GÂNDUL LIVE. Dumitru Coarnă, lider sindical SNPPC, despre șeful Poliției de la Bolintin Vale: Își asumă că a greșit. Are dosar penal / Vela să nu mai bată câmpii la televizor, ci să reglementeze!
This browser does not support the video element.
Dumitru Coarnă, lider sindical SNPPC, a susținut în cadrul emisiunii GÂNDUL LIVE faptul că polițistul care l-a agresat pe un bărbat încătușat în Bolintin Vale își recunoaște fapta și și-o asumă. De asemenea, liderul sindical consideră că amenzile din România pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor de militare sunt mult prea mari și va fi încasat un maxim de 10% din ele de către statul român.
Șeful Poliției Bolintin Vale a fost schimbat din funcție, acuzat fiind că a snopit în bătaie un bărbat, iar Ministerul de Interne va trimite Corpul de control la IPJ Giurgiu.
În urmă cu o săptămână, polițiștii au intervenit pentru a opri o petrecere care avea loc în fața unei curți, în plină stare de urgență. Șeful Poliției și-a pierdut cumpătul și l-a călcat în picioare pe unul dintre ei.
„Este un dosar penal acolo. Polițistul își asumă acțiunea. Am vorbit personal cu omul. Îți asumă, își recunoaște faptele. L-am întrebat și de ce (n. r. a făcut acest lucru) și știu mai multe, dar nu o să fac public pentru că vorbim de o anchetă in rem, iar datele din ancheta in rem și urmărirea penală sunt nepublice”, a explicat Dumitru Coarnă la GÂNDUL LIVE.
„Ce să înțelegem că s-a întâmplat acolo? A existat o provocare clar. E logic cine pe cine a provocat. Cel care a primit corecția, așa vine rațional vorbind.
Nu știu cum se numește. Se numește infracțiune, dacă mă întrebați pe mine, și eu am și discutat cu acest polițist, i-am repoșat lucrul ăsta, trebuia să aibă stăpânire de sine, trebuia să îi aplice o amendă și cu asta basta. Omul și-a asumat acest lucru, îl recunoaște, o să meargă la Parchet pe un acord de recunoaștere, pentru că e clar, nu are niciun fel de problemă să nege faptele. Noi îi asigurăm apărarea pentru că este membru de sindicat iar de aici înainte vom vedea ce se întâmplă.
Încă o dată. Omul își asumă tot. Este clar că a greșit. Eu i-am reproșat personal, mai multă atenție și atitudinea trebuia să fie… acea stăpânire de sine. Asta îi reproșez. Polițistul care l-a filmat era prieten cu un alt polițist…
Aici este greșeala șefului de acolo. A recunoscut-o și el. A spus clar: trebuia să aibă stăpânire de sine, trebuia să fie echilibat.
Este un polițist care își făcea treaba iar comunitatea de acolo… eu am vorbit și am primit foarte multe mesaje. Omul chiar și-a făcut treaba în Bolintin Vale. Sigur că în cazul ăsta a greșit. Și-a făcut treaba în general. Eu am spus clar că (n. r. aici) a greșit și că mergem la Parchet cu acord de recunoaștere. A fost totul extrem de clar.
Ca să fie demis trebuie făcută o cercetare disciplinară. Eu știu că s-a declanșat o cercetare disciplinară, dar nu este ăncă finalizată, deci nu putea să fie demis decât printr-un act admnistrativ în urma unei cercetări disciplinare. Eu mă gândesc că poate s-a folosit instituția delegării de competență și a fost delegat într-o altă Poliție din Giurgiu. Pentru că nu poți să iei această măsură fără să faci o cercetare disciplinară”, a explicat liderul sindical în cadrul emisiunii prezentate de Emma Zeicescu.
„Sunt cetățeni români, de etnie romă, care în mod repetat provoacă poliția și produc contravenții și infracțiuni”
„Sunt două anchete în desfășurare, una disciplinară și una penală. Să încercăm să privim lucrurile în ansamblu, să privim la siguranța și ordinea publică. Haideți să le luăm organizat: Arad, Brașov, Ploiești, Rahova – București, am mai avut și la Hunedoara… uitați-vă cine sunt cei care deranjează liniștea publică. Statistic vorbind: sunt cetățeni români, de etnie romă, care în mod repetat provoacă poliția și produc contravenții și infracțiuni. Nu vreau să justific în niciun fel fapta colegului de la Bolintin Vale. A greșit, trebuia să aibă stăpânire de sine.
Dar haideți să ne punem puțin în locul lui: zi de zi să ai 4.000 de oameni de felul ăsta care în mod frecvent îți provoacă activități de acțiuni de acest gen. Poliția este cea care ne asigură nouă siguranța publică”, a precizat Dumitru Coarnă la GÂNDUL LIVE.
„Spuneți-i domnului Orban și domnului Vela să reglementeze, nu să vorbească”
„Noi (n.r. Poliția Română) am reglementat 5.000 sau 10.000 de lei amendă maximă? În momentul în care ești sancționat contravențional ai o frustrare și e normal să-ți cauți într-un anumit fel dreptatea ca să știi că ori ți-a dat prea mult ori a abuzat. Sunt chestii punctuale.
Spuneți-i domnului Orban și domnului Vela să reglementeze, nu să vorbească. Ei sunt puși acolo să reglementeze, nu să vorbească la televizor să îi spună polițistului să dea avertisment.
Domnule Orban, treziți-vă!
Mă deranjează că transmite presiunea pe Poliție. Să reglementeze domnul Vela, să spună: avertisment și amendă de la 100 la 500 de lei, nu de la 500 de euro la 5.000 de euro. Aia să facă. Nu să bată câmpii la televizor și să paseze toată responsabilitatea pe Poliție. De ce n-a reglementat Orban avertisment? Să reglementeze avertisment și amenzile extrem de mici, de la 100 la 500 de lei. Când stabilești amenzi te uiți la venituri. Puneți-i domnului Orban întrebări directe, nu vrăjelă d-asta politică. Că le spune el, le recomandă el. Să-i recomande lui Vela să scrie avertisment. Punct. Și să micșoreze amenzile. (…) În Franța e maxim 150 de euro amenda, la noi e minimul 200 de euro.
99% din cetățenii României au respectat (n.r. ordonanțele militare). Activitatea infracțională a scăzut. Sigur că am avut 7-8 cazuri din astea. Haideți să o luăm statistic. Cine sunt ăia care comit contravenții și infracțiuni să vedem care este cauza fundamentală: lipsa de educație… Duceți-vă la Bolintin Vale să vedeți cum stau în casele alea prin câmp. Mergeți la Bolintin Vale și întrebați părțile vătămate care au fost tâlhărite, ultragiate și violate.
Facem un pariu dacă se încasează 3% din amenzi? Maxim 8, până în 10%.
Discutăm cu domnul Ciolacu, cu domnul Bădălău, cu domnul Stănescu, pe niște modificări, propuneri legislative în ceea ce privește siguranța publică. Cu cei de la PSD, au majoritate în Parlament. Haideți să privim Constituția să vedeți că unica autoritate legislativă a României este Parlamentul. Dacă ei (n. r. Ludovic Orban și Marcel Vela) au întrerupt dialogul social cu noi prin ordonanță de urgență, noi ce trebuie să facem?”, a mai declarat liderul Sindical în cadrul emisiunii prezentate de Emma Zeicescu.