GÂNDUL LIVE. Ion Bogdan Lefter, analist politic: Ieșirea oamenilor în spațiul public nu are cum să nu ducă la reinfectări, indiferent de măsuri! / Ne putem aștepta la măsuri ferme
This browser does not support the video element.
Analistul politic Ion Bogdan Lefter a susținut la GÂNDUL LIVE că autoritățile au prezentat la începutul ședinței de Guvern de luni, 11 mai, doar lucruri generale, care se știau deja de pe site-urile ministerelor, ci nu propuneri propriu-zise. De asemenea, acesta a pus accentul și pe faptul că după 15 mai s-ar putea ca unele restricții să rămână valabile, printre care și respectarea distanței sociale.
GÂNDUL LIVE. „Nu se poate comunica la început ceea ce va rezulta abia la sfârșit”
„E foarte utilă pentru viitoarele comunicări publice pentru că ce am avut acum au fost imagini de la începutul ședinței de Guvern, oferită publicului, dar nu a fost comunicarea publică pe care o va face primul ministru…
Putem considera că există și trepte de comunicare, formule diferite, și de data asta poate că nu era cazul să se facă. În debutul ședinței de Guvern, în care se discută proiecte de legi (…), se mai fac modificări. Nu se poate comunica la început ceea ce va rezulta abia la sfârșit.
Ceea ce am putut vedea deocamdată, în cele câteva minute de debut cu presă al ședinței de Guvern, și anume, lucrurile generale, nu prevederi propriu-zise, gândindu-ne și la faptul că sunt afișate deja de ieri pe site-urile guvernamentale o serie de propuneri publice”, a explicat analistul politic despre debutul ședinței de Guvern de uni, 11 mai 2020.
De asemenea, acesta a precizat că decizia Curții Constituționale referitoare la amenzi ar trebui motivată cât mai curând întrucât ar putea restrânge capacitatea Guvernului de a impune rstricții după 15 mai, când România intră în stare de alertă.
„S-ar putea să fie lucruri care restrâng capacitatea Guvernului de a impune restricții și pentru starea de alertă”
„Mai degrabă, ar fi sistematizabil în două puncte. Suntem în situația, premergătoare trecerii de la starea de urgență la starea de alertă, în care: 1. guvernul și guvernarea a fost atacată de Curtea Sontistuțională. Primul-ministru și-a început discursul făcând referirea la pronunțarea Curții Constituționale, așa cum a fost din nou zilele trecute primul-ministru, privează Guvernul de instrumente d eluptă împotriva epidemiei. 2. Suntem în situația de război între guvernare și gruparea cvasimajoritatră din Parlament din jurul PSD.
Drept care, ținând cont de toate criticile pe care le exprimă vehement, și le-a exprimat și președintele Iohannis și celelalte voci ale actualei guvernări la adresa Curții Constituționale, primul-ministru a anunțat practic că se ține cont, corect, legal, dar la finalul acestui început de ședință, din nou a făcut referire la Curtea Constituțională avertizându-l pe ministrul de Interne că s-ar putea, așa cum și Avocatul Poporului a și anunțat – să fie avută în vedere în explicația Curții, pentru că nu avem încă argumentația, motivația pronunțării Curții Constituționale de săptămâna trecută, s-ar putea să fie lucruri care restrâng capacitatea Guvernului de a impune restricții și pentru starea de alertă, nu doar pentru cea de urgență”, a explicat Ion Bogdan Lefter la GÂNDUL LIVE.
Ce va urma din 15 mai
„Cred că suntem într-o etapă, putem să ne uităm și în afara granițelor României, unde deja de ieri, de azi, de alaltăieri, au început aceste relaxări, ne putem aștepta la recomandări pe tonuri ferme din partea autorităților, dar cu un grad mic, poate chiar foarte mic, poate chiar fără impuneri, fără caracterul obligatoriu pentru aceste recomandări. Și, de asemenea, suntem în situația în care, în anumite locuri de pe continentul nostru, deja vedem aceste reacții, aceste evoluții, se poate reimpune, nu neapărat starea de urgență, cât o anumită rigoare de păstrare a distanțelor, se pot reimpune unele restricții, pentru că, evident, ieșirea oamenilor în spațiul public, nu are cum să nu aibă drept consecință, oricât de grijulii am fi, oricâte măsuri vor fi impuse sau recomandate, nu are cum să nu ducă la reinfectări.
Deci suntem într-o situație în care e nevoie de repornirea părților din economie care au fost oprite, e nevoie ca oamenii să iasă din izolare pentru că și psihologic, și ca stare de spirit, ca atitudine socială, politică, lucrurile au devenit prea tensionate pentru toată lumea. Dar suntem într-o perioadă în care trebuie să fim în continuare precauți și desigur că responsabilii, decidenții, guvernanții sunt cei care în primul rând sunt obligați să fie atenți și să reacționează astfel încât să nu ne trezim că alunecăm într-o situație foarte, foarte grea”, a explicat analistul politic despre ce măsuri ar putea fi luate după 15 mai, când România intră în stare de alertă.