrebare”

Acomodarea speciilor noi/invazive – insecte, plante, microorganisme – în zone în care acestea nu ar fi putut anterior să trăiască este facilitată de schimbările climatice. Se observă deja apariția țânțarilor tigru în București sau de tufiș asiatic în Cluj-Napoca, ca rezultat direct a schimbării mediului înconjurător și a creșterii interacțiunilor cu zonele de origine a acestor insecte. În consecință, e important să înțelegem modul în care aceste specii călătoresc, se acomodează și se dezvoltă pentru a ne asigura că nu expunem riscului biodiversitatea și bunăstarea comunităților noastre.

Recent, în România au fost raportate cazuri importate de dengue, Zika, febră galbenă și chikungunya. Aceste boli sunt specifice zonelor tropicale și subtropicale respectiv apariția lor în România ridică semne de întrebare.

Cum au ajuns aceste boli în România? Schimbările climatice au schimbat contextul, astfel încât speciilor le-a fost permis să se acomodeze în zone în care nu ar fi putut anterior să trăiască până acum (insecte, plante, microorganisme).

EXTERNE Donald Trump AMENINȚĂ că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

10:05

METEO Orașul din România în care va ninge 6 zile la rând, începând de mâine, potrivit meteorologilor EASEWEATHER

10:00

Un alt aspect îl reprezintă structura economiei globale care facilitează schimburile de mărfuri, bunuri din diferite zone geografice ale lumii. Cea mai mare rată înregistrată sunt călătoriile populației umane, crescând astfel șansa de apariție a bolilor exotice. Numai să ne gândim că în anul 2018 s-a înregistrat aproximativ 1 miliard de călătorii din transportul aerian la nivelul Uniunii Europene potrivit Eurostat Statistics Explained.

Țânțarul tigru asiatic

În România vedem deja exemple de specii invazive spre exemplu țânțarul tigru, Aedes albopictus, descoperit în anul 2012 în București. Această specie de țânțari este originară din zona temperată și/sau tropicală a Asiei. În următorii ani, această specie s-a răspândit în mai multe orașe din țara noastră fiind raportată în mai multe studii axate pe distribuția și răspândirea speciei exotice pe teritoriul României, notează doctorandul Carla Andreea Culda pentru Infoclima.

În Cluj-Napoca, studiile recente au evidențiat prezența unei noi specii exotice – țânțarul de tufiș Asiatic, Aedes japonicus japonicus. Raportările s-au realizat din zona aeroportului internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Această specie nu este considerată un vector major în transmiterea bolilor, dar se cunoaște din literatura de specialitate că transmite mai multe flavivirusuri (ex. West Nile, encefalita japoneză, chikungunya, febra dengue, LaCrosse, encefalita ecvină de est, encefalita St. Louis, febra Rift Valley, virusurile Zika și Usutu), precum și viermii cilindrici (ex. Dirofilaria immitis și Dirofilaria repens).

În conformitate cu Raportul epidemiologic anual al ECDC din 2018, în România s-a înregistrat un număr semnificativ de cazuri al Encefalitei West Nile (267 de cazuri confirmate și 43 de decese).

Țânțarul de tufiș asiatic

România este una dintre locațiile/ destinațiile din Europa unde s-au răspândit specii noi de țânțari. Efectul globalizării în continuă creștere împreună cu schimbările de mediu și climatice facilitează țânțarilor să cucerească noi teritorii, astfel ajungând la noi în țară.

Introducerea acestora a fost mediată în principal de activitățile umane, în special prin comerțul internațional cu anvelope uzate și plante ornamentale, spre exemplu bambusul dintr-o zonă infestată în zone noi.

Note de cercetare din Galapagos

Ceea ce observăm întâmplându-se în România, este de fapt parte a unui mecanism global. Chiar dacă mergem în cele mai izolate locuri din lume putem vedea cum prezența antropică și schimbările care au loc în mediul înconjurător pot duce la dinamici periculoase pentru populațiile locale, atât la animalele din fauna sălbatică cât și la oameni.

Ca să înțelegem mai bine acest proces dinamic, am plecat în locul unde acum aprox. 100 de ani s-a conturat teoria evoluționistă, în Insulele Galapagos. Pe acest teritoriu izolat de continent dar totodată interconectat cu el, în mijlocul Oceanului Pacific speciile endemice (cintezele lui Darwin, boobies cu picioare albastre și roșii, iguane, țestoasele gigantice, leii de mare, pinguini, etc.) au fost nevoite să se adapteze și să trăiască împreună cu animalele domestice și oamenii. O dată cu introducerea animalelor domestice pe acest teritoriu, au fost introduși noi patogeni (bacterii, virusuri, paraziți) necunoscuți de viețuitoarele sălbatice.

Din punct de vedere a sistemului imunitar aceste specii de animale sunt mai susceptibile la infectarea cu noii agenți patogeni, deoarece în istoria lor evolutivă nu s-au întâlnit cu acești patogeni proveniți de la animalele domestice.

