Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Dumitru Coarnă, lider SNPPC: Polițiștii au respectat legea / Legalitate, legalitate, dar omul era un pericol public

GÂNDUL LIVE. Dumitru Coarnă, lider SNPPC: Polițiștii au respectat legea / Legalitate, legalitate, dar omul era un pericol public

Dumitru Coarnă, lider SNPPC, a comentat, la Gândul Live, modul în care au intervenit forțele de ordine în cazurile din Bolintin și București, în urma căruia un bărbat agresiv a fost rănit, iar al doilea a murit după ce polițiștii au folosit armamentul din dotare.

„În ambele cazuri s-a respectat uzul de armă, atât cei de la Bolintin, cât și cei de la București nu au făcut altceva decât să respecte legea și să folosească armamentul cu respectarea regulamentului”, a declarat Dumitru Coarnă, la Gândul Live.

„Dacă le abordăm profesionist, ambele spețe au fost, în opinia mea, o legalitate desăvârșită, fără niciun fel de dubiu. Sigur, ipotetic, profesional, putem să abordăm fiecare speță în parte și se putea spune că puteau să îl imobilizeze altfel decât cu folosirea armamentului din dotare. Sigur, s-a încercat, și avem un polițist cu plagă prin înjunghiere. S-a încercat lucrul ăsta, dar până la urmă își riscau viața, și au folosit varianta 2, folosirea armamentului din dotare, să-l imobilizeze, să-l deposedeze de obiectele contondente. Avem polițistul care este înjunghiat, până la urmă oamenii au făcut tot ce depinde de ei. Până la urmă, știți cum e: legalitate, legalitate, dar omul era un pericol public, avea și anumite probleme de altă natură, a intrat cu o mașină în gardul Guvernului”, a comentat Dumitru Coarnă.

„Este o cercetare în desfășuarare, nu pot da multe elemente că stric ancheta. Ancheta o să stabilească circumstanțele în care a fost rănit polițitul”, a spus Dumitru Coarnă.

Liderul sindical a precizat, încă o dată, că este adeptul introducerii în dotarea polițiștilor a pistolului cu electroșocuri. „E varianta optimă, utilă și oportună, e obligatoriu pentru Ministerul de Interne să doteze Poliția, Jandarmeria, forțele de ordine publică, cu aceste pistoale cu electroșocuri”, a subliniat liderul sindical SNPPC.

„Dacă și în cazul de la București, aveau pistol cu electroșocuri, nu mai era cazul să folosească echipamentul letal”, a conchis Coarnă.

În noaptea de marți spre miercuri, polițiștii din București au folosit armamentul din doare și au rănit mortal un bărbat care se manifesta violent, în urma unei sesizări. în jurul orei 4.00, paznicul hotelului Monte Carlo din Capitală  a anunțat disperat, prin numărul de urgență 112, că un bărbat aproape dezbrăcat, care ar deține un apartament în cadrul hotelului respectiv, încearcă să îl omoare. La fața locului au ajuns mai mulți polițiști ai Secției 5, care au găsit la fața locului un individ îmbrăcat numai în lenjerie intimă, care agita o foarfecă. Extrem de violent, acesta l-a rănit pe unul dintre agenți, după care a luat-o la fugă pe scări.

Bărbatul ucis de polițiști în incinta unui hotel din București este un fost jurnalist care, în 2016, a fost reținut după ce a intrat intenționat cu mașina în gardul de la Palatul Victoria. Instanța îl obligase la tratament medical de specialitate.

În cazul de la Bolintin, o echipă de polițiști și jandarmi au intervenit, marți, după ce au fost sesizați că un bărbat care avea în mână un cuțit și avea o butelie lângă el făcea scandal pe stradă. Bărbatul,de 31 de ani, aflat în stare de ebrietate, a fost somat de către polițiști să arunce cuțitul, însă acesta și l-a pus la gât amenințând că se ucide. Polițiștii au încercat să îl imobilizeze moment în care bărbatul a încercat să îl atace cu cuțitul pe unul dintre ei. Astfel, aceștia au tras două focuri în plan vertical și unul asupra persoanei în cauză, împușcându-l în picior.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele