Prima pagină » Gândul Green » Urgență climatică globală | Conflictul Rusia vs. Ucraina și emisiile generate după mai mult de 2 ani de război: „175 milioane tone dioxid de carbon”

Urgență climatică globală | Conflictul Rusia vs. Ucraina și emisiile generate după mai mult de 2 ani de război: „175 milioane tone dioxid de carbon”

Urgență climatică globală | Conflictul Rusia vs. Ucraina și emisiile generate după mai mult de 2 ani de război: „175 milioane tone dioxid de carbon”

Miliarde de litri de combustibil ars, nevoia în prezent și în viitor de “munți” de oțel și beton proaspăt pentru fortificații de ambele parți ale frontului, dar și eventuala reconstrucție a Ucrainei, sutele de lovituri asupra sistemelor energetice, toate conturează un tablou climatic sumbru și un conflict climatic în urma căruia Rusia ar putea fi responsabilă pentru plata a despăgubiri în valoare de miliarde de euro.

Dincolo de impactul devastator la nivelul infrastructurii sociale, economice și pierderile de vieți rezultate, războaiele și militarizarea excesivă sunt o sursă majoră de poluare.

De la distrugerea intenționată sau neintenționată a resurselor naturale (păduri, bazine acvatice, deversarea rezervelor de petrol), mașinăria militară globală este printre cei mai mari poluatori la nivel mondial.

Marea problemă a emisiilor din urma războiului din Ucraina

Războiul din Ucraina a dus la consumul a miliarde de litri de combustibil folosiți de vehiculele militare, aproape un milion de hectare de câmpuri și păduri incendiate, sute de elemente de infrastructură petrolieră și de gaz aruncate în aer și cantități uriașe de oțel și ciment folosite pentru a fortifica sute de kilometri de linii de front – emisiile generate de cei doi ani de invazie se ridică la aproximativ 175 de milioane de tone de dioxid de carbon, potrivit celui mai cuprinzător studiu de acest tip realizat până în prezent în timpul unui război, notează Infoclima.

Emisiile reprezintă echivalentul utilizării anuale a 90 de milioane de mașini.

Per total, acest conflict reprezintă un prejudiciu net pentru climă, deoarece reducerea emisiilor datorate unei economii ucrainene slăbite a fost mai mult decât compensată de emisiile cauzate de conflict, de oamenii și producția strămutată în alte țări și de creșterea cheltuielilor militare la nivel mondial, spun autorii raportului IGGAW (Inițiativa privind contabilizarea gazelor cu efect de seră în timpul războiului).

Care sunt principalii factori cauzatori de emisii

  • Incendiile

Incendiile naturale sunt normale, dar dimensiunea și intensitatea lor au crescut semnificativ de la începutul războiului, de ambele părți ale liniei frontului. Cercetătorii au dezvoltat primul proces manual de atribuire a legăturii dintre incendii și cauzele militare, activitatea sugerând că pădurile și câmpurile pârjolite distruse sunt responsabile pentru aproape 23 Mt CO2e.

Imaginile din satelit arată că aproximativ 27.000 de incendii au pârjolit aproape un milion de hectare de teren. Aproape trei sferturi dintre acestea se află în apropierea liniilor de front, unde infrastructura de gestionare a incendiilor a fost aproape abandonată, iar condițiile de intervenție sunt aproape imposibile.

Mai mult decât atât, incendii de o intensitate mai mare au fost observate în întreaga țară, deoarece silvicultorii, echipele de pompieri și echipamentele au fost mobilizate sau relocate în orașe, încetinind timpii de răspuns.

Stingerea incendiilor pe calea aerului a fost, de asemenea, redusă, iar aproximativ o treime (38%) din cele 4.216 camioane de pompieri din Ucraina au fost avariate. Totalul emisiilor ar putea fi redus drastic dacă războiul s-ar încheia în curând.

  • Infrastructură energetică devenită o țintă cu consecințe grave pentru climă

În primele săptămâni ale războiului, Rusia a efectuat lovituri dramatice asupra depozitelor de combustibili fosili din Ucraina. Dar costul climatic al acestor lovituri este eclipsat de distrugerea conductelor Nord Stream, care a dus la o erupție submarină de metan care a durat o săptămână și a avut un impact climatic echivalent cu 14 Mt CO2e.

De asemenea, un incendiu necontrolat de luni de zile pe o platformă de foraj din Marea Neagră a ars peste 150 de milioane de metri cubi de gaz natural. Cel puțin 15 instalații de depozitare a petrolului din Ucraina au suferit incendii de proporții, contribuind la emisii estimate la 1,1 Mt CO2e, în timp ce rețelele de gaze au suferit cel puțin 277 daune individuale.

Un impact neobișnuit a venit din partea celui mai puternic gaz cu efect de seră, hexafluorura de sulf sau SF6, care a scăpat în cantități neobișnuit de mari în timpul conflictului. Folosit pentru izolarea comutatoarelor electrice, acesta are un potențial de încălzire cu aproape 23.000 mai mare decât dioxidul de carbon. Se crede că aproximativ 40 de tone de SF6, echivalentul a aproximativ un milion de tone de CO2, ar fi scăpat după ce peste 1.000 de lovituri rusești au avariat aproximativ jumătate din instalațiile rețelei de înaltă tensiune din Ucraina.

  • Zborurile redirecționate – Ocolul războiului vine cu un cost

Restricțiile sau prudența au eliberat în mare parte cerul deasupra a ~18 milioane de km2 din Ucraina și Rusia, adăugând ore la călătoriile între Europa și Asia care consumă combustibil suplimentar. În timp ce transportatorilor europeni și americani le este interzis accesul în spațiul aerian rusesc, firmele australiene și unele companii asiatice îl evită ca măsură de precauție, în timp ce cele care îl folosesc îl ocolesc mai la nord decât în mod normal.

Virgin Atlantic a oprit zborurile de la Londra la Hong Kong după aproape 30 de ani, invocând ocolul, în timp ce Finnair și SAS au închis sau redus zborurile. Se estimează că emisiile nete se ridică la puțin peste 24 MtCO2.

  • Continua fortificare a Ucrainei și reînarmarea Europei

Atât Rusia, cât și Ucraina continuă să extindă sute de kilometri de fortificații, în timp ce Ucraina are un program de construcție pe scară largă pentru a proteja infrastructura energetică critică și civilii.

Dincolo de Ucraina, invazia a declanșat o creștere bruscă a cheltuielilor militare, în special în Europa, ceea ce a ridicat cererea de explozibili, oțel și alte materiale cu conținut ridicat de carbon.

Cheltuielile militare totale la nivel mondial au ajuns la 2.400 de miliarde USD în 2023, în creștere cu 6,8% în termeni reali din 2022, cea mai abruptă creștere anuală din 2009 încoace. Pe lângă producție, livrările de armament greu pe distanțe lungi contribuie la emisiile generate.

Sursa FOTO: wikimedia.org


Citește și:

Cum influențează schimbările climatice bunăstarea COPIILOR? UNICEF: „Problema se va agrava în viitor”

Cum „pensionăm” panourile solare și ce se întâmplă când acestea ies din uz?

STRATEGIA de infrastructură verde și îmbunătățirea vieții din orașe

China vs. restul lumii în cursa pentru DOMINAȚIA energiei solare

Raport Copernicus | Date sumbre pentru Europa, în anul 2023: „Fenomenele EXTREME au dus la pierderi de miliarde €”

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și