Sectorul energetic, de la prețuri la necesitatea de a susține tranziția energetică
Pe teritoriul Uniunii Europene, guvernele au aderat la Emission Trading Scheme (EU ETS). În cadrul acestui sistem, UE impune o cotă maximă de emisii de carbon care pot fii generate pe o perioadă de un an în cadrul tuturor instalațiilor acoperite de ETS (în principal cele din sectoarele producerii de energie electrică și industrie).
Fiecare producător responsabil de aceste instalații are obligația, la final de an, să prezinte certificate de emisii (EUA) care atestă dreptul de a emite gaze cu efect de seră. Pentru fiecare tonă de gaze emise este necesar un certificat separat.
Prețul acestor certificate de emisii a crescut de la circa 30 EUR/tCO2e la începutul lui 2021, la 60 EUR/tCO2e. Această creștere se datorează recuperării economice post-COVID, care a dus la o creștere a cererii de energie electrică și a activității industriale, respectiv la o creștere a numărului de certificate necesare pentru acoperirea emisiilor.
Implementarea planurilor de reducere a poluării cu CO2 și prețul energiei
Un alt motiv al creșterii prețului este reducerea treptată și prognozată a numărului acestor certificate pentru a încuraja tranziția către o economie nepoluantă.
Deoarece o bună parte din energia electrică este produsă prin arderea combustibililor fosili (cărbune sau gaz), creșterea prețurilor la certificatele EUA, crește costul energiei pentru producătorii care emit cantități mai mari de CO2.
Totuși, conform Comisiei Europene, creșterea prețului certificatelor e responsabilă doar de ⅕ din totalul scumpirilor. Creșterea prețului la energia electrică este datorată într-o proporție mai largă creșterii prețurilor la gaze naturale (materie primă pentru producătorii de energie electrică cu cel mai mare preț de producție în momentul de față, care dau prețul energiei electrice comercializat pe piața angro).
Pot fi reduse costurile energetice în România?
Problema nu e obligatoriu una de resurse, ci a centralelor care valorifică aceste resurse. Exploatarea gazului și a cărbunelui și producerea energiei prin intermediul infrastructurii curente va menține prețul ridicat pentru energie din cauza eficienței reduse a centralelor existente. Pe termen lung însă, blocarea investițiilor în energie regenerabilă și susținerea (directă și indirectă) a producătorilor existenți pe baza de combustibili fosili poate duce la creșterea prețurilor la energia consumată.
Conform studiului Aurora, susținerea artificială a producției energiei pe bază de combustibili fosili și cărbune poate duce la o creștere cu 50% a prețurilor la energia electrică până în 2030, comparativ cu o creștere de doar 8% în cazul în care am susține tranziția spre energie regenerabilă, notează Sorin Cebotari pentru Infoclima.
Variabilitatea energiei regenerabile. Ce facem atunci când nu bate vântul?
Probabil aceasta este una din cele mai des întâlnite îngrijorări, și anume ce facem cu caracterul variabil a producției din regenerabile (mai ales când vorbim de solar și eolian). Tehnic vorbind, cea mai mare problemă pare a fi cea dată de momentele de nesicronizare dintre producerea energiei electrice și cererea de energie a consumatorilor dar și lipsa așa-numitului “baseload” produs de centralele termice sau nucleare.
Cu alte cuvinte cum producem și asigurăm stabilitatea sistemului energetic dacă nu avem protecție solară sau eoliană?
Energia regenerabilă este variabilă pentru că este dependentă de mișcarea maselor de aer (prezența vântului), de nebulozitate sau de numărul orelor cu soare. Există numeroase studii care au demonstrat deja fezabilitatea sistemelor energetice cu grad ridicat sau chiar de 100% penetrare a energiei eoliene și solare.
De exemplu, Danemarca are deja în medie 50% din energia electrică obținută din surse eoliene, iar în multe zile din an, mai multă energie eoliană este produsă decât cererea totală de energie electrică. Într-adevăr, Danemarca beneficiază de interconexiunile cu țările vecine, care oferă stabilitate rețelei de electricitate, dar în același timp demonstrează cum se pot integra capacități ridicate de energie regenerabilă.
Variabilitatea energiei regenerabile este de multe ori înțeleasă ca un factor de instabilitate, ca și cum va trebui să acceptăm ca în viitor să trăim din pană în pană de curent dacă facem această tranziție. Nu există nici o bază care să califice această afirmație, chiar din contră, experiența de până acum ne indică că viitoarele sisteme energetice pot fi chiar mai stabile decât cele existente.
Dar totuși, ce facem când nu exista destulă producție a regenerabilelor? Soluția este simplă, acesta fiind ca producătorii convenționali de energie electrică să continuă să producă energie în acele ore sau zile când nu exista suficientă producție de regenerabile, diferența fiind că aceste centrale vor opera mult mai puține ore pe an decât în prezent și într-un mod mult mai flexibil, așa încât sa echilibreze producția și cererea de energie in sistem.
Tehnologia actuală a turbinelor pe gaz natural
Tehnologia actuala a turbinelor pe gaz natural poate oferi deja acest tip de operare, fiind limitată în prezent doar de factori legați de reglementarea pieței energetice. Costul menținerii unei asemenea capacități de rezervă este mic în contextul întregului sistem, acestea având costuri mari doar în orele de funcționare, fiind în principal date de costul gazului natural.
Dar, pentru că vor opera mult mai puține ore, costurile anuale ale acestor unități vor fi mult mai mici. Iar in viitor, gazul natural poate fi înlocuit cu biogaz, biometan sau alte gaze sintetice produse din biomasa sau reziduuri, fiind un pas înainte pentru eliminarea combustibililor fosili din sistemul energetic.
Un alt aspect important de care trebuie să ținem cont este dezvoltarea bateriilor tot mai performante și cu capacități mai mari pentru stocarea energiei electrice produse din surse regenerabile atunci când producția depășește consumul.
Așadar, producătorii termici de energie electrică vor avea un rol important și în viitor, în special în contextul electrificării sectorului căldurii și al transporturilor, dar și atunci când combustibilii pe baza de hidrogen vor fi produși la scară largă cu ajutorul regenerabilelor. Reprezentarea grafică de mai jos prezintă pe scurt modul în care producția de energie din regenerabile și de la centralele termice vor putea fi integrate în cadrul unui sistem 100% regenerabil.
De ce nu avem mai multă energie din surse regenerabile?
Planul de decarbonizare propus de UE are ca și scop principal reducerea pe termen lung a prețurilor la energie, reducerea poluării și creșterea independenței energetice. Acesta nu se poate realiza decât prin dezvoltarea resurselor regenerabile de energie.
Cum menționează atât studiul Aurora cât și OP-ED-ul EPG, cea mai mare barieră în calea dezvoltării producției din surse regenerabile este incertitudinea administrativă și de reglementare. Din cauza acestor incertitudini investitorii sunt precauți în a investi în noi capacități de generare. Ultimele capacități de producție din surse regenerabile de mari dimensiuni au devenit operaționale în 2016, după aceea investițiile fiind practic blocate.
Conform analizei EPG, principalele măsuri pentru a reporni investițiile în sectorul energiilor regenerabile ar fi:
- Clarificarea prin lege a posibilității de semnare a contractelor de vânzare a energiei pe termen lung de tip PPA (Power Purchase Agreement). Această măsură ar permite ca o mai mare parte din energie să fie tranzacționată pe termen lung și nu pe piața pentru ziua următoare (PZU), unde volatilitatea atinge cote extrem de ridicate în aceste zile.
- Introducerea instrumentului de tip CfD (Contracts for Difference), implementarea acestui instrument fiind programată pentru finalul anului 2022. Acest instrument ar elimina nevoia de suprataxare, producătorii din acest sector plătind înapoi diferența dintre prețul de exercitare și prețul de vânzare a energiei.
- O altă barieră care ar trebui soluționată este legea fondului funciar, care îi pune pe investitori în imposibilitatea de a achiziționa sau de a securiza terenuri extravilane. Acest aspect a dus la blocarea de facto a oricărei investiții în proiecte energetice regenerabile localizate extravilan.
- Dezvoltarea unei capacități tehnice la nivelul rețelei de transport și distribuție energiei electrice. La momentul dat capacitatea rețelei de transport de a conecta și integra noi capacități regenerabile este limitată, iar viteza cu care Transelectrica dezvoltă noi proiecte nu permite ritmul necesar de dezvoltare pentru atingerea țintelor.
- Reducere costurilor cu dezechilibrele – piața de echilibrare este o barieră majoră pentru investitorii în regenerabile. Modificările aduse pentru conformarea la regulamentele UE nu au contribuit la o reducere a costurilor cu dezechilibrele, acestea rămânând la un nivel foarte ridicat comparativ cu alte piețe din Europa.
- Investiții din fonduri Europene în proiecte de regenerabile. România dispune de fonduri considerabile prin mecanismele europene de finanțare, dintre care peste 10 miliarde de euro numai prin Fondul de Modernizare. Cu toate acestea, întârzierile în implementarea unui mecanism național competitiv și transparent de selecție a proiectelor, împreună cu celelalte bariere menționate fac ca niciun proiect regenerabil de mari dimensiuni să fie astăzi aproape de punerea în funcțiune în România.
De ce e important să investim totuși în tranziția energetică?
Motivul de mediu
Schimbările climatice sunt o realitate pe care o putem observa deja cu ochiul liber. Nu mai vorbim doar despre fenomene distante (precum topirea ghețarilor sau taifunurile tot mai violente), ci despre evoluțiile care ne afectează direct.
Astfel, conform Copernicus, 2020 a fost cel mai cald an de la începutul măsurătorilor pentru Europa, iar decada 2010-2020 cea mai caldă decadă la nivel global. Această încălzire globală este cauzată de efectul de seră, produs în proporție de 80% de emisiile de CO2.
Multe dintre acestea sunt prezente în mod natural în atmosferă, însă activitatea umană a dus la creșterea concentrației unora dintre ele, în special a:
- dioxidului de carbon (CO2)
- metanului
- protoxidului de azot
- gazelor fluorurate.
Având în vedere că circa 80% din totalul emisiilor cu efect de seră sunt cauzate de sectorul energetic, e necesar să avem o strategie clară și de lungă durată pentru a reduce impactul acestuia asupra mediului înconjurător.
România nu este o excepție când vine vorba despre aceste emisii. Datorită în mare măsură termocentralelor electrice pe bază de cărbune, transportului pe bază de combustibili fosili sau a eficienței energetice scăzute, România are o amprentă de carbon destul de vizibilă, având emisii totale de carbon de circa 114.000 Kilotone de CO2 (reprezentând circa 2.7% din emisiile totale de CO2 ale UE), ocupând locul 10 din cele 28 de țări membre în 2017.
În acest sens, tranziția energetică poate contribui într-un mod semnificativ la reducerea emisiilor de carbon și la diminuarea impactului asupra schimbărilor climatice.
Motivul etic
Cea mai des utilizată definiție a dezvoltării sustenabile a fost formulată de Comisia Brundtland în 1987, conform acesteea “dezvoltarea sustenabilă este acea dezvoltare care satisface necesitățile prezente fără a compromite posibilitățile generațiilor următoare de a-și atinge/satisface propriile necesități”.
În termeni practici, aceasta presupune că noi, ca și societate, trebuie să tindem spre bunăstare într-un mod care nu alterează posibilitatea urmașilor noștri de a face același lucru. Din păcate însă, din cauza poluării excesive, defrișărilor nesustenabile, pierderii biodiversității și schimbărilor climatice, noi avem un impact negativ major asupra capacităților și resurselor accesibile generațiilor următoare.
Acest fapt ar trebui să ne motiveze să implementăm și să susținem tranziția către un sistem energetic ne-poluant și non-intrusiv pentru a putea transmite generațiilor următoare intacte resursele naturale la care avem noi acces acum.