GÂNDUL LIVE. Revenirea la școală. Bogdana Dobre, mamă a trei copii: „Nici nu știu dacă să mă bucur. Le este foarte greu online, dar știu că le va fi greu și în mediul fizic”

Publicat: 22/01/2021, 14:35

Deschiderea școlilor este un lucru bun pentru copii, a spus recent medicul pediatru Mihai Craiu, care a tras un semnal de alarmă privind efectele negative pe care pandemia de COVID-19, cu măsurile de rigoare impuse sistemului de învățământ, le-a avut asupra stării emoționale a celor mici. Bogdana Dobre, blogger și mamă a trei copii, invitată la GÂNDUL LIVE, este conștientă de greutățile pe care unii copii le-au întâpinat pentru a se adapta la viața cu restricții, însă este precaută în privința revenirii la școală, care nu va putea fi ca în vremurile dinaintea apariției noului coronavirus.

Reluarea cursurilor în format fizic, atunci când va fi posibilă, ar fi un lucru benefic pentru cei mici, deoarece statul acasă îi afectează profund, a spus recent medicul pediatru Mihai Craiu. Specialistul a dat exemplu despre cazuri de copii care au suferit stări de rău sau chiar leșin, deși fizic erau foarte sănătoși: au fost doar manifestări ale traumelor psihice care ies acum la suprafață.

Bogdana Dobre, blogger si mama a trei copii, a povestit, la GÂNDUL LIVE, din experiența proprie de adaptare la viața în izolare și despre perspectiva revenirii copiilor pe băncile școlii.

„Nici nu știu dacă să mă bucur că o să înceapă școala, am sentimente amestecate. Pe de o parte, știu că le este foarte greu online, pe de altă parte știu că le va fi greu și în mediul fizic. Pentru că, oricum, chiar dacă vor începe, nu vor începe la fel ca pe vremuri, înainte de pandemie. Se vor dezinfecta, vor purta măștile în continuare, oricum nu va fi o reîntoarcere normală”, mărturisește Bogdana Dobre.

„Copiii au nevoie de reguli, de un cadru în care să se simtă bine și în siguranță”

„Reacțiile copiilor sunt foarte diferite. Dacă la unii vorbim doar de o frică sau la alții doar de o anxietate, mulți pot să vadă toată această izolare socială ca o traumă”, crede părintele.

Sunt familii au fost afectate în profunzime de această pandemie, iar în situațiile în care copiii aveau deja niște probleme în familie, aveau situații de abuz, acolo toate acestea s-au accentuat, iar toată izolarea nu poate decât să-i ducă decât într-o direcție și mai dificilă, și mai problematică, este de părere Bogdana Dobre.

Împărțirea sarcinilor, din toate punctele de vedere, și a sarcinilor casei, și a celor legate de bunăstarea lor emoțională, se aplică în familia Bogdanei Dobre. „Noi am încercat să ne adaptăm la această nouă situație, să creem un set de reguli, pentru că, până la urmă copiii au nevoie de reguli, de un cadru în care să se simtă bine și în siguranță, până la urmă. Nu pot să spun că a fost ușor, pentru că toți trei sunt diferiți, fiecare a avut propria reacție”, a spus părintele.

Fiica Bogdanei, care a dat Evaluarea Națională în 2020, s-a mobilizat foarte mult. Și ceilalți doi copii, băieți, s-au adaptat, dar unul dintre ei are probleme de somn. „Statul mult la calculator, trecerea din offline în online i-a afectat și ne afectează pe toți, darămite niște copii”, spune Bogdana Dobre.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marțea trecută, că Executivul dorește redeschiderea școlii în format fizic pe 8 februarie, însă decizia decizia finală va fi comunicată „până la finalul lunii ianuarie, cu o săptămână înaintea începerii cursurilor”, pe baza evoluției pandemiei COVID-19.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...