CTP, reacție la discursul lui Iohannis: „Cel mai bun de până acum. Trebuie să fii cu totul TÂMPIT ca să nu îl iei în seamă”
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat luni seară discursul președintelui Klaus Iohannis despre criza coronavirusului. CTP consideră că șeful statului a furnizat cel mai bun mesaj de până acum.
Președintele le-a transmis pensionarilor să evite deplasările și a dat semnalul că urmează măsuri mai dure din partea autorităților. CTP a afirmat că Iohannis a vorbit tuturor românilor.
„Discursul preşedintelui mi s-a părut bun şi potrivit ca ton, conţinut, comunicare umană. Este cel mai bun discurs pe care l-am auzit de la Klaus Iohannis de când îl ştiu ca politician. Trebuie să fii sau cu totul nesimţit, sau tâmpit, ca sa nu îl iei în seamă. De data aceasta, Klaus Iohannis chiar a vorbit tuturor românilor. Eu nu am ce să decriptez. Orice om de bun simţ şi cu un coeficient de inteligenţă medie sau peste medie nu poate să nu ţină seama de cele spuse în acest discurs. Tocmai în asta constă forţa acestui discurs, că nu mai necesită alte comentarii. Îl înţelegi, ţii seama de el sau nu”, a declarat jurnalistul la Digi24.
”Limitaţi orice deplasare în afara domiciliului, cu excepţia celor de strictă necesitate! Este singura cale prin care puteţi să vă protejaţi şi să îi protejaţi şi pe ceilalţi de boala şi suferinţa pe care le provoacă acest virus”, le-a transmis CTP bătrânilor, în contextul crizei Covid-19.