Conferință Live „DIGITALIZAREA ROMÂNIEI” – Luni, 26 aprilie, de la ora 10.00, cu participarea Ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării
Gândul.ro organizează Conferința LIVE „DIGITALIZAREA ROMÂNIEI”, pe data de 26 aprilie, la ora 10:00, în direct online din studioul Gândul LIVE.
Componenta de transformare digitală reprezintă o viziune nouă în sectorul public, pe care Autoritatea pentru Digitalizarea României dorește să o transpună din mediul de afaceri.
Avantajele transformării digitale, precum eficacitate, transparență și simplitate, duc la o productivitate mult mai ridicată a proceselor.
Conștientizarea necesității noilor tehnologii de către liderii instituțiilor publice, a adaptării continue la cerințele cetățenilor, serviciile publice online de calitate, sigure și rapide sunt doar câteva dintre elementele de viziune pe care ADR le va dezvolta în activitatea sa.
Jurnalistul Bogdan Pavel, moderatorul conferinței, va discuta alături de invitații săi următoarele teme în cadrul evenimentului online:
- Automatizarea ca etapa cheie a digitalizarii
- Digitalizarea orașului și a satului românesc – de la idee la implementare
- Soluții pentru transformarea digitală dedicate IMM-urilor
- Digitalizarea Pietei Muncii
- Utilitatea tehnologiei blockchain în sectorul public
- Digitalizarea sectorului public, API first, CLOUD
- Servicii de plăți bancare
Speakeri
- Ciprian-Sergiu Teleman – Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării
- Laura Ștefan – Director Business Development Commercial Cards, Mastercard
- Nuclearelectrica
- Eduard Dumitrașcu – Președinte al Asociației Române pentru Smart City și Mobilitate
- Alexandru Lapusan – Vicepresedinte ANIS si CEO Zitec
- Mihai Gavan – HCM Global Sales Director, TotalSoft
- Alexandru Dianu – Chief Operations Officer Softbinator Technologies
- Sergiu Neguț- co-Fondator, Director Financiar & Director de operațiuni, FintechOS
- Vasile Țiple – Head of Legal Automation UiPath
Invitații noștri speciali vor aborda tema digitalizării în România, din punctul de vedere al autorităților, al companiilor dar și al consumatorilor finali, pe data de 26 aprilie, de la ora 10:00, în direct pe pagina de Facebook Gândul, canalul de Youtube Gândul și pe www.gandul.ro.
Conferința digitală va fi susținută de articole în timp real publicate pe gândul.ro de jurnaliștii publicației.
Partenerii acestui eveniment sunt Mastercard, Transgaz și Nuclearelectrica.
Despre Gândul
Gândul.ro reflectă actualitatea socială, politică și economică prin unghiuri de abordare jurnalistică originale și informații exclusive. Articolele despre evenimente de impact sunt completate de materiale de lifestyle, reportaje și comentarii semnate de jurnaliștii noștri, pentru a oferi o cheie de lectură a prezentului celor peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună ai site-ului www.gandul.ro.
La începutul anului 2020, în luna februarie, publicația online a trecut printr-o schimbare radicală, atât ca design și platformă-suport, cât și ca denumire a domeniului, trecând de la gandul.info la gandul.ro. Investițiilor în schimbările de formă, suport digital, echipamente și studioul TV li s-au adăugat investiții în echipa de jurnaliști, în ideea creșterii calității conținutului.
Echipa gandul.ro s-a mărit și s-a concentrat atât pe conținutul editorial, cât și pe zona de content video, prin emisiunea Gândul LIVE moderată de Emma Zeicescu, difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 18.30 și Gândul NEWS de la ora 20.30. De asemenea, publicația gandul.ro a lansat și emisiunile Gândul Green, moderată de Bogdan Pavel și Gândul Financiar, realizată și prezentată de Mihaela Pântea, Senior Editor Coordonator al secțiunii Gândul Financiar, jurnalist cu o carieră de peste 20 de ani în presa economică și financiar-bancară.
Publicația online gandul.ro a crescut constant de la începutul anului 2020, având lunar peste două milioane de cititori unici și peste 8 milioane de afișări.
Gândul face parte din grupul Gândul Media Network, singurul grup de presă din top 3 companii de presă online din România cu capital 100% românesc și cuprinde publicațiile gandul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, descoperă.ro, go4it.ro, verdict.ro, ciao.ro, apropotv.ro, go4games.ro, raziculacrimi.ro și viitorulromaniei.ro.