GÂNDUL LIVE. După ce o cisternă încărcată cu motorină a luat foc la rafinăria Lukoil din Ploieşti, o anchetă va fi demarată. „Eforturile s-au concentrat atât pe stingerea incendiului, cât și pe protecția zonei învecinate”
This browser does not support the video element.
Ieri, în jurul prânzului, pompierii din Prahova au fost alertaţi că, pe una dintre rampele de încărcare din incinta rafinăriei Lukoil, o autocisternă încărcată cu motorină a luat foc
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova a anunţat, marţi, că un incendiu a izbucnit la o autocisternă aflată la rampa de încărcare din incinta unei rafinării din municipiul Ploieşti.
Cisterna, încărcată cu 14 tone de motorină a ars, fiind, de asemenea, distruse şi două dintre cele cinci puncte ale rampei.
Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale pentru stingerea acestuia, incendiul fiind lichidat in scurt timp.
Un reprezentant al ISU Pravoha a declarat pentru Gândul:
„Eforturile s-au concentrat atât pe stingerea incendiului, cât și pe protecția zonei învecinate, în apropiere fiind rezervoare cu benzină și motorină”.
Reprezentanţii rafinăriei Petrotel Lukoil anunţă că va fi demarată o anchetă pentru a se stabili cauzele incendiului izbucnit, marţi, în incinta unităţii, la o cisternă aflată la încărcare.
Reacția Gărzii de Mediu Prahova în urma incendiului produs la o cisternă aflată în incinta Rafinăriei Lukoil
”Astăzi, în jurul orei 12:05 a avut loc un incendiu la Rampa auto, poarta C7 din incinta Rafinăriei Petrotel Lukoil SA. Incendiul a avut loc în timp ce o autocisternă se afla la stația de încărcare cu motorina, când din cauze încă necunoscute până în acest moment, autocisterna a luat foc. Incendiul a debutat cu flacără deschisă cu degajare de fum în atmosferă caracteristic arderii produselor petroliere. Pentru stingerea incendiului s-a intervenit imediat prin serviciul privat al Rafinăriei cu autospecialele din dotare și cu 5 echipaje de pompieri ai ISU Prahova. La locul evenimentului s-a aflat echipa de permanență a Gărzii Naționale de Mediu Prahova care în continuare va face verificări în cadrul rafinariei până la stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului”, arată Garda de Mediu Prahova.
Cauza incendiului nu a fost încă stabilită.