CORONAVIRUS | Jurnalistă româncă în Italia: Sistemul medical, aproape de colaps. Detalii despre cel mai mare focar din Europa
This browser does not support the video element.
Numărul cazurilor de coronavirus înregistrate în Italia crește de la zi la zi. La momentul transmiterii acestei știri, 3.124 de persoane au fost infectate, printre ele aflându-se și doi nou-născuți. Ramona Voiculescu, jurnalist stabilit în Italia, a oferit noi amănunte despre situația de acolo, în emisiunea Gândul LIVE.
Autoritățile italiene se tem că sistemul medical poate intra în colaps, după ce 35 de cadre medicale au fost infectate cu coronavirus, spune jurnalista.
„În localitatea Enna, în momentul de față, 35 de medici și asistenți medicali se află în carantină. Secția de terapie intensivă a fost închisă deoarece doi medici au fost declarați pozitivi la testul cu coronavirus. Problema cu care se confruntă Italia este acesta faptul că sistemul sanitar riscă să intre în colaps, așa cum a menționat și premierul Conte.”, a declarat Ramona Voiculescu.
Bebeluși contaminați cu coronavirus
Specialiștii afirmau că singura categorie de persoane care poate face față cu brio coronavirusului sunt copiii. Datele arătau că sistemul imunitar al celor mici nu a fost doborât de acesta. Totuși, în Italia, doi nou-născuți au fost testați pozitiv la testul cu coronavirus.
„Astăzi a apărut un caz de coronavirus la un nou-născut. Îl avem pe cel din Bergamo de 20 de zile și tot aici a apărut încă un caz. Partea bună e că nu sunt intubați, sunt pe terapie intensivă, în situații critice. Există, de asemenea, un pacient de 50 de ani, în Lazio, care s-a prezentat voluntar la urgențe pentru că avea simptome. În momentul de față, starea sa este critică.”, a mai spus jurnalista în cadrul emisiunii Gândul LIVE.
În plus, vârsta celor decedați din cauza virusului pare să scadă. În cea mai afectată țară din Europa s-au înregistrat peste 100 de decese din cauza coronavirusului.
„Cea mai tânără persoană decedată are 55 de ani și nu avea probleme grave de sănătate și cea mai vârstnică are 101 ani.”, a afirmat Ramona Voiculescu.