Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: „Statul nu se poate împrumuta la nesfârșit, există limite naturale dincolo de care nu poți să treci”. Care e cea mai mare îngrijorare a Băncii centrale?

GÂNDUL LIVE. Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR: „Statul nu se poate împrumuta la nesfârșit, există limite naturale dincolo de care nu poți să treci”. Care e cea mai mare îngrijorare a Băncii centrale?

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu, a detaliat, într-o intervenție la Gândul Live, care sunt constrângerile cu care se confruntă statul român – în prezent, dar și în trecut și, probabil, în viitor – și care sunt riscurile unor decizii care nu ar fi luate cu seriozitate și implicare.

Introducerea unei taxe de solidaritare, o soluție gândită de un grup de sociologi pentru a acoperi o parte din costurile crizei economice. este „o propunere foarte controversată”, a comentat Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR, într-o intervenție la Gândul Live.

„Nu cred că acum trebuie să gândim nepărat în termeni ideologici, pentru că noul coronavirus nu știu dacă e de stânga sau de dreapta, e o problemă serioasă pentru economie și pentru sănătate, în primul rând. Ce pot spune, dincolo de referirea directă la sistemul de taxare, având în vedere că vorbesc în numele Băncii Naționale și sunt limitat în a-mi exprima păreri personale, am, da nu cred că e cazul: Până să avem o analiză mai exactă a taxei, trebuie să remarcăm un lucru, faptul că, până la urmă, veniturile fiscale ale statului român sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, raportate la PIB. Asta e o realitate cu care ne confruntăm, ne-am confruntat cu ea și înainte de criza aceasta, ne vom confrunta cu ea, se pare, și în timpul crizei, și tare mă tem că ne vom confrunta cu ea și după criză”, a explicat Dan Suciu, la Gândul Live.

„Sunt mai multe lucruri de rezolvat aici, dar situația rămâne, faptul concret că avem cele mai mici venituri din Uniunea Europeană, raportate la PIB, asta ne duce la o serie întreagă de constrângeri. Avem însă o grămadă de nemulțumitri publice, să spunem, legate de sistemul de sănătate, iată, le-am văzut în toată dimensiunea lor, nu mai vorbesc de investiții în infrastructură, educație și așa mai departe. Sigur că multe se pot face, mai ales la investiții, din împrumuturi, fonduri avem taxe europene și alte surse de venit, dar dacă baza de venituri îți e întotdeauna afectată…”, a afirmat Dan Suciu.

„Dacă vrem un stat minimal – și pot să accept asta, un stat minimal care dă servicii puține populației, ok, impozitează mai puțin, pentru că lasă mai mulți bani la oameni. E o soluție, dar atunci pretențiile noastre ar trebui să fie mai mici. Noi nu avem pretenții de stat minimal. Avem o lege a pensiilor cu niște creșteri de pensii extraordinare – nu vreau să mai comentez altfel, avem niște necesități publice uriașe în educație, sănătate și infrastructură”, a spus Dan Suciu, care a făcut referire și la diversele solicitări publice de implicare a statului în diverse chestiuni, cu bani, fonduri, investiții, care implică o atitudine paternalistă.

„Asta nu știu dacă se rezolvă cu taxa de solidaritate, cu altă politică fiscală sau cu alte impozite, probabil că din toate câte puțin, numai că atunci când ești într-o criză și mărești taxele, e o măsură ciclică sau prociclică, riști să-ți afecteze mai mult economia, e o discuție foarte complicată aici și o nuanțare foarte fină a deciziilor care trebuiesc luate”, a detaliat Dan Suciu.

„Ce îngrijorează cel mai tare BNR?”, este întrebarea adresată de Emma Zeicescu lui Dan Suciu, care a explicat: „Ce ne îngrijorează cel mai mult este capacitatea statului de a finanța toate solicitările de care are parte și de care va avea parte. Se vorbește foarte mult de faptul că, ok, statul român se poate împrumuta acum la nesfârșit, că nu mai e limita de deficit bugetar, și că acum e momentul să ne împrumutăm să facem toate cheltuielile posibile. Da, sigur că da, e o singură problemă: există o limită naturală a împrumutului pe care statul român o poate accesa. Nu se poate împrumuta la nesfârșit, toată lumea care lucrează în piețe știe acest lucru, există niște limite naturale dincolo de care nu poți să treci, nu există resurse nelimitate. Intrăm în capcana asta, am văzut discuțiile, am văzut dezbaterile – să împrumutăm 30 de miliarde… Sigur că se poate împrumuta, există surse care pot fi accesate, dincolo de împrumuturile în piețe, dar e un lucru de înțeles și de acceptat: Nu ne putem împrumuta oricât! Și, din păcate, nu vedem această coerență și nici măcar această înțelegere a fenomenelor, din partea celor care tot spun „Hai să ne împrumutăm la nesfârșit”, nu”, a explicat Dan Suciu.

„Este specific (românilor – n.r.), dar este o problemă serioasă, pe care trebuie să o privim cu seriozitate și cu implicare, pentru că nu există împrumuturi fără limită”, a conchis purtătorul de cuvânt al BNR.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și