GÂNDUL LIVE. Carmen Uscatu, de la Asociația Dăruiește Viață, apel către autorități: „Suntem pe cont propriu. Ne aflăm într-o situație disperată”
Carmen Uscatu de la Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă” a vorbit la GÂNDUL LIVE despre măsurile luate de autorități în plină pandemie de coronavirus, subliniind că aceștia dau doar recomandări, nu obligații, iar românii sunt lăsați pe cont propriu.
„Le recomand tuturor celor care pot sta acasă și nu sunt obligați să iasă pentru a își cumpăra medicamente, pentru lucruri care le sunt vitale, le recomand să stea acasă. Din păcate, în acest moment, suntem pe cont propriu. Am cerut preșdintelui Klaus Iohannis, am cerut Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, am cerut autorităților sprijin pentru ca pacienții care au nevoie de tratamente lunare, pacienții cronici , pacienții în vârstă să nu mai aibă nevoie de cardul de sănătate”, spune Carmen Uscatu.
Rețetele compensate, eliberate fără card
„Autoritățile dau recomandări, nu obligații, pentru că de fapt, ne lasă pe cont propriu . Nu putem face apel doar la conștiința oamenilor, autoritățile trebuie să ne apare. Casa Națională de Asigurări de Sănătate ar trebui să își facă treaba. Ar trebui ca rețetele compensate să nu mai fie nevoie să fie eliberate pe bază de card. Ar trebui făcut orice e posibil ca pacienții cu boli cronice și cei în vârstă să nu mai fie nevoiți să iasă din casă, ci să fie ajutați de vecini, de aparținători, de copii, de oricine. Ne aflăm într-o situație disperată . Spitalele nu au fost modernizate de 30 de ani, nu au echipament. Medicii nu mănuși și măști. Trebuie să apelăm la conștiința fiecăruia dintre noi, însă pentru a îndemna oamenii să stea în casă, trebuie să te asiguri că tu îi poți ajuta decât trimițându-i, lună de lună, această birocrație care nu a fost înlătură și trebuie înlăturată acum ”, mai spune Carmen Uscatu.