GÂNDUL LIVE. Marius Chirca despre starea câinelui, ars la Buzău: Câinele era ”stană de piatră”. Când mă apropiam de el, tremura necontrolat | Pentru copiii respectivi este o plăcere sadică
Imagini cu un animal chinuit, sub pretextul unei joci nevinovate, au revoltat internauțîi sâmbătă, în urma postărilor unor imagini șocante cu un cățel care urmă să ardă de viu, suferință provocată de minori.
Polițiștii ilfoveni s-au autosesizat, sâmbătă seară, în jurul orelor 22.00, după ce o tânără a postat, pe Facebook, un clip șocant în care persoane necunoscute dădeau foc unui cățeluș. Bietul animal a fost găsit în viață și se află acum în grija fundatiei Kola Kariola.
Președintele Kola Kariola, Marius Chircă, a vorbit, pentru Gândul Live despre starea fizică si psihică a câinelui, după preluarea acestuia din locuința unde a trăit momente traumatizante. A explicat că, în urmă discuțiilor cu vecinii familiei, familia este văzută „foarte violentă”, iar minorii se învață unii pe alții cum să provoace suferinta animalului.
Kola Kariola: „În ultimele 10 cazuri mediatizate pe pagina noastră de Facebook, la 7 dintre ele făptașii au fost minori”
„Știți ce am observat? În ultimele 10 cazuri mediatizate pe pagina noastră de Facebook, la 7 dintre ele făptașii au fost minori, cu vârste între 10-16 ani. Am avut imagini cu un câine de rasă pus să manânce un porc. În toate cazurile, am rugat oamenii să facă sesizări către inspectoratele județene pe raza cărora se produc evenimentele și am constat că la 7/10 cazuri minorii erau făptașîi”.
„Este o plăcere sadică. Copilul nu conștientizează, ba chiar se bucură de ceea ce vede”
„Vecinii acestei familii au dorit să rămână anonimi. Pe parcursul nopțîi trecute, înainte să ajung la Buzău ,am încercat să vorbesc cu mai multe persoane. Despre această familie se spune că este una foarte violentă, ba chiar am înțeles că un adolescent îi învață pe cei mici ce să facă. O doamna, vecină cu familia, urla la telefon să nu îi pomenesc numele, pentru că eu voi veni cu mașîna să iau câinele, iar ei vor avea de suferit. Este o plăcere sadică. Copilul nu conștientizează, ba chiar se bucură de ceea ce vede”.
Marius Chirca spune că a observat mai multe urme de maltratare, atât fizice, cât și în comportament. Când a intenționat să se apropie de cățel, reprezentantul Kola Kariola spune că „tremura necontrolat, nici ochii în cap nu îi mai stăteau”.
„Pe acest cățel se văd și alte urme mai vechi de maltratare. În zona capului are foarte multe cicatrici, unele recente. Comportamentul câinelui arată foarte clar că este foarte traumatizat. Este foarte ușor să îmi dau seama din comportament dacă au mai trecut prin stări traumatizante”.
Despre starea câinelui, după maltratarea la care a fost supus: „Câinele era ”stană de piatră”. În momentul în care mă apropiam de el, tremura necontrolat. Parcă nici ochii în cap nu îi mai stăteau”
„Ieri, câinele era ”stană de piatră”. În momentul în care îl puneam pe jos și mă apropiam de el, tremura necontrolat. Parcă nici ochii în cap nu îi mai stăteau. A vomat toată noaptea resturi de crengi, frunze și probabil ce a mâncat de prin gunoaie”.
Ca o modalitate de a-și arata umilința și a transmite că nu dorește să mai fie supus la astfel de cruzimi, cățelul nu se oprește din a linge mâinile celor care îi oferă hrană.
„Nu s-a oprit din a le linge mâinile. Își arată umilința”
„Câinele este în proprietatea Asociației Kola Kariola, iar o doamna impresionată de acest caz dorește să îl adopte. Nu i-a priit să stea în clinică. Peste noapte a plâns, a lătrat, într-o cușcă spațioasă. Astăzi s-ar putea să îl ducem în probă la doamna care dorește să aibă de el.
Astăzi se arata mai prietenos, dă din coadă. Îmi spuneau colegii că nu s-a oprit din a le linge mâinile. Își arată umilința”.
Powered by Embed YouTube Video