GÂNDUL LIVE. Rodica Tănăsescu, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov: Nu m-aș fi vaccinat împotriva COVID-19 dacă nu aș fi avut încredere în vaccin. Trebuie să ne solidarizăm pentru a scăpa de această nenorocire | VIDEO

Publicat: 14 01. 2021, 13:31
Actualizat: 14 01. 2021, 14:13

This browser does not support the video element.

Medicul de familie Rodica Tănăsescu, vicepreședintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a vorbit joi la GÂNDUL LIVE despre începerea înscrierilor persoanelor care urmează a fi vaccinate în cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.

Ea a explicat că în acest moment medicii de familie nu cunosc toate detaliile cu privire la procedura de înscriere, dar se așteaptă informațiile de la autoritățile competente.

Totodată, ea spune că speră ca populația să înțeleagă importanța vaccinării și să decidă să se imunizeze în număr cât mai mare.

„Nu este chiar o așteptare lipsită de un minim de informații, dar sigur că așteptăm informații suplimentare. Știm că programarea pacienților începe mâine (vineri, n. red.) după ora 15:00 și va fi un proces de durată, evident. Știm că există vreo șase posibilități de programare, fie se programează singur pacientul, fie îl programează un aparținător, fie medicul de familie, fie angajatorul, pentru cei care lucrează în meserii considerate esențiale, fie prin rețeaua socială a comunei respective, fie administratorul unui centru rezidențial. Vor fi mai multe posibilități. Așteptăm să pornească platforma care să permită această programare. Va exista și un call center prin care se pot programa pacienții singuri. Deocamdată, eu am făcut un caiet în care am notat pacienții care ne-au sunat deja că doresc să se programeze, și nu sunt puțini, și vom vedea apoi cum vom proceda.

În ceea ce mă privește, dacă vor exista mici resurse financiare dedicate acestei zone, voi angaja pe cineva, două ore pe zi, să facă aceste programări, pentru că altfel ar însemna să blochez activitatea cabinetului, ceea ce este inadmisibil pentru mine ca profesionist și pentru mine ca medic de familie al pacienților mei. Pacienții au nevoie în continuare de consultații, de rețete, de trimiteri, de vaccinările obișnuite ale copiilor, de controale și așa mai departe. Deci nu pot bloca activitatea cabinetului și am decis ca pentru această activitate să apelez la ajutor extern. Este cronofag, cel puțin platforma la început funcționa greoi. Ni s-a promis că lucrurile se vor simplifica și că va fi o variantă mai prietenoasă a platformei. Trebuie să înțelegem cu toții că este un efort național extrem de complex și de complicat, dar sper din suflet că oamenii vor înțelege importanța vaccinării”, a spus medicul Rodica Tănăsescu la GÂNDUL LIVE.

Rodica Tănăsescu: Sunt oameni care nu își pun problema ce mănâncă, dar când vine vorba de vaccin își pun întrebări

Medicul a mai explicat că există unii pacienți care își pun întrebări în legătură cu vaccinul și apelează la cabinetul său pentru a cere detalii.

Totodată, aceasta adaugă că atât ea, cât și personalul cabinetului său, s-au vaccinat împotriva COVID-19, deoarece au încredere în acest vaccin.

„Sigur că există pacienți care își pun întrebări și ne dau telefon sau vin la noi. Cea mai bună explicație și argumentație este aceea că noi  ne-am vaccinat, și eu și asistenta și rezidenta și femeia de serviciu, toate ne-am vaccinat și evident că nu aș fi făcut-o dacă nu aveam încredere în vaccinare în general și în acest vaccin în particular. Din contră, consider că este eficient și că este singura noastră șansă de a scăpa de această suferință, de numărul de morți care, iată, se adaugă zi de zi. Da, recomandăm vaccinarea, sperăm că populația va înțelege, există nenumărate alte necunoscute în viața oamenilor, care nici nu știu ce mănâncă și ce beau sau iau pastile care nu știu ce conțin. Și exact când este vorba de a salva țara de această pandemie, de a salva oamenii de la suferință și moarte își pun întrebări la care trebuie să răspundă medicul de familie. Eu cred că împreună trebuie să ne solidarizăm. Și mă refer și la presă, și la medici, și la pacienți. Toți trebuie să facem în așa fel încât să scăpăm de această nenorocire”, a spus Rodica Tănăsescu.

Tănăsescu: Cele două vaccinuri, Pfizer și Moderna, sunt la fel de eficiente

Specialistul a adăugat că nu este o diferență majoră între vaccinul produs de Pfizer-BioNTech și cel produs de Moderna, acestea fiind la fel de sigure și de eficiente.

„Ambele sunt vaccinuri de tip ARN mesager, amândouă sunt aprobate atât de Uniunea Europeană, cât și de Statele Unite ale Americii, sunt de bună calitate amândouă, nu există preferință în ceea ce mă privește pentru unul sau altul. Ambele sunt bune și nici nu există posibilitatea tehnică sau legală de a alege un anumit tip de vaccin. În România nu vor fi decât vaccinuri aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului sau de FDA din America, deci vom avea vaccinuri de calitate. Acesta este un mare plus și mă bucur o dată în plus că suntem membri ai Uniunii Europene și că beneficiem de vaccinuri de calitate”, a adăugat Rodica Tănăsescu la GÂNDUL LIVE.

Vineri încep înscrierile pentru etapa a doua a vaccinării împotriva COVID-19

Vineri, 15 ianuarie, de la orele 15:00, încep înscrierile pentru cea de-a doua etapă de vaccinare împotriva COVID-19.

În cadrul acestei etape vor fi vaccinate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, persoanele care suferă de boli cronice și angajații din domeniile-cheie ale economiei.

În cazul acestora din urmă, înscrierea ar urma să fie făcută de către angajator. Acesta poate stabili și care este centrul la care se vor vaccina angajații sau poate decide doar să facă înscrierea în platforma online, iar programarea să fie finnalizată de către fiecare angajat în parte.

Totodată, înscrierea în cea de-a doua etapă a vaccinării poate fi realizată și prin intermediul unui call center dedicat, prin apel la numărul de telefon 021.41.44.425.

Persoanele care suferă de boli cronice se pot înscrie pe liste fie prin intermediul medicului de familie, al direcției de asistență socială din cadrul primăriilor sau se pot înscrie singure, pe platforma online sau cu ajutorul angajaților din call center.