GÂNDUL LIVE. Dragoș Vîlceanu, Asociația Brokerilor Imobiliari: Programul Noua Casă nu a funcționat deloc anul acesta. Guvernul vrea ceva, Parlamentul vrea altceva | VIDEO
This browser does not support the video element.
Dragos Vîlceanu, analist imobiliar și reprezentant al Asociației Brokerilor Imobiliari, a vorbit miercuri la GÂNDUL LIVE despre situația pieței imobiliare din această perioadă.
El a explicat că anul acesta este unul dificil pentru piață, atât din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19, cât și din cauza neînțelegerilor dintre Guvern și Parlament în legătură cu programul de credite garantate de stat pentru achiziționarea de locuințe.
„Chiar și pentru piața de imobile noi, dacă vorbim de apartamente este una, dacă vorbim de case este altceva. Depinde ce vrea fiecare să cumpere. Așteptările sunt în felul următor: pe piața veche, din păcate, în momentul de față nu avem un program guvernamental care să susțină această piață, ne obișnuisem din 2009 încoace să avem o Prima Casă, care să ne asigure tuturor un volum de vânzări suficient de mare încât să susțină prețurile la un anumit nivel. Mai mult decât atât, din 2014-2016 au dat semne de creștere, undeva la 3-5% în fiecare an.
Din păcate, anul acesta s-a suprapus criza sanitară cu o criză decizională, pentru că puterea executivă vrea să facă ceva, iar cea legislativă altceva. Și anul acesta Prima Casă nu a funcționat deloc. Nu există pur și simplu, nu a fost în vigoare. PSD își dorea transformarea lui și aveam o lege din aprilie care teoretic e în vigoare dar nu are norme de aplicare, iar Guvernul a dat o ordonanță care a transformat Prima Casă în Noua Casă, a adus modificări care nu sunt cele mai fericite, cel puțin când vorbim de apartamentele vechi.
Când vorbim de apartamentele noi, atunci s-a mărit plafonul, am ajuns la 140.000, iar acesta e un semnal că teoretic pe piață avem și apartamente mai scumpe de 70.000, cât era plafonul inițial, dar în același timp s-a mărit avansul. Pe apartamentele mai noi de cinci ani cu peste 70.000 de euro valoare, avansul e de 15%. Păi diferența de 15% cât era la Prima Casă și 15% cât este acum e uriașă. În concluzie, cine vrea să achiziționeze acum un apartament nou s-ar putea să trebuiască să mai aștepte încă un an ca să mai facă rost de 10.000 de euro”, a spus Dragoș Vîlceanu la GÂNDUL LIVE.
Vîlceanu: Pe piața imobiliară de anul acesta vorbim de două lumi paralele
Dragoș Vîlceanu a explicat că anul acesta vânzătorii de imobile au crescut prețurile, fapt care i-a îndepărtat pe unii clienți.
„Pe piața imobiliară vorbim de două lumi paralele anul acesta, care nici măcar nu s-au întâlnit. Vânzătorii nu prea s-au întâlnit cu cumpărătorii, dar nici cumpărătorii cu vânzătorii. Vânzătorii au crescut prețul, iar cumpărătorii au redus oferta. Chiar au fost două lumi paralele anul acesta. Este un an destul de dificil, care a bulversat complet toată piața din cele două motive: neînțelegerile dintre Executiv și Legislativ, deci o degringoladă din punct de vedere legislativ și criza. Băncile și acum anunță că dau credite, dar venind criza peste noi, oamenii nu se mai înghesuie. Cred că va fi prima dată când va rămâne plafon la acest program, pentru că lumea nu se înghesuie”, a spus specialistul.
Vîlceanu: În cazul apartamentelor noi, prețurile nu pot să scadă așa cum și-ar dori cumpărătorii
Vîlceanu a mai explicat că în cazul apartamentelor noi intervin și costurile de construcție, motiv pentru care prețurile cel mai probabil nu vor scădea atât de mult pe cât și-ar dori cei care intenționează să cumpere o locuință în această perioadă.
„Nu știm exact cum vor evolua lucrurile, cert este că noi suntem într-un moment de cotitură. Prețurile au scăzut mult în perioada 2008-2015, din 2015 au început să crească, dar oricum ne apropiam de un vârf natural, pentru că piața aceasta este destul de ciclică și s-a dovedit asta de-a lungul timpului. Vârful ar fi trebuit atins în 2021, dar a venit pandemia peste noi și s-ar putea ca acest vârf să fie în 2020. Nu știm asta, cert e că pe piața nouă prețurile nu au cum să scadă așa cum își doresc cumpărătorii, pentru că acolo vorbim de costuri de construire. Dar avansul e mai mic, e doar 5%. Toată lumea, de fapt, ne încurajează să cumpărăm apartamente mai vechi de 5 ani. S-ar putea ca prețurile să nu se ajusteze la modul la care visează cumpărătorii”, a spus Dragoș Vîlceanu la GÂNDUL LIVE.