Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Dan Barna: În momentul de față, Timișoara nu își permite să renunțe la carantină

GÂNDUL LIVE. Dan Barna: În momentul de față, Timișoara nu își permite să renunțe la carantină

Autoritățile au hotărât că este nevoie de o prelungire a măsurii de carantină pentru Timișoara și localitățile periurbane, Astfel, din cauza ratei de infectare ridicate și a atingerii capacității maxime la ATI, s-a decis prelungirea carantinei pentru 72 de ore. Dan Barna a vorbit, în cadrul emisiunii GÂNDUL LIVE, despre această situație.

„Suntem în următoarea situație: ori o lălăim acum și riscăm să ajungem ca alte țări în care vedem imagini dramatice și stăm trei luni să ne revenim, ori acceptăm că această măsură trenuie luată pentru trei săptămâni/o lună, după care putem să intrăm într-o logică de revenire. Ideea că poate trece și nu băgăm de seamă nu e reală.

Decizia de carantinare a Timișoarei a fost luată după mai multe consultări. Chiar în noaptea respectivă am stat de vorbă cu Raed Arafat și am spus foarte clar că trebuie să găsim o soluție pentru a continua carantina. Din păcate, acolo s-a preferat un balet politicianist de 2 lei, o lipsă totală de responsabilitate. Într-o astfel de situație, să spui că nu e nevoie de carantină este ridicol.

Nu trebuie să renunțăm la carantină pentru că în unele locuri nu își fac treaba o parte dintre angajații de la Ministerul de Interne, ci trebuie să rezolvăm problema, a declarat Dan Barna.

Dan Barna: În momentul de față, Timișoara nu își permite să renunțe la carantină.

„În momentul de față, Timișoara nu își permite să renunțe la carantină. Înțelegem că sunt sacrificii pentru cei din HoReCa, vom discuta și o sa vedem ce variante de compensare vor fi posibile.

Timiș nu este un județ oarecare, este unul cu pretenții, iar din această cauză este surprinzătoare lipsa de maturitate și de responsabilitate. Este genul acela de situație în care iei decizia corectă chiar dacă sunt nemulțumiri. Peste o lună, oamenii îți vor mulțumi”, a mai spus el.

Dan Barna: România are printre cele mai lejere restricții din Europa / Situația este una foarte complicată. Vor fi măsuri foarte dure

Rata de incidență COVID a crescut la 5,67 la mie în București. Vicepremierul Dan Barna a declarat, în cadrul emisiunii GÂNDUL LIVE, că România are acum printre cele mai lejere restricții din Europa. El spune că cifrele arată îngrijorător și vor trebui luate măsuri mult mai drastice pentru a limita răspândirea Sars-CoV-2.

Situația este una foarte complicată. Și spun lucrul acesta cu toată claritatea. România are acum printre cele mai lejere restricții din Europa, iar asta s-a transmis în populație sub percepția că suntem în regulă. Nu suntem în regulă deloc, cifrele arată îngrijorător. Valul 3 vine sută la sută și peste România. Vedem creșterea numărului de cazuri, acest lucru arată că noua tulpină este mult mai periculoasă. Este un virus mult mai periculos și contagios”, a declarat Dan Barna.

Recomandarea video

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată