VIDEO | Cum ne facem rău singuri când aruncăm plastic și nu-l reciclăm: ”Plasticul se degradează foarte repede și ajungem să-l respirăm sau să-l ingerăm”
This browser does not support the video element.
Doar o mică parte din plastic ajunge să fie reciclat. Restul este ”depozitat” la groapa de gunoi, incinerat sau aruncat în natură. Un simplu experiment ne arată cât de ușor ajunge în organismul uman.
Ecoprenorul Gabriela Iordan a prezentat experimentul în timpul emisiunii Gândul Green.
“Extrapolând cifra pe care o avem noi – Eurostat 2020 -, 13,7% din deșeurile noastre menajere ajung la reciclat. Făcând invers cifra, peste 86% ajung la groapa de gunoi, toate deșeurile. Probabil că și plasticul este foarte mult. Plasticul, dacă observați, în coșul de cumpărături este foarte mult. Totul este ambalat sau hiper-ambalat.
Acest plastic, foliile, de obicei nu se reciclează. Sunt foarte puține tipuri de plastic care se reciclează și știm foarte bine că e sticla de plastic, poate doza de la detergent, foliile care ambalează diverse baxuri și mai sunt câteva. Dar tipurile acestea de plastic sunt cele căutate de marile fabrici de reciclare, restul ajung la groapa de gunoi sau la incinerare”, a declarat Gabriela Iordan.
”Plasticul este cel mai nedorit tip de ambalaj”
Vorbind despre plastic, ecoprenorul Gabriela Iordan spune că acesta este ”cel mai nedorit tip de ambalaj”. A schimbat viața oamenilor, este foarte adevărat, însă există și ”reversul medaliei”.
”Da, plasticul este cel mai nedorit tip de ambalaj. E adevărat că el ne-a schimbat viața. Ne-a crescut calitatea vieții prin faptul că avem la produse din ce în ce mai mult. Dar trebuie să ne uităm și la reversul medaliei.
Plasticul se degradează foarte repede. Dacă lăsați un plastic pe pământ undeva într-un colț al grădinii, observați că expus la soare, la apă, la vânt, la factorii de mediu, imediat începe să se rupă în microparticule și evident că va ajunge să fie luat de vânt, pentru că este ușor, și să-l inhalăm, în apă, să-l bem și, când consumi produse animale, este ingerat de animale și la rândul lui omul mănâncă animalul și ajunge în corpul lui”, a explicat Gabriela Iordan.
Citește și:
- VIDEO | Antreprenorul Iuliean Horneț, despre energia regenerabilă din biomasă. „Avem soluții pentru a ieși din toate crizele de astăzi”
- Incendiile de vegetație: de la cauze la posibile soluții
- Seceta în Europa și scenariile pentru următorii 100 de ani
- Organizația Meteorologică Mondială, avertisment îngrijorător: ”Concentrația gazelor cu efect de seră atinge un nou record negativ”