Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Sociologul Gelu Duminică: Este foarte probabil ca foarte curând să vedem oameni care ies în stradă și își urlă foamea

GÂNDUL LIVE. Sociologul Gelu Duminică: Este foarte probabil ca foarte curând să vedem oameni care ies în stradă și își urlă foamea

Sociologul Gelu Duminică este de părere că gradul de sărăcie în care se află milioane de români ar putea să declanșeze în curând ceea ce s-a întâmplat deja în Italia zielele trecute, ca oamenii să iasă în stradă și să urle de foame. Iar „Bomba socială de la Țăndărei” s-ar putea replica la nivelul multor comunități din România, spune Gelu Duminică, într-o intervenție la Gândul Live.

„Sunt români lăsați la voia sorții, așa cum sunt lăsați 250 – 300.000 de români care s-au întors în ultima perioadă, și poveștile curg din toate zonele, pentru că ceea ce vedem la Țăndărei ar trebui să multiplicăm cu foarte multe comunități”, a comentat Gelu Duminică, cu privire la situația de la Țăndărei.

În orașul ialomițean Țăndărei peste 20 de persoane au fost depistate pozitiv în ultimele zile și tot mai multe se prezintă la medic având simptome specifice, așa cum arată jurnaliștii de la Recorder.ro. Cadrele medicale de la spitalul din Țăndărei vorbesc de cel puțin șapte persoane decedate din cauza coronavirusului, deși statisticile arată doar cinci morți în tot județul Ialomița. Focarul a izbucnit în comunitatea de romi din Țăndărei, care nu au respectat izolarea după întoarcerea de peste hotare. Situația este tot mai gravă și autoritățile cer ajutorul ARMATEI, pentru a-i disciplina pe cei care nu respectă nicio regulă.

În acest context, sociologul a făcut referire la textul „Coronavirusul și echitatea”, publicat recent pe site-ul Universității din București, în care atrăgea atenția asupra faptului că în România, potrivit Institutulul Național de Statistică, sunt 4,5 milioane de cetățeni care trăiesc în sărăcie extremă, care în momentul de față nu sunt protejați în niciun fel, „oamenii care mâncau seara ce munceau ziua”.

Alți 10 milioane de români, respectiv 50% din populație, nu au resurse în niciun fel pentru a face față unei situații de criză, atrage atenția sociologul.

„Asta înseamnă că în viitorul foarte apropiat, foarte apropiat, ceea ce se am văzut că se întâmplă în sudul Italiei, respectiv oameni care ies pe stradă și își urlă foamea, e foarte probabil să vedem și în România”, a explicat sociologul. „Asta vien la pachet și cu anomia, sub toate formele ei, de la mică infracțiune la tensiuni sociale. În momentul de față, din păcate, Guvernul nu a oferit niciun răspuns milioanelor de români care trăiesc în sărăcie extremă, care munceau cu ziua, care exploatau resurse marginale, pentru care în momentul de față sintagma stai acasă echivalează cu a-și înfometa familia”, a completat Gelu Duminică.

Gelu Duminica este doctor în sociologie al Universității din București și cadru didactic asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială. În ultimii 20 de ani a coordonat activitatea Fundației Agenția de dezvoltare comunitară „Împreună” , fundație care sprijină dezvoltarea celor mai dezavantajate comunități din România, cu un accent pe comunitățile de romi.

Joi, 2 aprilie, bilanțul deceselor provocate de coronavirus în România a ajuns la 94, informează Grupul de Comunicare Strategică.

 

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele