GÂNDUL LIVE. Mihaela Pântea, moderatorul emisiunii GÂNDUL FINANCIAR: Nu cred că anul 2021 va fi cel mai crunt. Solicitarea UE de comunicare a măsurilor privind combaterea fraudelor cu fonduri europene este benefică | VIDEO
Moderatorul emisiunii GÂNDUL FINANCIAR, Mihaela Pântea, a vorbit vineri la GÂNDUL LIVE despre discuția pe care a avut-o în cadrul primei ediții a emisiunii sale cu ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, dar și despre perspectivele economice pentru anul 2021.
Ea a spus că, din punctul său de vedere, anul 2021 nu va fi unul chiar atât de rău pe cât susțin unii politicieni, ci doar va fi „un an de după un an complicat”.
„Probabil că adevărul, ca de obicei, este între cele două extreme. Va fi undeva la mijloc. Și este de dorit să fie la mijloc, mai bine decât să fie înspre partea mai puțin frumoasă a lucrurilor. Anul 2021 vine după un 2020 extrem de ieșit din comun dacă putem spune așa. Nu cred că anul 2021 va fi cel mai crunt, cel mai dur, este un an de după un an complicat. Toate măsurile pe care le-au luat toate statele lumii, nu doar România, au fost în sensul rezolvării unor probleme cu care nimeni nu s-a mai confruntat până acum. Au fost măsuri pe de o parte bune și au fost măsuri care s-au mai reglat și din mers. În mod sigur 2021 va veni cu un alt val și un alt nivel de măsuri, care să consolideze ceea ce s-a întâmplat în 2020”, a spus Mihaela Pântea la GÂNDUL LIVE.
Pântea: Solicitarea Uniunii Europene privind combaterea fraudelor, binevenită
Realizatorul emisiunii GÂNDUL FINANCIAR a mai spus vineri că solicitarea Uniunii Europene ca România să comunice măsurile de transpunere a normelor europene de combatere a fraudelor vizând bugetul Uniunii este binevenită, întrucât va reprezenta o presiune suplimentară la adresa celor care se ocupă de fondurile europene și va inhiba eventuale intenții de fraudare a acestor bani.
Declarația vine în contextul în care Comisia Europeană a anunţat că a decis să trimită avize Irlandei şi României din cauza neîndeplinirii obligaţiei de a comunica transpunerea normelor UE în legislaţia lor naţională privind combaterea fraudelor vizând interesele financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal.
„Cerința este foarte bună pentru că ar mai inhiba. Atunci când ai constrângeri și ești cumva presat să iei niște măsuri, să le implementezi, să faci niște raportări, probabil că ai și mai puțin apetit în a face altceva cu banii aceia sau a face mai greu. Presiunea Uniunii Europene vine foarte bine pe faptul că s-a întârziat un an, asta trebuia să se întâmple din 2019. Suntem presați să ni se întâmple într-un an dificil. Și iată, că tot vorbeam despre angajații la stat, cu ce s-au confruntat. S-a pus problema de a sta acasă pentru a combate tot ce se întâmplă. Trimite-i acasă și pune-i să intre pe computer, laptop, să intre în unele programe. Mai mult, au fost și unii care au cerut spor de periculozitate, uitând că o mare parte din lumea asta, inclusiv angajații de la stat sau copiii noștri lucrează. Revenind, această cerință vine tocmai pe acest fond pe care l-am discutat cu ministrul Florin Cîțu aseară, acela al necesității cumulării cel puțin a veniturilor prognozate la buget pe anul viitor.
L-am întrebat (ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, n. red.) și aici a fost răspunsul la care așteptam mai mult, sigur, a precizat că în bugetul de anul viitor este prevăzută o creștere de 4%. Creștere cu care, practic, dacă s-ar întâmpla, s-ar recupera acest an, care e pe minus clar. Și atunci ai nevoie de venituri suplimentare la buget pentru a acoperi cheltuielile pe care ți le-ai propus. Pe de altă parte, trebuie să scazi cheltuielile. Ei bine, această sesizare a UE vine exact în sensul ăsta: hai să implementăm cerințele Uniunii Europene pentru a diminua evaziunea fiscală, pentru a transparentiza folosirea banilor de la Uniunea Europeană și banilor publici”, a explicat Mihaela Pântea.
Mihaela Pântea: Este important ca autoritățile să găsească noi surse de venituri la buget
Pântea mai spune că este important ca autoritățile să identifice noi surse de venit la bugetul de stat, altele decât prin majorarea taxelor și impozitelor, dat fiind faptul că, în general, o astfel de decizie de creștere a fiscalității nu se recomandă să fie luată în perioade de criză economică.
„Domnul Cîțu a precizat aseară că se fac eforturi pentru digitalizare, pentru a intra pe generalizarea facturilor electronice, care iarăși ar fi un pas în transparentizarea tranzacțiilor, vânzărilor, cumpărărilor și așa mai departe. Sunt pași care în mod normal trebuiau făcuți până acum, ne-a prins un 2020 fără să fim foarte bine pregătiți în sensul ăsta. Tocmai de aceea am insistat să-l întreb ce alte venituri, din ce alte surse își va asigura bugetul național anul viitor. Nu te poți baza doar pe creșterea economică, în 2020 iată că s-a întâmplat ceva. Cheltuieli mai mari pentru investiții, cum spunea domnul Cîțu aseară, nu se pot face doar din împrumuturi externe. Se fac în principal din resurse interne, dintr-o activitate economică crescută.
L-am întrebat pe domnul Cîțu dacă va fi cazul de creșteri de taxe și impozite. Domnul Cîțu avea dreptate, există o teorie economică susținută de studii și de realitatea economică din zeci de ani, care spune că nu în criză crești taxele, ci le crești pe creștere economică, atunci când ai ce taxa și impozita. Dar sigur că autoritățile vor trebui să vină cu soluții și cu niște idei pentru îmbunătățirea colectării veniturilor la buget și pentru realizarea altor venituri”, a mai spus Mihaela Pântea la GÂNDUL LIVE.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a fost invitatul Mihaelei Pântea în cadrul primei ediții a emisiunii GÂNDUL FINANCIAR.
Emisiunea săptămânală este difuzată pe platforma Gândul (gandul.ro), pe pagina de Facebook și, de asemenea, pe canalul YouTube al publicației, în fiecare joi, la ora 19.00 și redifuzată vinerea, de la ora 10.00.