GÂNDUL LIVE. Radu Oprea, senator PSD, îi răspunde lui Cristian Băcanu, deputat PNL: Dacă le păsa de poziția UE, ar fi făcut ceva pentru MCV. Este multă fățărnicie – VIDEO
This browser does not support the video element.
Radu Oprea, senator PSD, a vorbit la ediția GÂNDUL LIVE, de vineri, 18 iunie, despre comentariile făcute de Cristian Băcanu, deputat PNL, privind motivarea deciziei CCR privind Secţia specială și punerea în aplicare a deciziei CJUE. Deputatul PNL consideră că România e în pericol de infringement.
Radu Oprea, senator PSD, i-a răspuns în cadrul aceleiași ediții GÂNDUL LIVE și a precizat că statele membre au dreptul de a aplica principiul proporționalității și al subsidiarității.
„Domnul Băcanu vorbea cu patos despre legislația europeană. Dar a uitat un lucru foarte important din TUE: subsidiaritatea și proporționalitatea, atributele fiecărui stat membru care, atunci când o directivă sau un regulament trebuie să fie aplicat, trebuie să verifice unde este cel mai bun loc de reglementare, la nivel național sau european”.
Mai mult, acesta spune că în perioada guvernării PNL, obiectivele din raportul MCV pentru România au crescut la 20.
„Dacă le păsa de poziția europeană, ar fi făcut ceva pentru MCV, care a crescut de la 8 obiective la 20, în ultimul raport. Vă spune ceva?
Citește și: DNA: Raportul MCV punctează unele probleme care pot afecta lupta împotriva corupţiei
Mie îmi spune că este multă fățărnicie și că se clamează foarte multe atunci când este în interesul lor. Când nu este în intersul lor, uită complet de ce înseamnă lege în România. Nu respectă legea pensiilor, nu respectă legea alocațiilor! Câte legi mai trebuie menționate?”
Totodată, senatorul PSD numește campania de vaccinare promovată de Guvern un dezastru.
„Campania de vaccinare este un eșec. Premierul și-a asumat ținte, împreună cu președintele Cîțu. Cifrele arată că este un eșec, nu din punct de vedere al organizării. Dacă ne uităm pe țintele intiale, de a fi vaccinați vârstnicii și persoanele cu boli cronice, cifrele sunt dezastruoase”.