Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Cristi Barbu, vicepreședinte ALDE București: „Restartarea economiei ar fi trebuit să înceapă imediat după starea de urgență”

GÂNDUL LIVE. Cristi Barbu, vicepreședinte ALDE București: „Restartarea economiei ar fi trebuit să înceapă imediat după starea de urgență”

Cristi Barbu, vicepreședinte ALDE București, fost rector al Academiei Tehnice Militare, a detaliat, la Gândul Live, implicațiile măsurilor Guvenului pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 și nevoia unei restartări a economiei.

Cristi Barbu, vicepreședinte ALDE Bucuresti, consideră că părerea specialiștilor privind măsurile de protecție sanitară trebuie respectată.

„ALDE întotdeauna a susținut parte de legalitate. Atât timp cât în acest moment, normalitatea – dată de specialiști, dată de oamenii care au un cuvânt în acest sens, prin experiență, prin pregătire, prin ceea ce au văzut și au constatat – ei bine, dacă specialiștii spun în acest moment «Purtați mască», e greu să spun acum că lumina vine dacă nu purtăm mască, poate vin alte lucruri”, a afirmat Cristi Barbu, vicepreședintele ALDE București, fost rector al Academiei Tehnice Militare, care s-a declarat neîmputernicit să comenteze apelul consultantului în imagine Cezar Ionașcu, la adresa românilor, de a nu purta mască de protecție.

Cezar Ionașcu a detaliat, într-o intervenție la Gândul Live, de ce face acest demers în plina pandemie, afirmând că „am dat oamenilor lumină în întuneric”.

„Există soluții clare, viabile, pentru toți”

Vicepreședintele ALDE București a comentat și ultimele decizii privind gestionarea pandemiei de COVID-19.

„Am senzația că domnul Nelu Tătaru, domnul ministru al Sănătății, s-a trezit brusc și, așa cum până acum nu au învățat membrii Guvernului, a creat un alt haos, nu era suficient cel de până acum. În ce sens? Dacă o luăm ca parcurs istoric, la început a fost ideea că nu se întâmplă nimic, apoi a fost ideea de a introduce aspectul de teamă în români – «Stați în casă, nu respirați, nu faceți mare lucru că vă infectați» – după care au începutunele relaxări care nu au fost în corelare cu celelalte aspecte necesare pentru păstrarea atât a sănătății, cât și a echilibrului economic”, a afirmat reprezentantul ALDE, la Gândul Live.

„De ce spun asta? Noi, chiar președintele Alianței Liberalilor și Democraților, domnul Tăriceanu, noi am spus încontinuu pe parcursul acestor trei luni și jumătate că există soluții clare, viabile, pentru toți, și pentru cei care trebuie să respste aspectul sanitar, dar și pentru cei care trebuie să producă, să activeze. Am înțeles cu toții, poate mai puțin amenzile, mai puțin armata de pe străzi, mai puțin acestă forță arogantă din partea Guvernului de a ne ține în casă în acea lună, dar am înțeles necesitatea acelei luni. Au venit specialiști și ne-au spus că mai importantă este izolarea, prevenția, decât altceva. Dar lucrurile s-au schimbat”, a comentat Cristi Barbu.

„Produsul Intern Brut nu se poate face din vorbe, nu se poate face cu lacătul pe ușă”

Reprezentatul ALDE a explicat care e viziunea partidului în ceea ce privește restartarea economiei în acest context. „După părerea noastră, restartarea economiei ar fi trebuit să înceapă imediat după starea de urgență, printr-un program, printr-o serie de măsuri, lucruri coerente pe care nu le vedem nici astăzi. Ni se promit unele aspecte începând de mâine, dar am senzația că vor fi tot așa, unele idei de viitor, care se vor aplica, cumva, mai aproape de alegerile parlamentare, pentru că PNL cam asta urmărește. Totul la PNL –  sau aproape totul, să nu exagerez – este legat de viitorul în alegeri”, a afirmat vicepreședinte ALDE București.

Din punctul său de vedere, din acest context lipsește producătorul. „Produsul Intern Brut nu se poate face din vorbe, nu se poate face cu lacătul pe ușă, nici cu obloanele trase, nici prin creșterea artificială a unor aspecte, prin darea de fonduri de la bugetul de stat, ci prin acest mecanism care trebuie să funcționeze, așa cum a funcționat înainte, cât de cât, dar cu măsuri clare de prevenție”, consideră Cristi Barbu.

Vicepreședintele ALDE București a comentat și situația învățământului din această perioadă.

„Aș vrea ca în România să nu fugim de promoțiile 2020 – 2021 – 2022 pentru că nu au făcut școală, nu trebuie să facem asta. Școala trebuie să funcționeze, să fie consistentă și să parcurgă etapele pe care le știm, lecțiile acestea învățate. Nu trebuie să excludem complet activitatea față în față a profesorului cu elevul, a educatorului cu copilul. Pentru preșcolari, metoda de a aduce acasă o persoană care e învățată cu creșterea copilului este o soluție, dar una absolut temporară, care poate să fie folosită scurt, o lună, două, trei. Socializarea, modul de comunicare, aspectele privind înțelegerea personală, dar și colectivă, sunt părți din educație, nu numai de învățământ”, a afirmat Cristi Barbu.

Potrivit lui Cristi Bardu, școala are patru componente: partea instituțional – clădirea , copil/școlarul/studentul, familia și societatea, ca beneficiar, iar toate acestea trebuie gândite împreună.

Pensiile speciale: Nu poți îngrepta o greșeală, două, șapte, prin alte nedreptăți

În ceea ce privește pensiile speciale, Cristi Barbu consideră că acestea reprezintă o problemă delicată, care trebuie rezolvată, dar nu oricum „Trebuie rezolvată pe o cale absolut normală și legală, atâta timp cât toate pensiile speciale sunt conform unor legi. Că ele au fost mai mult sau mai puțin agreate, este un alt aspect”, a comentat Cristi Barbu, referitor la pensiile speciale.

„Acest lucru se poate realiza doar printr-un dialog foarte larg, foarte aplecat asupra acestui subiect, cu toate componentele. Nu putem să luăm ca decizie ce scrie un consilier într-un birou și să aplicăm ca lege prin Parlament. În sensul să îndreptăm o greșeală, două sau șapte prin alte greșeli și prin alte nedreptăți”, a spus Cristi Barbu, care a dat exemplu personal, de beneficiar al unei pensii militare, nu speciale, după 45 de ani de activitate în armată.

 

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele