GÂNDUL LIVE. Cruzime fără margini. Un tânăr de 18 ani a ucis fără milă un câine. Băiatul a dus animalul în pădure și l-a spânzurat de un copac
Un tânăr de 18 ani din Boroaia, județul Suceava, a omorât fără milă un câine. Băiatul ar fi ademenit patrupedul, o femelă, apoi a ajuns în pădure și a decis să-l spânzure de un copac.
Stăpânii animalului spun că acesta nu părăsea niciodată casa.
Fapta a fost semnalată polițiștilor de Asociația Casa lui Patrocle, la fața locului prezentându-se un echipaj de Poliție de la Vadu Moldovei, criminaliști din Fălticeni și un medic veterinar din sat chemat pentru a constata moartea câinelui prin asfixie mecanică, potrivit, ziaruldepenet.ro.
„S-a deschis un dosar penal, iar Poliția a venit din nou în Boroaia și a continuat audierea familiei.
De-acum este ancheta Poliției și nu ne rămâne decât să le mulțumim că s-au mișcat si implicat imediat.
Dosarul va fi instrumentat la Judecătoria Fălticeni”, spun reprezentanții asociației.
Se pare că nu este prima dată când tânărul ar ucide animale.
GÂNDUL LIVE. Marius Chirca despre starea câinelui ars de niște copii, la Buzău: Câinele era ”stană de piatră”. Când mă apropiam de el, tremura necontrolat | Pentru copiii respectivi este o plăcere sadică
Imagini cu un animal chinuit, sub pretextul unei joci nevinovate, au revoltat internauțîi sâmbătă, în urma postărilor unor imagini șocante cu un cățel care urmă să ardă de viu, suferință provocată de minori.
Polițiștii ilfoveni s-au autosesizat, sâmbătă seară, în jurul orelor 22.00, după ce o tânără a postat, pe Facebook, un clip șocant în care persoane necunoscute dădeau foc unui cățeluș. Bietul animal a fost găsit în viață și se află acum în grija fundatiei Kola Kariola.
Președintele Kola Kariola, Marius Chircă, a vorbit, pentru Gândul Live despre starea fizică si psihică a câinelui, după preluarea acestuia din locuința unde a trăit momente traumatizante. A explicat că, în urmă discuțiilor cu vecinii familiei, familia este văzută „foarte violentă”, iar minorii se învață unii pe alții cum să provoace suferinta animalului.