EXCLUSIV | Costel Alexe, ministrul Mediului, despre pădurile țării: „Îmi pare rău că nu am puteri miraculoase. Dăm drumul în 2020 unei ample campanii de împăduriri”
This browser does not support the video element.
Costel Alexe, ministrul Mediului, nu a fost ocolit nici de subiectul sensibil al pădurilor din România. Demnitarul a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre pădurile pierdute în anii PSD și agresiunile la care sunt supuși pădurarii.
„Îmi pare rău că nu am puteri miraculoase, să am în față un buton, să redau României pădurile pierdute în guvernarea PSD. Nu am făcut decât să corectăm legislația. Avem cazuri de agresiuni fizice asupra pădurarilor, aceștia nu au armament, aproape că păzești doar cu speranța că bunul Dumnezeu te va păzi.
Acționăm pe două paliere, de exemplu sistemul de urmărire a materialului lemnos. Hărțile satelitare, modificăm legislația. Dăm drumul în 2020 unei ample campanii de împăduriri. Doar împreună putem să plantăm și să plantăm copaci. În acești trei ani, cetățenii României și CE au fost mai îngrijorați de soarta pădurilor decât cei de la conducere. Aceștia au sunat la 112, când au sesizat un transport ilegale de lemn. În momentul de față, le mulțumesc tuturor acestor români, parteneri ai ministerului. Mi se pare firesc să acționăm pe ambele paliere”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, la GÂNDUL LIVE cu Emma Zeicescu.