Un aspect esențial este că lumea patogenilor este specifică fiecărui grup de viețuitoare. Astfel, o dată ce animalele domestice (câini, pisici, etc.) pătrund tot mai des în teritoriul animalelor sălbatice șansele de a se transmite diferite boli de la un grup la altul crește. Acest lucru la rândul său poate duce la creșterea vulnerabilității speciilor sălbatice.

În cazul studiului nostru, leul de mare de Galapagos (Zalophus wollebaeki) este una dintre speciile endemice amenințate de animalele domestice introduse, în special de câini. Coloniile leilor de mare se găsesc în apropierea așezărilor umane fiind în contact strâns cu câinii domesticii ceea ce crește riscul de transmitere a agenților patogeni de la câini la leii de mare.

Deoarece câinii sunt rezervoare pentru altă categorie de paraziți, interacțiunea acestora (directă și/sau indirectă) cu leii de mare poate duce la transmiterea acestor paraziți către leii de mare. Cei din urmă, pentru că nu au interacționat niciodată cu acești paraziți, pot fi mult mai vulnerabili în fața acestor noi paraziți deoarece ei, momentan nu au mecanisme de luptă împotriva acestora.

Datorită absenței unor date legate de transmiterea bolilor de către paraziții cu mai multe gazde, vara trecută am pornit în colectarea și examinarea probelor de sânge de la câinii de pe Insula San Cristobal, Galapagos cu scopul de a evalua riscul de transmitere a unui parazit, Dirofilaria immitis. Acest parazit are ca și gazdă finală câinele, dar de asemenea se numără omul cât și carnivorele sălbatice. Acest parazit se transmite pe cale vectorială (o cale de tranziție dintre gazde) prin intermediul speciilor de țânțari.

Cu alte cuvinte, acest vierme al inimii canin nu își poate finaliza dezvoltarea (ciclul de viață) fără prezența acestor țânțari în mediu. Pe acest teritoriu insular, există trei specii de țânțari introduși în diferite perioade ale timpului (Aedes aegypti, Aedes taeniorhynchus, Culex quinquefasciatus). Aceste trei specii pot transmite și altele virusuri, precum febra galbenă, Zika, febra dengue, chikungunya și viermi cilindrici (viermele inimii canin, Dirofilaria spp.) care afectează sănătatea indigenilor precum și a animalelor sălbatice.

Este foarte posibil odată cu primii oameni ajunși în aceste insule izolate și mai ales turiștii să fie responsabili pentru aducerea țânțarilor în acest teritoriu. Ulterior, climatul prielnic și umiditatea crescută au contribuit la răspândirea celor trei specii de țânțari în Insulele din Galapagos.

Analizele făcute la centrul științific de pe Insula San Cristobal (Galapagos Science Center) au indicat prezența viermelui canin – D. immitis, la câinii domestici care trăiesc în imediata apropiere a leilor de mare. Acest lucru împreună cu prezența vectorilor (țânțarii) reprezintă un risc de transmitere a viermelui canin la aceste mamifere marine care sunt protejate.

Ce se întâmplă pe Insulele Galapagos și efectul la nivel global

Ce am descris mai sus, deși pare extrem de localizat, o problemă pe insulele Galapagos, descrie defapt un mecanism global, ceva la ce ar trebui să fim foarte atenți. Având în vedere cât de interconectată este lumea de astăzi, riscul răspândirii agenților patogeni este extrem de mare (Covid-19 cred ca e cel mai bun exemplu în acest sens). Europa în acest context reprezintă o rută frecventă de transport facilitând astfel transmiterea agenților patogeni tropicali și subtropicali pe cale vectorială prin intermediul țânțarilor introduși. Adesea speciile de țânțari au un rol esențial în dinamica bolilor provocate de agenții patogeni și de asemenea sunt implicate în transmiterea agenților patogeni cu impact asupra sănătății publice.

În ultimii ani, în Europa, a crescut interesul de monitorizare a răspândirii speciilor de țânțari exotici din genul Aedes. Speciile raportate în diferite țări ale Europei au fost: Aedes atropalpus, Aedes aegypti, Aedes albopictus, Aedes japonicus, Aedes koreicus, Aedes triseriatusi.

Dinamica viului nu poate fi controlată, dar poate fi schimbată de amprenta noastră – a activității noastre de zi cu zi. În contextul actual, am putea spune că s-ar putea lua câteva măsuri de protecție: spre exemplu dezinfecția bagajelor și a persoanelor care călătoresc cu avionul din zone cu risc de infecție în zone fără acest istoric. De asemenea trebuie avute în vedere și celelalte tipuri de transport: rutier, feroviar și maritim care înregistrează un număr semnificativ de călători.

Citește și: 

• Izolarea Rusiei, resursele locale și economia globală: ”Un sistem socio-economic rezilient la șocurile externe”
• Atmosferă încinsă. Efectul de seră, amplificat de vaporii de apă din atmosferă
• Anul 2022, riscurile climatice și provocările la nivel global
• Războaiele și infrastructura militară – poluatori trecuți cu vederea
• Politica climatică globală. ”Noua normalitate”, speranță și dezamăgire

Autor

Cristian Lisandru

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele