Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Alis Grasu, directorul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov: Peste 42.000 de apeluri în perioada stării de urgență. A fost o perioadă grea, dar am reușit să limităm numărul cadrelor medicale infectate cu COVID-19 – VIDEO

GÂNDUL LIVE. Alis Grasu, directorul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov: Peste 42.000 de apeluri în perioada stării de urgență. A fost o perioadă grea, dar am reușit să limităm numărul cadrelor medicale infectate cu COVID-19 – VIDEO

Directorul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov, medicul Alis Grasu, a declarat luni la GÂNDUL LIVE că perioada în care România s-a aflat în stare de urgență din cauza pandemiei de COVID-19 a fost una dificilă pentru personalul medical, însă prin adoptarea unor măsuri riguroase de protecție s-a reușit limitarea numărului de cadre medicale de pe ambulanță diagnosticate cu această boală.

Totodată, medicul a mai spus că personalul Serviciului de Ambulanță București – Ilfov se află în continuare în alertă.

„A fost o perioadă grea, ca de obicei, mai ales că s-a lucrat în condiții deosebite. Cu prudență maximă, cu măsuri speciale de protecție a personalului, astfel încât s-au putut evita îmbolnăvirile în rândul personalului. Numărul persoanelor contaminate în această perioadă (în rândul personalului SABIF, n. red.) a fost relativ mic, vorbim de 15 persoane din data de 26 februarie până astăzi. Nu putem vorbi de un moment foarte complicat. S-a lucrat mult, ca de obicei, doar că, de data aceasta, condițiile fiind diferite, s-a lucrat sub o oarecare tensiune. Personalul a fost și este în alertă permanentă. Se iau măsuri speciale de protecție. A sporit grija, atât pentru personal, dar mai ales pentru pacienți”, a declarat medicul Alis Grasu la GÂNDUL LIVE.

Un sfert dintre apelurile la SABIF, legate de COVID-19

Dr. Alis Grasu a mai spus că s-au înregistrat peste 42.000 de apeluri la 112 în perioada stării de urgență, aproape un sfert dintre acestea fiind legate de COVID-19. De asemenea, aproape 1.000 de oameni au sunat la 112 pentru a solicita informații.

„Pe lângă cele 10.690 de solicitări pentru COVID-19, au fost și 941 de solicitări pentru informații, dar au fost și 4.260 de recoltări de probe. A fost și acordată asistență medicală de urgență pentru cei aflați în izolare.. Dar au existat și motivele pentru care se cheamă în mod obișnuit ambulanța: accidente rutiere, alergii, arsuri termice, accidente vasculare cerebrale, căderi de la înălțime și alte accidente, cefalee, hipertensiune, durere toracică, infarct miocardic și, bineînțeles, febră”, a spus directorul SABIF, Alis Grasu, la GÂNDUL LIVE.

Aceasta a mai declarat că numărul persoanelor care au avut nevoie de intervenția personalului de pe ambulanță din cauza consumului excesiv de alcool nu a fost foarte mare, raportat la perioadele obișnuite.

„Există și stări de intoxicație etanolică. Nu au fost foarte multe, dacă ne raportăm la totalul de solicitări și la populația căreia noi îi acordăm asistență medicală de urgență. Dacă au consumat mai mult alcool, probabil nu au consumat atât de mult încât să aibă nevoie să cheme ambulanța”, a declarat medicul în emisiunea prezentată de Emma Zeicescu.

România a înregistrat 17.036 de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, iar 1.107 persoane și-au pierdut viața până acum din cauza COVID-19, potrivit datelor publicate luni de Grupul de Comunicare Strategică.

Recomandarea video

Mediafax
Europa 2026: previziuni salariale, țările cu cele mai mari creșteri. România și Ucraina, singurele pe minus
Digi24
Cea mai scăzută temperatură de pe Pământ în acest moment. Zilele următoare sunt prognozate și -60 de grade Celsius
Cancan.ro
-17 grade Celsius în România. Pe ce dată vine "iarna secolului", potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Cod portocaliu de viscol în zona de munte din județele Hunedoara și Caraș-Severin
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Greșeala făcută de o gospodină din Brăila, pe salata Boeuf. Când au citit mesajul, invitații și-au dat coate 🤭
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia deschide comenzile noului Spring pe piețele vest-europene. România încă vinde vechea generație
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cinci evenimente istorice petrecute de Crăciun care au schimbat lumea